Cui îi este frică de ,,portavionul Crimeea’’?

-


Aproape săptămânal se primesc informații despre prezența în Crimeea a noi tipuri de armament, situaţia degenerând până a ajunge ca numeroși analiști militari să vorbească despre ,,portavionul Crimeea’’. Toate aceste date pot produce îngrijorare, dacă nu chiar panică printre români, o critică, fie ea și scurtă, a capabilităților armatei ruse în zonă, fiind binevenită.

 

Mai întâi trebuie specificat un adevăr simplu: spre diferență de americani, care au preluat de la britanici necesitatea supravegherii comerțului pe mările lumii – așadar au nevoie de o forță năvală capabilă să străbată oceanele – rușii sunt diferiți. Fiind prin definiție o ,,forță terestră’’, Rusia pune în primul rând accent pe protejarea țărmurilor sale și abia apoi pe capacitatea de a interveni cu forțele sale navale unde interesele o cer.

 

De cele mai multe ori, intervenția navală a Rusiei presupune crearea unei/unor baze pe teritoriul său în apropierea teritoriului de interes și gestionarea de acolo a situației.

Exemplul Siriei, unde intervenția decisivă a Rusiei a fost sprijinită în special de baza din portul Tartus, e concludent. Dar să revenim la Crimeea.

Teoretic, forțele aduse de către Rusia în peninsulă sunt masive. Numai din punct de vedere al forțelor navale, tehnica de luptă s-a înnoit cu nave lansatoare de rachete din clasa Amiral Grigorovici și șase submarine din clasa ,,Kilo modernizat’’.

 

Rusia posedă acum un total de șapte submarine în Marea Neagră, care au ca misiune principală supravegherea Bosforului și, la nevoie, blocarea acestei strâmtori și lovirea navelor ce vor încerca să forțeze intrarea în Marea Neagră.

Cel mai probabil că supravegherea zonei centrale și vestice a Mării Negre (zona României) este o misiune secundară a acestor submarine. Având în vedere dificultățile economice prin care trece Rusia, deși s-ar fi vrut ca numărul submarinelor din Marea Neagră să crească cu încă o brigadă, acest lucru nu va fi posibil în următorii  ani. Același lucru se va întâmpla și cu planificata intrare în dotare a fregatelor din clasa Admiral Gorșkov: se va amâna.

De un deosebit efect este pentru Occident dotarea unor nave din Flota Mării Negre cu rachete de croazieră Kalibr. Nu se ține însă cont de marele decalaj tehnologic între vest și est. Moscova a demonstrat abia în 2015 că acest tip de rachete sunt operaționale, când le-a lansat asupra unor obiective din Siria. SUA a demonstrat că posedă această tehnologie încă din 1991, când le-au folosit împotriva Irakului. Iată un mic amănunt care ar trebui să îi pună pe gânduri pe cei care propovăduiesc superioritatea tehnicii militare rusești.

O altă teamă ne este indusă față de racheta hipersonica Zircon, fără să se specifice că aceasta este încă în stadiul de prototip. De altfel, se induce ideea că orice rachetă lansată din Crimeea înseamnă automat și o țintă distrusă, ceea ce este complet neadevărat. Nu este suficient să lansezi o rachetă, trebuie s-o și ghidezi la țintă. Ori acest lucru se bazează în primul rând pe electronică, domeniu unde rușii se pricep, dar nu atât de bine precum occidentalii. Oare se poate îndoi cineva că SUA, care este eminamente o forță aero-năvală, nu are contramăsuri împotriva tehnologiilor Mosovei? Oare dacă aceste așa-zise ultramoderne rachete rusești sunt ghidate prin radar sau Glosnass (GPS-ul rusesc), acestea nu pot fi bruiate? Dacă sunt ghidate prin infraroşii, semnătura termică a obiectivului nu poate fi alterată astfel încât racheta să nu-și lovească ținta? Desigur că aceste contramăsuri care se bazează pe sisteme  hardware și mai ales software ultramoderne, care nu pot fi reproduse de către Rusia, sunt operaționale și accesibile în multe armate NATO.

Tot făcând parte din capitolul ,,arme minune’’ ale Rusiei este și complexul de rachete antiaeriene S-400. Acesta este recomandat drept cel mai eficient sistem de apărare antiaeriană cu rază lungă de acțiune, menționându-se că are o cerere extrem de mare la export, fără a se mai specifica amănuntul că această mare cerere se datorează fie faptului că este mai ieftin decât omologul său american (Patriot), fie că este cumpărat de către state care nu au relații apropiate cu SUA.  Sistemul S-400 este provovat ca fiind unul ce poate descoperi țintele aeriene încă de la 600 Km distanță și poate urmări simultan 300 de ținte. Nu se spune însă nimic despre unde și când a fost demonstrată eficiența sa. Și la urma urmei, când a fost ultima dată demonstrată eficienţa unei rachete antiaeriene rusești? Rușii au devenit celebri în domeniul rachetelor antiaeriene în anii ’60, atunci când au reușit să doboare un aparat de spionaj al CIA ce zbura la mare altitudine deasupra Rusiei (repetând performanţa cu același tip de rachetă în Cuba, în timpul crizei din 1962).

Performanțele tehnologiei antiaeriene rusești au continuat în prima parte a războiului din Vientam și în conflictul arabo-israelian de Yom Kippur (1973), însă de atunci încolo, cu excepția notabilă a doborârii avionului invizibil american în razboiul din Iugoslavia (fapt care s-a bazat pe șansă, ca dovadă lovitura de acest tip a fost singulară) rachetele sol-aer rusești au dat chix. Odată ce electronica de înaltă finețe a pătruns masiv pe câmpul de luptă (a doua parte a anilor 70), toate echipamentele rusești de acest tip au avut performanţe modeste. Astfel, în 1982 forțele aeriene ale Isrelului, dotate cu tehnologii militare occidentale, au reușit să distrugă într-o singură zi 29 de baterii de rachete antiaeriene  de proveniență rusească, fără să sufere nici măcar pierderea unui singur avion!

În 1991, în timpul Războiului din Golf, sistemele antiaeriene ale lui Saddam Hussein, de proveniență rusească, au fost anihilate de aviația SUA cu pierderi minime. Același lucru s-a întâmplat și în toate celelalte conflicte mai recente: din Iugoslavia, din Irak (2003), Liban, Libia și Siria.

Așadar, performanțele rachetelor rusești sunt promovate, dar nu și dovedite. Lucru ce ar trebui să ne îndemne să ne îndepărtăm mult și rapid de panică. Rusia este o putere, însă adevărata ei putere stă în propagandă, inclusiv militară!

Citește și:

Un medic de 39 de ani s-a sinucis. Ce a vrut să transmită prin intermediul biletului de adio


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.