Criminal la 16 ani

-


Adolescenta de 18 ani, găsit moartă într-un pădure din municipiul Botoşani, a fost ucisă cu 30 de lovituri de cuţit de un tânăr de 16 ani. Cei doi s-au cunoscut pe o reţea de socializare şi se aflau în pădure pentru ca el să îi facă fetei fotografii. Băiatul a fost reţinut şi a recunoscut fapta.

Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, citați de News.ro, trupul unei adolescente de 18 ani a fost găsit miercuri după amiază de o persoană care trecea prin zonă, într-o pădure din zona cimitirului Pacea din municipiul Botoşani, fata fiind înjunghiată de mai multe ori. Anchetatorii au început cercetările în acest caz, iar în cursul nopţii de miercuri spre joi au reuşit identificarea autorului faptei.

Un tânăr în vârstă de 16 ani a povestit procurorilor că a cunoscut-o pe fată pe o reţea de socializare şi se întâlniseră de mai multe ori. El a spus că este pasionat de fotografie şi îi făcea poze fetei pe care aceasta le posta pe diverse reţele sociale.

Miercuri după amiază ei cei doi s-au întâlnit din nou, în pădurea din zona cimitirului Pacea, iar la un moment dat între ei a izbucnit o ceartă, motivul fiind, după spusele tânărului, calitatea fotografiilor sale, dar şi o altă fată pe care el ar cunoaşte-o. Băiatul s-a enervat şi a scos un cuţit cu care a înjunghiat-o pe fată de 30 de ori, majoritatea rănilor fiind în zona toracică.

Băiatul a fost reţinut pentru 24 de ore în cursul nopţii de miercuri spre joi, urmând să fie prezentat Tribunalului Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru omor.

Citește și:

Acum nu e momentul Unirii

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.