De ce ar trebui să le mulțumim americanilor

-


În data de 29 august 2012, în cotidianul italian ,,La Stampa’’, apare un articol al jurnalistului Maurizio Molinari, text realizat în totalitate pe baza confesiunilor lui Reginald Bartholomew, fost ambasador al SUA în Liban (1983 – 1986), Spania (1986 – 1989) și Italia (1993 – 1997).

Acesta din urmă, știind că este bolnav de cancer și că va urma să moară în curând, îl abordează pe jurnalistul italian în luna iulie a aceluiaș an. Articolul a apărut în presă la trei zile după moartea lui Reginald Bartholomew. În mărturisirile acestuia, acuză că Peter F. Secchia, predecesorul său în funcția de ambasador în Italia, în perioada 1989 – 1993, a aprobat Consulatului SUA din Milano să aibă legături directe și strânse cu echipa procurorilor ce se angajaseră în operațiunea Mani Pulite, învinuind magistrații din Milano de faptul că, din ambiția de a stârpi cât mai rapid flagelul corupției din Italia, încălcaseră democrația și  “violaseră sistematic dreptul la apărare al acuzaţilor’’.

Acum câteva cuvinte despre operațiunea Mani Pulite (,,Mâini Curate’’). Aceasta a fost o gigantică investigație a justiției italiene, începută la Milano la începutul anului 1992 și continuată până la jumătatea anilor ‘90. De-a lungul ei, au fost citați ca suspecți mii de cetățeni, au fost acuzați de corupție mai bine de jumătate dintre parlamentarii italieni și au fost aruncate în joc acuzații incredibile. De pildă, în anii ’80, pentru a obține contracte cu guvernul, companiile străine mituiau politicienii italieni cu sume care adunate ajungeau la aproximativ 4 miliarde de dolari anual! Este bine de știut și faptul că omul forte al Mani Pulite a fost considerat procurorul Antonio di Pietro.

Operațiunea Mani Pulite a început în februarie 1992 când di Pietro îl arestează pe Mario Chiesa (membru al Partidului Socialist Italian) sub banala acuzație că a primit mită de la o firmă de curățenie. Distanțarea de Mario Chiesa a lui Bettino Craxi, șeful acestui partid (și fost premier al Italiei în perioada 1983 – 1987), determină din partea primului dorința de răzbunare: avea să spună tot ce știa. Aceste mărturisiri duc la arestarea a numeroase nume grele din zona politică și economică a Italiei, iar în final la dispariția celor mai importante două partide politice ale Italiei acelui moment:  Partidului Socialist Italian al lui Bettino Craxi (în 1994) și Democrația Creștină al lui Giulio Andreotti (în 1995). De atunci, întreaga configurație a  clasei politice italiene s-a schimbat complet.

Revenind la acuzaţiie fostului ambasador SUA, Reginald Bartholomew, la adresa predecesorului său, Peter F. Secchia, dar și a consulului SUA la Milano, Peter Semler, avem următoarele date: la o zi după publicarea acuzațiilor lui Bartholomew, ,,La Stampa’’ ia un interviu (cumva un drept la replică) și fostului consul la Milano. Acesta recunoaște că s-a întâlnit cu procurorul Antonio di Pietro cu câteva luni înainte ca acesta să pornească operațiunea Mani Pulite și că tot acesta îl anunțase că îl va aresta peste trei luni pe Mario Chiesa.

Toată afacerea dezvăluirilor din ,, La Stampa’’ se transformă evident într-un mare scandal de presă, mulți (printre care și foști condamnați în timpul Mani Pulite, evident) acuzând că numeroase dintre acțiunile care s-au desfășurat în Italia anilor ’90 s-au bazat pe arestări preventive cu scopul de a intimida și obține denunțuri. Mai mult, Paolo Cirino Pomicino, ministrul italian al bugetului (1989 – 1992), al funcțiilor publice (1988 – 1989) și membru al Parlamentului European (2004 – 2009), a acuzat CIA că a monitorizat activitățile politicienilor italieni și a furnizat aceste informații procurorilor Mani Pulite. Aceste acțiuni ale serviciilor de informații americane au fost puse în seama unei ,,reașezări’’ a SUA în Europa, odată cu dispariția URSS de pe scena politicii internaționale (URSS a dispărut în decembrie 1991, Mani Pulite s-a născut oficial în februarie 1992).

SUA au reanalizat probabil în acea epocă statele partenere din Europa și în cazul Italiei ,,i-a dat cu virgulă’’: Giulio Andreotti, șeful partidului Democrația Creștină, și Bettino Craxi, șeful  Partidului Socialist Italian, se distanţaseră de americani, se apropiaseră prea mult de zona arabă, iar ultimul avea încă din tinerețe simpatii comuniste, fiind suspectat de legături cu serviciile de informații sovietice. Ca urmare, s-au luat măsurile necesare.

Desigur, mulți dintre cei care au citit până aici vor acuza numeroase asemănări între acțiunile Mani Pulite din Italia anilor ’90 și cele ale DNA-ului din România zilelor noastre. Până a ajunge însă aici, se cuvine o parateză.

România de după momentul august 1968 (Invazia Cehoslovaciei) a fost o țară ostilă Moscovei. Acest lucru s-a făcut cunoscut și în modul de colaborare dintre serviciile de informații românești și cele sovietice. Astfel, dacă până în anii ‘60 serviciile celor două state aveau relații ,,frățești’’, după momentul expus mai sus relația lor a fost una profund conflictuală. Un lucru nemaintâlnit în cadrul Europei de Est, serviciile din celelalte state (Germania de Est, Cehoslovacia, Polonia, Ungaria și Bulgaria) întreținând cu serviciile Kremlinului relații strânse (de subordonare chiar) până la sfârșitul comunismului. Această stare de fapt a îngreunat într-un anumit fel activitatea de culegere de informații de pe teritoriul românesc a serviciilor de informații sovietice, dar nu a înterupt-o. Dimpotrivă, serviciile românești s-au văzut puse în fața unei amenințări mult mai mari: KGB și mai ales mult mai periculosul GRU (serviciul de informații al Armatei Roșii) s-au adaptat noilor realități și au căutat să acționeze în România cu o conspirativitate mult crescută, acest fapt ducând la îngreunarea indentificării noilor agenți sovietici. De prisos să mai vorbim că eficiența acestor noi agenți ruși s-a demonstrat de nenumărate ori, din decembrie 1989 până în zilele noastre.

Revenind la americani, desigur că aceștia, devenind între timp partenerii întregii Europe de Est, s-au văzut, din pricina de mai sus, puși în România într-o situație deloc de invidiat. Astfel, dacă în timp ce în restul spațiului Tratatului de la Varșovia s-a putut face o curățenie relativ corespunzătoare în ceea ce privește agentura URSS, în România, spionii ruși, mult mai bine conspirați din motivele expuse, au dat bătaie de cap până în ziua de astazi.

Cazurile de pe teritoriul românesc de agenți ai Rusiei infiltraţi în mediul politic, de afaceri, în mass-media, ba chiar în cadrul serviciilor de informații (inclusiv în fruntea acestor servicii!), au stârnit probabil de-a lungul ultimilor zeci de ani neîncredere și chiar panică în rândul partenerilor americani. Această stare de fapt, dublată de problema și mai mare a corupției generalizate din România, a devenit odată cu izbucnirea conflictului din Ucraina o chestiune care trebuia să se termine, chiar si utilizându-se mijloace neortodoxe: războiul ruso-ucrainean a arătat cât de ușor se poate înfrânge o țară cu ajutorul corupției și al unei rețele de spionaj bine puse la punct.

Desigur, întrebarea de final este dacă poporul român ar putea avea un motiv de supărare pentru toate acestea. Pentru că iată, aproape zilnic, anumiți indivizi dintre noi țipă despre tot soiul de ,,dosare fabricate’’ și alte măgării.

Problema reală a acestora este însă de fapt că noi, restul de milioane și milioane de români, nu avem dosare la DNA: eu nu am dosar la DNA, nu are dosar la DNA niciuna dintre rudele mele, nu au dosar la DNA niciunul dintre vecinii mei, nu are dosar la DNA nici Popescu din Mizil, de profesie sudor, care și-a văzut de treaba lui, și nici Veta din Dabuleni, care n-a avut timp să fure prin politica românească pentru că s-a ocupat toată viața de semănat și cules pepeni. Nu au dosare la DNA oamenii cinstiți din România!

Au înfundat în schimb Beciul Domnesc șleahta de nenorociți care timp de aproape 30 de ani nu au făcut nimic pentru această țară decât să fure din ea. Pagubă-n ciuperici! Ba chiar majoritatea românilor ar fi de acord cu un DNA mai cu bătaie spre versurile ,,Cum nu vii tu, Ţepeş doamne!’’

Desigur însă că s-au făcut și greșeli, majoritatea dintre ele putându-se cataloga drept defecte profesionale: la punerea cătuşelor pe mâini probabil au avut prioritate politicienii, oamenii de afaceri și din mass-media cu prea multe legături  cu Moscova.

Așadar, astăzi, de 4 iulie 2018, la mulți ani și mulțumim mult și frumos SUA.


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.