Cum poate influența venitul părinților rezultatele școlare ale copiilor

-


Cu cât este mai mare venitul familiei copilului, cu atât este mai mare probabilitatea ca acesta să simtă că deține controlul asupra propriei vieți, potrivit unui nou studiu al Portland State University, care oferă sociologilor o mai bună înțelegere a modului prin care veniturile familiei influențează dezvoltarea celor mici.

Cercetarea pornește de la studii anterioare care au arătat că tinerii care simt mai mult în control asupra propriei vieți obțin rezultate mai bune atât la școală, cât și la analizele de sănătate și, ulterior, în aspecte ce țin de serviciu.

Recenta lucrare scoate în evidență faptul că tocmai acei copii care au nevoie cel mai mult de această resursă psihologică sunt, de multe ori, cei cu probabilitatea cea mai mică de a o experimenta.

Folosind datele de la 16.450 de elevi de clasa a VIII-a dintr-un studiu anterior, sociologul Dara Shifrer a examinat ce factori ai statutului socio-economic – educația părinților, venitul familiei, rasa și ocupația părinților – au cea mai mare influență asupra sentimentului copilului de a deține control asupra vieții și de ce.

Potrivit sociologilor, persoanele de la un capăt al scării, cu un ”control extern”, consideră că sunt neputincioși și atribuie succesele și eșecurile lor altor persoane, norocului sau destinului. În celălalt capăt, oamenii cu un ”control intern” își văd destinul ca fiind în mare măsură în propriile mâini.

Copiii cu statut socio-economic mai ridicat, arată studiul lui Shifrer, au mai multe șanse de a prezenta un ”control intern”, în mare parte deoarece părinții lor discută mai des despre școală și educație cu ei, locuințele lor au mai multe cărți și alte resurse, primesc note mai mari, pot învăța la o școală privată, prietenii lor sunt orientați spre a evolua din punct de vedere academic și, nu în ultimul rând, se simt mai în siguranță la școală.

„Știm că veniturile influențează felul în care părinții îi educă pe cei mici și determină școala pe care ei o frecventează”, a spus Shifrer. „Nu este vorba numai despre percepția copiilor – cei cu venituri scăzute nu-și pot controla viața așa cum vor și într-o proporție prea mare”.

Totodată, sociologul susține că studiul oferă oamenilor de știință socială o mai bună înțelegere a modului prin care veniturile familiei influențează dezvoltarea copilului.

Citește și: 

Cele trei întrebări insidioase din interviurile de angajare și cum răspundem corect la ele

Top 7 cele mai ieftine destinații turistice din Europa

E-mailurile de serviciu trimise în afara programului ar putea deveni ilegale! Un stat pregătește o lege in acest sens

Urmărește Jurnaliștii.ro și pe Facebook pentru a fi la curent cu cele mai noi și mai importante știri ale zilei!


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.