Cui îi mai este frică de Erdogan?

-


De la tentativa de lovitură de stat din Turcia din anul 2016, lucrurile au evoluat la Istanbul într-un mod destul de îngrijorător pentru Occident. Asta nu neapărat din cauza încălcării flagrante a unor drepturi cetățenești subînțelese într-o democrație.

Căci să nu uităm că, de câțiva ani încoace, zeci de mii de oameni au fost arestați și torturați în Turcia.

Nici măcar blocarea economiei Turciei nu este de mare interes pentru Occident, atâta vreme cât creșterea ei constantă din ultimele decenii putea transmite ideea înființării unei mari puteri economice în coasta Uniunii Europene, putere care, și mai rău, emitea pretenții de integrare în această organizație.

Nici deprofesionalizarea armatei turce nu a fost un motiv foarte mare de îngrijorare. Turcia era de multă vreme o voce aparte în NATO, prea aparte parcă, o armată bine dotată și foarte puternică, prea puternică pentru rivala Greciei, care intrase într-un marasm economic ce avea să se lase cu tăieri din fondurile pentru armată.

Deci, cinic vorbind, băgarea la zdup a celor mai profesioniste cadre ale armatei turce a adus în zonă ceva mai multă acalmie. Desigur, mulți au interpretat această „limitare” a armatei turce ca o invitație la un dezechilibru de forțe în regiunea Mării Negre, alte puteri urmând să beneficieze de pe urma efectelor în plan militar a tentativei de lovitură de stat.

Nu trebuie să uităm nici că Turcia, având cheile strâmtorilor Bosfor și Dardanele, are de fapt cheile tuturor porturilor românești de la Marea Neagră, dar și de la Dunăre.

Nimic mai neadevărat. Să nu confundăm experiența și tradiția militară a fostului Imperiu Otoman cu cea a unui stat oarecare. Dacă există o slăbiciune a armatei turce, ea este numai una de moment, această instituție având resurse considerabile de regenerare, independente de orice legături politice.

Deci, despre ce fel de îngrijorare vorbim?

Evident, este vorba despre Rusia, mai precis despre noua relație dintre acest stat și Turcia. Acest lucru nu trebuie să ne înspăimânte însă pentru o perioada îndelungată de timp.

Turcia și Rusia se „cunosc” de secole, relațiile dintre ele au fluctuat întotdeauna între antipatie dusă până la război și simpatie din interes. Soarta a făcut ca, de câțiva ani, Turcia și Rusia să se înțeleagă.

Acest aspect ar putea fi înțeles mai ușor dacă am accepta ideea că în tentativa de lovitură de stat din Turcia au fost implicate și SUA. Iar acest lucru nu ar trebui să ne mire, având în vedere apetitul administrației Obama pentru tot soiul de intrigi în regiune. Relațiile lui Erdogan cu Washingtonul păreau așadar înghețate, până în aceste zile.

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat, însă, luni că nu crede că SUA va impune sancțiuni țării sale pentru achiziția sistemului rus de rachete antiaeriene S-400, întrucât omologul său american, Donald Trump, nu ar fi un susținător al luării unei astfel de măsuri împotriva Ankarei.

Președintele Turciei a declarat că președintele Donald Trump nu este deloc favorabil sancțiunilor, chiar dacă acestea ar fi apreciate de anumiți oficiali de la Washington. „Nu cred că Trump gândește la fel ca ceilalți aflați sub conducerea sa”, a precizat președintele turc.

Conform destainuirilor lui Erdogan, Trump și-a manifestat simpatia față de Turcia în cursul unei întrevederi între cei doi ce a avut loc luna trecută la summitul G20 de la Osaka, afirmând că Turcia a achiziționat sistemul S-400 din Rusia, deoarece administrațiile precedente de la Casă Albă au refuzat să furnizeze Ankarei sistemul omolog american (Patriot).

Ca o paranteză, această afirmație a președintelui american ar putea avea sens: întotdeauna a rămas un mister faptul că o armată atât de bine dotată precum cea turcă nu a avut acces la rachete antiaeriene cu rază de acțiune lungă de tip Patriot, deși aceste sisteme au fost vândute de mulți ani unor armate din cadrul NATO.

Întorcându-ne la „dezvăluirile” lui Erdogan, acesta a mai afirmat că președintele american are autoritatea să anuleze sau să amâne sancțiunile impuse de SUA țărilor care achiziționează echipamente militare din Rusia. Nu în ultimul rând, președintele Erdogan a mai adăugat că Turcia va primi ultimele componente ale sistemul antiaerian rusesc S-400 în primăvara lui 2020.

Urmează, așadar, o perioadă extrem de complicată în care nimic nu mai pare ușor de înțeles în relațiile dintre SUA și Turcia, fapt care ar trebui să dea oarece bătăi de cap diplomației românești.

Asta pentru că SUA este într-adevăr partenerul strategic al României, însă nu trebuie să uităm nici că Turcia, având cheile strâmtorilor Bosfor și Dardanele, are de fapt cheile tuturor porturilor românești de la Marea Neagră, dar și de la Dunăre.

Poate că aceste tensiuni din zonă nu ar fi decât o oportunitate de a semnala Turciei că România nu consideră necesar a judeca modul în care aceasta își rezolvă problemele interne, ci mai degrabă (așa cum șade bine diplomației adevărate, în care interesul contează) suntem capabili să ne întâlnim cu Ankara pentru a discuta chestiuni serioase ce țin de coabitarea ambelor state în zona Mării Negre.

Citește și:

Ursula von der Leyen, noul președinte al Comisiei Europene

Viorica Dăncilă, taxată dur în PE de copreședintele Verzilor. ”România merită ceva mai bun”


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.