Coronavirus în România. 391 de noi cazuri de COVID-19 și 19 decese, înregistrate în ultimele 24 de ore

-


391 de cazuri noi de coronavirus au fost înregistrate în România în ultimele 24 de ore, iar bilanțul total al celor infectați de la începutul pandemiei este de 28.973 . De asemenea, au fost raportate 19 de decese în ultimele 24 de ore, iar 1.750 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat de la începutul pandemiei.

Pe teritoriul României, au fost confirmate 28.973de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 21.132 au fost externate, dintre care 20.026 de pacienți vindecați și 1.106 pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

În intervalul 04.07.2020 (10:00) – 05.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 19 decese (11 bărbați și 8 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Constanța Dolj, Galați, Ilfov, București și Prahova.

Dintre acestea, 6 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 8 decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. La ATI, în acest moment, sunt internați 215 pacienți. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 766.868 de teste, cu 7.831 mai multe decât în umră cu o zi.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 414 apeluri la numărul unic de urgență 112.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 730 de sancţiuni contravenționale, în valoare de 127.400 de lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 4.996 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia, 561 în Spania, 107 în Franța, 2.275 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 6 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, Grecia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 122 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 72 au fost declarați vindecați: 50 în Germania, 10 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Știre în curs de actualizare.


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.