UPDATE. Cumpănaşu a adus noi informaţii la DIICOT despre reţelele din Caracal. „Nu cred nicio secundă în povestea Dincă criminalul Alexandrei”

-


Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei Măceşanu, a declarat, marţi, că le-a adus noi informaţii procurorilor DIICOT despre reţelele de trafic de persoane din Caracal, iar suspectul Gheorghe Dincă „nu ar fi acţionat de capul său şi ar avea în spate o întreagă reţea”.

 

„Cred că Alexandra trăieşte şi nu cred că Dincă astă este criminalul. Cred că oamenii încep să îşi facă treaba şi încep să am încredere în ei. De asemenea, am depus în numele familiei documente şi solicitări la instituţiile abilitate şi veţi vedea că sunt multe informaţii pe care le-am cerut. Am fost şi la Avocatul Poporului. De asemenea, Parchetul trebuie să ţină legătura cu familia. Bineînţeles că eu am început această declaraţie de astăzi spunând un lucru pe care mi-l asum şi pe care nu cred că e uşor de spus, că eu nu cred că Dincă este criminalul Alexandrei. De ce spun asta? Nu pentru că am vreo simpatie faţă de animalul asta, care cred că a făcut multe la viaţa lui şi a omorât mulţi oameni, ci pentru că nu are niciun sens şi nicio logică”, a declarat Alexandru Cumpănaşu.

În opinia acestuia, suspectul Gheorghe Dincă nu era în casă în momentul în care se presupune că ar fi prins-o pe Alexandra vorbind la telefon cu Poliţia şi că, de aceea, nu mai crede în această ipoteză.

„Dacă acest om, acest animal, acest individ, această vieţuitoare a aflat, a prins în fapt victima vorbind la Poliţie, indiferent de cum a prins-o vorbind cu poliţiştii vorbind la 112, oameni buni, pe bune, acum s-a apucat să facă focul în curte, adică nu are sens nimic. Pe lângă faptul dovedit că la ora la care se presupune că a intrat şi a găsit-o pe Alexandra vorbind la telefon, el nu era acolo, deci nu mai există dubiu cu privire la asta. Nu cred că cineva mai are dubii, doar să ne explice procurorii cum era, poate că între timp s-a inventat teleportarea, a inventat-o Dincă în pivniţă, din punctul meu de vedere, şi vă spun foarte serios, nu cred nicio secundă în povestea Dincă criminalul Alexandrei. Din punctul meu de vedere, omul asta a plecat să facă loc şi pentru a lăsa alţi complici să o ia pe Alexandra să o mute de acolo şi să se mişte rapid”, a adăugat Alexandru Cumpănaşu.

De asemenea, acesta a mai spus că procurorul de caz trebuie să îi audieze în cazul Alexandrei pe suspecţii din dosarul de proxenetism instrumentat de DIICOT în 2012.

„Am solicitat procurorului de caz reaudierea sau audierea tuturor celor care au fost victime sau suspecţi în cazul din 2012 din Caracal în cazul de răpiri şi proxenetism, am reiterat solicitarea mea de audiere a membrilor Parlamentului şi a primarului municipiului Caracal nu într-o calitate de acuzat, nu am acuzat pe nimeni, ci pentru a furniza informaţii pentru că, practic, dânşii sunt principalul factor de coagulare de culegere de informaţii de orice fel care vizează problemele cetăţenilor. Înţeleg că domnul procuror şef va transmite procurorului de caz şi acolo se va dispune când vor fi audiaţi”, a adăugat unchiul Alexandrei.

Procurorii DIICOT au făcut, în 18 aprilie 2012, 26 de percheziţii domiciliare, 19 în oraşul Balş, 3 în judeţul Gorj, 2 în municipiul Târgu – Jiu, 1 în judeţul Olt şi 1 în oraşul Filiaşi , pentru destructurarea unui grup infracţional organizat transfrontalier, constituit pe raza judeţelor Olt şi Gorj, specializat în traficul de persoane, traficul de minori, proxenetism şi spălare de bani.

Anchetatorii susţineau că cei 50 de membri ai grupării au racolat nu mai puţin de 150 de victime, femei majore şi minore, cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani, provenind din judeţele Olt, Dolj, Vâlcea, Argeş, Teleorman şi Gorj. Victimele erau transportate în Italia şi obligate la practicarea prostituţiei în Milano şi în zonele adiacente. În acest fel, membrii grupării au obţinut peste 2.000.000 de euro.

Citeşte şi:

„Statul paralel”, căruia i s-a cerut ajutorul pentru găsirea Alexandrei, face acuzații deosebit de grave. Rădoi: „Şefii Poliţiei Caracal anunţau infractorii înainte de intervenţii”

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.