Crește influența Chinei în Europa. Oare cât va mai putea rezista România Chinei?

-


Italia a semnat recent un acord cu China, care o face prima națiune din G7 – grupul statelor industrializate, care se alătură inițiativei chineze „Belt and Road”. Mai înainte de a analiza acest eveniment, câteva cuvinte despre această inițiativă a Beijingului.

 

În trecut, China marca legăturile cu Europa prin celebrul Drum al Mătăsii. Acum, la un mileniu distanță, Inițiativa Belt and Road dorește să reconecteze China cu întreaga lume prin proiecte de mare anvergură pe teritoriul Asiei, Africii și Europei.

Totul a început în anul 2013 când, aflat în vizită în Kazahstan, Xi Jinping, actualul președinte al Chinei, a lansat primul dintre pilonii inițiativei Belt and Road, The Silk Road Economic Belt, adică drumul terestru al noului Drum al Mătăsii. Puțin mai târziu, în Indonezia, Xi anunța The 21st Century Maritime Silk Road, artera năvală a noului Drum al Mătăsii, integrând astfel toate rutele proiectului ce avea să fie denumit „One Belt, One Road”(OBOR) sau – în limba chineză – Yi Dai, Yi Lu.

Privit de mulți analiști mai degrabă un mega-proiect de infrastructură, „One Belt, One Road” a fost gândit într-un mod ceva mai complex, devenind un burete de absorbție a investițiilor chineze în lume și o asigurare pentru politica externă a Chinei. Prin intermediul „One Belt, One Road”, Beijingul își întărește poziția la nivel global, oferind imaginea unui actor deosebit de important. Xi Jinping a enumerat cât se poate de clar obiectivele cu ocazia lansării inițiativei: coordonare a politicilor, infrastructură, comerț, circulație monetară și legături people-to-people.

Apoi, One Belt, One Road și-a schimbat în mai puțin de doi ani denumirea în Belt and Road Inițiative (BRI), tocmai pentru a sublinia angajamentul luat de Beijing în modernizarea nu doar a infrastructurii, ci și implicarea statului chinez în diverse paliere de dezvoltare. De la cel economic, la cel politic, financiar, social, și de infrastructură, toate aceste chestiuni urmau să fie promovate de Inițiativa Belt and Road. Astfel, inițiativa nu mai reprezintă un drum sau coridor, ci o zonă de investiții. Tările din această zonă pot atrage investiții chineze, toate companiile chineze dorind să se dezvolte sub acoperișul ,,Belt and Road’’.

Belt and Road a devenit deci cea mai de succes politică soft power a Beijingului, atrăgând până acum zeci de state ce au semnat înțelegeri cu China, facilitând promovarea intereselor ei la nivel planetar. Iar investițiile uriașe pe care le face China continuă să atragă noi membri, multe alte state manifestându-și dorința de a participa la inițiativa Belt and Road.

Dacă implementarea inițiativei Beijingului se va realiza cu succes, aceasta are șansa să schimbe mediul economic internațional așa cum îl cunoaștem acum. Deși nu este cunoscută suma totală de investiții ce vor fi realizate în cadrul Belt and Road, cifrele estimate variază de la 1 la 4 trilioane de dolari! Demn de menționat însă este faptul că, până acum, China nu a oferit vreun plan detaliat al implementării inițiativei sale. Din aceast motiv, Belt and Road a devenit inclusiv un termen ce definește cam toate investițiile chineze în zonele din Europa, Asia și Africa.

Acum, faptul că liderii eurosceptici de la Roma au semnat acorduri politice de intrare în Belt and Road Inițiative nu trebuie să surprindă foarte tare. Atât Luigi Di Maio, cât și Matteo Salvini, adică cei doi ,,deputy prime minister’’ ai Italiei și lideri ai formațiunilor populiste au studii medii, nefiind absolvenți de facultate. La o adică, s-ar putea să le scape deci anumite finețuri ale politcii internaționale, atâta vreme cât astăzi sunt temeri din ce în ce mai mari că dezvoltarea roboticii va limita influența mânei de lucru ieftine a muncitorului chinez. Până sa ajungem însă să ne gândim la viitor este cert că, odată cu intrarea Italiei în inițiativa Belt and Road, asistăm la un nou pas dintr-o acțiune amplă a Chinei de penetrare economică şi politică în Europa. Asta doarece proiectul se dovedește unul care urmărește alterarea fluxurilor economice şi comerciale locale în favoarea Chinei, fiind o formă de dribling a regulilor competiţiei corecte, totul în beneficiul dominaţiei chineze.

Beijingul a demonstrat că obiectivele sale pe termen lung nu iau în considerare interesele țării cu care se semnează parteneriatul, existând nenumărate probleme referitoare la proiecte întârziate afectate de costuri crescânde și datorii imposibil de plătit, urmate de pierderea suveranităţii statelor în cauză.

Asta pentru că pârghiile pe care le dobândeşte Beijingului la nivelul factorilor de decizie ai acestor ţări duc până la urmă la dependența totală a statelor momite în această inițiativă ce nu respectă competiţia corectă, oferind investiţii fără respectarea regulilor economiei de piaţă.

Având în vedere riscurile tot mai mari asociate cu proiectele Belt and Road privind situația financiară a statului beneficiar, precum şi lipsa de competiţie, dar şi avantajarea proiectelor chineze, pare o idee bună că România nu face parte din această inițiativă. Oare cât va mai putea rezista România Chinei?


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.