Cum ne „împrietenim” cu divorțul. INTERVIU cu psihologul Lenke Iuhos

-


Divorțul, indiferent de contextul în care se produce, rămâne unul dintre cele mai traumatizante evenimente din viața unui om. Iar când la mijloc se află și copii, o astfel de situație devine cu atât mai dificil de gestionat. Psihologul Lenke Iuhos a explicat, pentru Jurnalistii.ro, care sunt pașii de urmat pentru ca divorțul să poată fi trecut cât mai ușor de toți cei implicați.

Jurnalistii.ro: Ce ar trebui să reprezinte, de fapt, separarea definitivă de partener?

La nuntă e nevoie de doi de „Da”, la divorţ e de ajuns şi de un singur „Nu”.  Apare schimbarea.

Divorţul aduce o schimbare imensă. Acest eveniment provoacă durere şi uşurare. Durerea divorţului, chiar dacă nu se simte pe ambele părţi, e totuşi copleşitoare. E o durere asemănătoare cu pierderea prin moarte a unui om drag. Durerea este în prezent, iar cauzele vin din trecut.

E greu de crezut ca problemele de divorţ să apară instantaneu în prezent. Problemele au fost acolo în relaţie, au fost acolo adunate într-un loc ascuns cu credinţe false că se vor rezolva de la sine.

Divorțul este o criză gravă, dar interesantă este percepţia des întâlnită că poate fi o criză de uşurare. Uşurarea dată de credinţa că doar această schimbare aduce rezolvare la multe probleme. Totuşi, divorţul, în ambele situaţii, aduce schimbări serioase cu sentimente de pierdere.

Viaţa înseamnă schimbări date de unele decizii pe care le luăm; decizii despre cum ne hrănim, ce job ne alegem, cu cine ne căsătorim şi multe altele fără a ne da seama de consecinţe.

Cum sunt afectați copiii?

Copiii sunt cei care simt totul şi nu înţeleg nimic. Ei vor înţelege schimbarea şi se vor adapta uşor la familia împărţită între părinţi, între medii şi reguli neaşezate, doar în acel moment unic, când ambii părinţi acceptă în sinea lor divorţul. Există viață și după divorț. Există soluţii simple de a trece sănătos şi de a trăi frumos durerea pierderii momentelor fine.

Cum putem să facem față mai ușor unei astfel de situații?

Paşii pentru a ne „împrieteni” cu divorţul au la bază constructe naturale ale trăirilor omului:

  1. Vorbește despre aceste schimbări

Cuvintele dau culoare traumelor, suferinţelor. Tot ce se scoate la suprafaţă nu se adună în organism, tot ce se vorbeşte se clarifică în minte şi suflet. Cuvintele dureroase nu se urlă, se spun cu tandreţe persoanelor care au capacitatea să înţeleagă nuanţa, durerea lor.

Tăcerea, adunarea în sine, neplăcerea de a vorbi despre divorţ primeşte glas în tristeţe, în întunericul personal, care aduce boli în viitor. Vorba despre traume se învaţă.

2. Caută cauza reală a problemelor 

Cauze există, mulţi nu vor să le vadă. Problema nu a apărut atunci când a apărut divorţul. E preferabil să se întindă cu căutarea în trecut. În cazul în care se vor găsi cauzele reale ale despărţirii e primul pas spre acceptarea situaţiei, care nemărginit duce la vindecare. Această căutare e preferabil să se facă cu onestitate, cu viziune realistă de fiecare partener în parte. Motivele despărţirii sunt elemente vii ale unei foste căsnicii, care formează acele experienţe de viaţă din care orice om e bine să înveţe. Viaţa ne învaţă să trăim.

3. Fii regizorul situației tale

Acest pas simplifică conştientizarea situaţiei de criză, divorţul. Alege să vezi totul ca un regizor al prezentului tău. Privirea de la distanţă a propriei siuaţii va fi de folos într-un sens pragmatic: astfel vor apărea și cele mai bune soluţii în luarea deciziilor de a continua viaţa. Conştientizarea situaţiei uşurează acceptarea. Acceptarea provoacă schimbări pozitive cu o atitudine sănătoasă, benefică pentru viitor. Regizor fiind, densitatea sentimentelor de auto-distrugere se dizolvă. Toate situaţiile neplăcute se adună, devin un tot unitar, care apoi se pot aşeza cu respect în trecutul personal. A trăi nu înseamnă doar să fim colpeşiţi.

4. Fă aprecierea fostei căsnicii

E un pas rar, dar cu efecte miraculoase pentru viitoarele relaţii. Ambii parteneri să facă o analiză a relaţiei în relaţia interpersonală, care apare prin prezenţă şi comunicare. În aceste momente să se focuseze pe ce au făcut greşit în relaţia cu cealaltă persoană şi ce nu au reuşit să facă la standarde ridicate. Indicat e să nu-l acuze pe celălalt cu privire la ce a făcut sau nu în relaţie. Aceste acuze nu aduc schimbări. Înşiruirea pe lista neagră a păcatelor partenerului nu dă putere în a trăi prezentul, doar adânceşte dureri care nasc nepuţinţă. Aprecierea sinceră ajută la dezvoltarea unei alte relaţii.

Citește și:

Cele mai poluate orașe din lume în 2018. Pe ce loc se situează România?

Top 10 cei mai bogați oameni din lume. Surprizele din topul Forbes


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.