Cum le-ar putea veni CFR de hac „spărgătorilor de semințe”. Un nou caz de indolență

-


O tânără care se deplasa cu trenul a filmat o scenă care se repetă des în trenurile CFR-ului. O femeie mânca semințe și cele mai multe coji ajungeau pe jos. Fata a încercat s-o pună la punct, însă femeia a continuat să mănânce de parcă acest lucru era ceva normal. Astfel de situații nu ar exista dacă CFR ar impune niște amenzi drastice celor care nu respectă curățenia în vagoane.

Filmarea a fost postată pe Facebook, pe contul Ravena. După ce o filmează în timp ce aruncă o parte din coji pe jos,  tânăra îi reproşează revoltată unei femei că face mizerie în compartiment: „Doamnă, unde sunt cojile? V-am văzut de atâtea ori că le puneţi pe jos. Nu aveţi o punguţă ceva în care să le aruncaţi, că nu este frumos. Cum nu aţi aruncat, că v-am vazut de atâtea ori că le-aţi aruncat? Aţi aruncat şi în spatele scaunului! Nu vă este ruşine puţin?“

Femeia ripostează şi îi spune tinerei să-şi vadă de treaba ei.

„Nu vreau să-mi văd de treaba mea, pentru că şi eu circul şi nu vreau să circul în mizeria făcută de ceilalţi şi tot noi comentăm că este mizerie. Vă rog să ridicaţi cojile“, i-a răspuns tânăra.

„Nu am aruncat pe jos! Cine eşti tu să-mi spui mie ce să fac?“, îi spune femeia. „Sunt un cetăţean care circulă cu CFR şi care vrea să fie cureţenie“. „Tu eşti mică, să-ţi fie ruşine“.

Până la urmă, femeia recunoaşte că sunt câteva coji de seminţe aruncate pe jos, dar susţine că tânăra nu avea voie să se ia de ea, pentru că este mică: „Da, sunt câteva coji de seminţe. (…) Nu e frumos să te iei de mine, că tu eşti un copil“.

Niciun alt călător nu a intervenit în discuţia care a avut loc în compartimentul vagonului.

Din seria "eşti mai mică, taci". #cfr

Publicată de Ravena pe Vineri, 31 mai 2019


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.