Dascălii care s-au retras din examenul de titularizare pot intra din toamnă la catedră?

-


Președintele FSLI Mehedinţi, profesorul Ion Zoican, o contrazice pe Ecaterina Andronescu, susținând că metodologia prevede că „cei care au fost la examen și s-au retras în timpul examenului pot obține loc în baza notelor din anii anteriori”. Ministrul Educației a spus că vor fi lăsați fără catedră, inclusiv cei retrași.

„Din punctul meu de vedere, în prezent, așa cum arată metodologia, cei care au fost la examen și s-au retras în timpul examenului pot să obțină loc în baza notelor din anii anteriori”, a spus profesorul Zoican, citat de Mediafax.

Această declarație vine în contextul în care Ministrul Educației a afirmat că dascălii care au obținut note sub 5 la examenul de titularizare, precum și cei care s-au retras din examen, nu vor mai fi primiți la catedră.

„Dânsa poate pregăti (măsura pentru cei care s-au retras din examen, n.r) pentru anul următor, dar mi-e greu să cred că metodologia poate fi schimbată acum peste noapte. Peste câteva zile începe repartiția (profesorilor, n.r). Îmi e greu să cred că se poate face asta peste noapte, eu cred că îi trebuie și dânsei o perioadă. În metodologia de la anul, care se construiește în toamnă, poate face și lucruri de genul acesta”, a precizat Zoican.

El a menționat faptul că, în metodologia de mișcare a personalului didactic, prin articolul 4, se menționează cine poate să obțină un post în învățământ. „Pentru personalul didactic care a susținut examenul scris sau nu a susținut acum și a părăsit sala, sau nu s-a dus la examen, dar are notă din 2018, 2017, din 2016 poate să primească un post în baza notelor obținute în anii anteriori”, subliniază profesorul.

„Ar fi fost o problemă poate, când rămânea cineva în examen și lua notă sub 5, iar în anul anterior avea 7 să zicem. Atunci aveam o problemă, pentru că, în metodologie este prevăzut că cei care au sub 5 nu mai pot să participe la mobilitate să poată să poată să predea în învățământ, să ia un post anul acesta”, completează Ion Zoican.

„Dar așa, având în vedere faptul că în metodologie pot să ia un post pe mediile anilor anteriori, s-au retras din examen, asta este, sunt practic ca și neparticipanți la examenul respectiv. (…)Acum nu există acoperirea asta în metodologie. Dacă se vine cu modificare la metodologie, deși puțin probabil pentru că suntem deja în derularea etapelor de mobilitate, asta e altceva”, a mai declarat profesorul.

În ceea ce privește situația candidați retrași, el a declarat că în opinia sa, acel om nu poate fi prejudiciat în sensul de a nu ocupa un post în învățământ. „Poate i s-a făcut rău în timpul examenului, l-a luat salvarea de acolo. Are notă din anii anteriori. Metodologia spune că dacă am notă din 2018, din 2017, 2016 pot în baza acelei note să obțin un post. Poate am 9 sau 10, mi s-a făcut rău și asta este, am plecat. Nu merge, nu există acoperire, s-ar crea discriminări”, a menționat Ion Zoican.

Zoican consideră că punctul de vedere al ministrului Educației este „unul pertinent, până la urmă”, însă cu mențiunea că e important „când profesorul ia notele acestea”. „Se poate întâmpla ca un om să mai aibă și un eșec. Am colegi care dau examenul de titularizare de șapte, opt, zece ani de zile, îl dau în ani consecutivi. Au obținut medii peste 7, 8 în fiecare an. Poate se întâmplă ceva anul acesta, eu știu? Se duce, dă examenul și ia sub 5. Acel om e calificat, poate are și grade didactice luate”, completează profesorul.

În opinia profesorului Ion Zoican, întrebarea este de ce nu vin oamenii în învățământ. „De ce nu vin cei care se pot pregăti, cei care pot lua note bune. Sau dacă vin, iau note foarte mari, stau un an, doi și pleacă. Văd care e salarizarea, care sunt costurile, văd că nu au loc, văd că nu se pot titulariza din prima sau a doua încercare și părăsesc sistemul (…) Întrebările acestea ar fi trebuit să și le pună fiecare ministru, nu doar dânsa (Ecaterina Andronescu, n.r),”, a conchis profesorul Ion Zoican.

„Cine nu promovează examenul sau ia note sub 5…”

Ecaterina Andronescu este de părere că profesia de dascăl este una „foarte specială”, motiv pentru care „cel care se duce la catedră, trebuie să fie știutor de carte, prima chestiune, și apoi să aibă vocația necesară să poată să transfere cunoașterea”.

„Dumneavoastră vreți să acceptăm în sistem profesori de nota 4? Sau care nu sunt în stare să ia nici măcar nota 4, pentru că au ieșit din examen? (…) În metodologie scrie așa, cine nu promovează examenul sau ia note sub 5, nu mai intră în discuție. Ei se află într-o asemenea situație (…) Cine s-a dus din examen și s-a retras din examen este limpede pentru mine că nu știa subiectele. Deci n-am cum să aplic dublă măsură”, a declarat Ecaterina Andronescu.

„Problema mea e să am profesori care să fie știutori de carte, în sistem. În momentul în care, un profesor ia sub 5, cum poate pretinde elevului din clasa în care predă să ia notă de trecere? ”, a conchis ministrul Educației.

Pentru examenul de titularizare 2019, primele rezultate arată că procentul notelor sub 5 este 19,10%. Altfel spus, 3.735 de profesori nu au reușit să obțină note de trecere în cadrul examenului de titularizare.

Citește și:

Dascălii slab pregătiți nu mai au ce căuta la ore. Câteva explicații de la o învățătoare care a mâncat pâinea amară a suplinitorului timp de 9 ani


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.