Medicul Adrian Streinu-Cercel, despre coronavirus:”Se transmite prin aer și generează un sindrom respirator, cu tuse iritativă”

-


Medicul Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș” susține că coronavirus este o familie foarte mare care se găsește peste tot în lume, inclusiv în România. De asemenea, acesta a mai spus că partea proastă  a virusului chinezesc este că acesta s-a recombinat, a căpătat noi valențe din punct de vedere al agresivității cu care acționează asupra corpului uman și respectiv a ceea ce poate să genereze din punct de vedere al insuficiențelor de organe.

 

”În cazul coronavirusului, acesta dă un simptom care se cheamă pseudo-gripal, adică seamănă cu o gripă și partea proastă este că îi și urmărește pașii, din punct de vedere al mecanismelor pe care le induce, ca la virusul gripal. Dar asta nu înseamnă că e vreo legătură între cele două virusuri. Sunt virusuri complet separate, din familii total separate, și fiecare își are locul lui pe Pământ”, a explicat Adrian Streinu-Cercel, la postul Digi 24.

Potrivit acestuia, coronavirusul se transmite în general prin aer și generează un sindrom respirator, cu tuse, care este o tuse iritativă.

”Se tușește mult în această infecție cu coronavirusuri și ca atare, dacă punem mâna la gură și apoi punem mâna pe masă, dacă eu am coronavirus, persoana care va veni după mine, stând cu mâna pe masă nu face altceva decât să se contamineze pe mână, după care își duce mâna la gură sau la nas și se infectează. Ca atare, contactul direct și contactul cu suprafețele este un la fel de bun mijloc de transmitere ca și calea respiratorie. Deci nu trebuie să ne limităm în această poveste strict la calea respiratorie, ci și la contaminarea suprafețelor de contact”, a adăugat managerul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș”

De asemenea, acesta a mai spus că coronavirusurile nu sunt specifice omului, ele sunt specifice animalelor, celelalte categorii de vietăți de pe Terra.

”Chinezii s-au contaminat prin manipularea șerpilor vii, nu a fripturii din carne de șarpe. Nu pentru că au mâncat carnea aceea, ci pentru că au manipulat șarpele viu. El are secreții, iar în secrețiile respective se găsește virusul și nu s-au spălat pe mâini, l-au luat, s-au contaminat. Deci, manipularea produselor de carne crudă – indiferent că vorbim de liliac, că acolo se vând și lilieci în piețe, șerpi, tot felul de gângănii, toate chestiile astea pot fi contaminate, pentru că au secreții pe ele.Secreția este cea care conține virusul, nu carnea în structura ei”, a subliniat Adrian Streinu-Cercel.

Epidemia de pneumonie virală din China a făcut un mort la Shanghai, a anunţat duminică guvernul local, fiind prima victimă a coronavirusului în metropola financiară a ţării, relatează AFP.

Victima este un bărbat în vârstă de 88 de ani care avea probleme de sănătate, a precizat guvernul într-un comunicat, adăugând că până acum au fost confirmate 40 de cazuri de infecţii în oraş.

Un număr de 13 noi decese cauzate de epidemia de pneumonie virală în China au fost înregistrate în provincia Hubei, crescând la 54 bilanţul morţilor, şi 323 de cazuri noi de infecţii cu coronavirus au fost confirmate, au anunţat duminică autorităţile locale. Ultimele date din Hubei, epicentrul epidemiei, cresc la 1.610 numărul total de cazuri de infecţii confirmate la nivel naţional, potrivit informaţiilor guvernului central.

Citește și:

Atenționare MAE de călătorie pentru R.P.Chineză, Macao și Hong Kong, din cauza coronavirusului


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.