Coronavirus în România. 450 de noi cazuri de COVID-19 şi 20 de decese, înregistrate în ultimele 24 de ore

-


450 noi cazuri de coronavirus au fost depistate în România în ultimele 24 de ore din 12.524 de teste prelucrate. De asemenea, 20 de persoane au decedat în ultimele 24 de ore din cauza COVID-19. Bilanțul total al infectărilor a ajuns la 27.746, iar numărul deceselor la 1.687. 237 de pacienți sunt internați la ATI.

Pe teritoriul României, au fost confirmate 27.746 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 20.433 au fost externate, dintre care 19.363 pacienți vindecați și 1.070 pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

1.687 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 01.07.2020 (10:00) – 02.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 20 decese (11 bărbați și 9 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Buzău, Dâmbovița, Giurgiu, Mehedinți, Prahova, Suceava și Vaslui.

2 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 1 deces la categoria de vârstă 50-59 ani, 8 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 4 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 decese la persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 450 de noi cazuri de îmbolnăvire. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 787 de persoane. Alte 59.414 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 735.221 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 484 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.276 la linia TEL VERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 345 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 135.850 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 3 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Totodată, în data de 1 iulie a.c., 66 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 4.795 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia, 561 în Spania, 107 în Franța, 2.075 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 6 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 115 cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 7 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 72 au fost declarați vindecați: 50 în Germania, 10 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Ştire în curs de actualizare.


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.