Cristi Borcea în mediul lui natural

-


Borcea a primit alți ani de executare. De data asta 5, dar cum viața potentului vânzător de butelii e surprinzătoare ca un meci de fotbal dintre Dinamo și oricine, ne putem aștepta oricând ca această cifră să crească.

Ce trebuie să ținem minte și să dăm mai departe moștenire tineretului debusolat din punctul de vedere al valorilor e că Borcea la închisoare este în mediul lui natural.

Că-l vedeți la costum, aranjat cu cosmeticale scumpe și molfăind fructe de mare nu-i decât o spoială. În sufletul lui este și va rămâne mereu un combinator care a avut noroc (dar uite că norocul se mai și termină) și s-a aflat la locul potrivit pe lângă oamenii potriviți.

Problema e că nici pușcăria nu-i dărâmă coroana. Ar face și alții nițică pârnaie pentru a se bucura în restul vieții de luxul pe care îl oferă banul mult din cont, vile la Miami și cine știe pe unde altundeva, ascunse de ochii curioșilor.

Știrile ne anunță că Borcea va pierde aproximativ 5% din avere, uitând faptul că poate fix acel 5% l-a ajutat să ajungă la restul de 95%. Nedreptatea vieții în astfel de cazuri constă în faptul că paguba e „neprețuită”, așa cum spunea acum câțiva ani o reclamă despre un card.

Borcea, Mazăre și Săvulescu au prejudiciat statul cu vreo 114 milioane de euro, dar suma reală, dincolo de niște calcule matematice e mult mai mare. Pentru că o mizerie făcută de ei afectează oameni și contexte, elemente pe care nu poți pune un preț.

5 ani sună puțin și probabil că e prea puțin. Mai ales dacă luăm în considerare faptul că Borcea n-o să facă prea multe fire albe la răcoare. O să se fofileze afară pe cine știe ce pretext: se închină des, își spală singur blidul de mâncare, a scris cărți pentru nevăzători. Slabe șanse să-i fie cazarea la penitenciar de fix 5 ani.

Și asta doar pentru o banală hoțeală de 114 milioane de euro. Dacă mai luăm în considerare și ce nu s-a cercetat încă, ori ce legea nu-ți permite să condamni (precum nesimțirea, mojicia și neamul prost) Borcea ar sta în penitenciar până la a III-a generație. Dar așa se scrie viața.

Trebuie să ne mulțumim cu binele cel mai accesibil: faptul că pe Borcea l-au prins (s-a predat, mai exact). Mazăre o să se bronzeze liniștit.

Citește și: Dosarul retrocedării plajelor: Borcea, Mazăre și Constantinescu, condamnați


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.