De ce este România bolnavă?

-


Ieri ne-am primenit pe fluxurile de știri cu un caz aparent marginal. Un medic specialist în ORL a fost prins în flagrant luând mită pentru o operație 500 de lei, asta după ce s-a plâns că suma oferită inițial de pacient (200 de lei) era prea mică. Un caz banal în România de azi, am putea spune, însă realitatea este că diavolul se ascunde în amănunte. Iar acestea din urmă, puse cap în cap, ne oferă pur și simplu tabloul unei țări eșuate.

Motivul pentru care știrea cu doctorul amintit mai sus a ieșit în evidență a fost îndrăzneala verbală a medicului, expusă direct în presă. „Nici nu aș fi urcat din cabinet până la sala de operații”, zisese doctorul, ,,umilit’’ de oferta inițală de șpagă. Ei bine, expresia aceasta ce începe prin „nici nu”, pe care o cunoaștem toti din poveștile pe care le șușotim în familie sau la serviciu, ieșită acum brusc în presă, ne lovește direct în moalelele capului. Sau, precum în cazul câtorva milioane de români, direct în vârful arătătorului de la mâna dreaptă, când e necesar un singur click pe mouse pentru a cumpara un bilet spre Londra.  Sau Madrid. Sau Roma. Doar dus.

Ce-i drept, m-a intrigat și faptul că ,,medicul’’ era angajat la Spitalul Militar din București. Era cadru militar activ cu gradul de colonel. I-am căutat fotografia pe site-ul instituției cu pricina, dar armata și-a făcut treaba cu rapiditate soldățească: i-a șters fotografia de pe pagina secției ORL, uitând însă să dea un delete și chenarului în care i-a fost încadrată fotografia, precum și numărului de contact al individului. Asta e, nimeni nu-i perfect, mai ales în armată.

Am cumpărat noi o duzină de F 16 ce n-au putut să decoleze când România împlinea taman 100 de ani, ce să mai stăm acum să judecăm finețuri de IT. Faptul  că individul era totuși colonel poate face pe mulți să viseze frumos. Pentru că nu știu cum s-au mărit salariile pentru medicii din civilie, însă, în armată, gradul de colonel este retribuit cum se cuvine, fie că vorbim de un colonel infanterist, tanchist sau medic. Carevasăzică „doctorul” primea un salariu (solda) de neînchipuit pentru România reală, cea care începe la vreo 20 km dinstanță de București. Plus bani pentru normă de hrană. Plus alte sporuri. Plus că la spitalul militar, fiind totuși unitate militară, cu excepția zilelor de gardă, la ora 16:00 cel târziu se rupe poarta. O oră tocmai potrivită pentru ca dl. colonel să poată începe munca în civilie, la o clinică privată. Aici – vorba românului – alți bani, altă distracție.

Într-un final, m-am uitat și la fotografia individului, găsită altundeva. Arăta ca un tip despre care nu se poate spune că – expimandu-ne tot în termeni medicali – are deficit de glucoză. Însă, probabil că domnul colonel are o locuința confortabilă, o plasmă cât un perete și o mașină, vorba OLX-ului, „full cu piele”. Și nici măcar nu este vreun neurochirurg, să facă operatii pe creier: când și-a ridicat totuși trupul prețios până în „sala de operații” pentru suma de 500 de lei, cel mai probabil  colonelul-medic trebuia să scoată niște amigdale.

Deci ce-i mână pe acești oameni în luptă? De ce se ia șpagă în România, indiferent de cât de mult cresc salariile? Și mai ales un lucru mai de neînțeles decât toate aceste întrebări la un loc. Pentru că am văzut în România și spitale și școli unde există fix aceleași tipuri de geamuri termopan ca și în statele cele mai civilizate ale Europei. Aceleași tipuri de paturi sau de bănci școlare. Aceleași echipamente și calculatoare. Însă cei care le mânuiau sunt diferiți. În ciuda oricăror forme de modernizare de ordin fizic, resursa umană rămâne aceeași.

DE CE? Și, colac peste pupăză, chiar în momentul în care scriu acest articol, o altă știre, tot din domeniul medical, transformă România într-un teritoriu al cărei președinte nu poate fi decât Kafka: aproape toți angajații de la serviciul de Ambulanță Corabia sunt cercetați pentru că au furat ani la rând combustibil din salavări, iar pentru a-și ascunde furtul – incredibil! – mergeau la urgențe cu viteză mică! Iar de aici încolo pot continua șirul lucrurilor de neînțeles de mai sus: mai mult că sigur, serviciul de ambulanță din Corabia anului 2018 nu mai are dotarea pe care o avea în 1989. Nu mai sunt folosite ca ,,salvări’’ celebrele Dacii Break sau dubele Tudor Vladimirescu. Au ajuns chiar și acolo, în Corabia, autovehicule mai moderne. Mentalitatea a rămas însă aceeași. DE CE?

La această întrebare răspunde absolut perfect, într-un articol publicat recent, unul dintre cei mai reputați sociologi români, dl Daniel David, autorul lucrării „Psihologia poporului român”. Răspunsul acestuia este cât se poate de clar și trist:

,,Problema noastră fundamentală este că profilul psiho-cultural pe care îl avem este incompatibil cu cel vestic.[…] În spațiul vestic, oamenii înțeleg următoarele lucruri: dacă vrei să te bucuri de succesul unui grup, fie ești bun și performant (ceea ce nu e întotdeauna posibil), fie îi sprijini pe cei care sunt buni. Și atunci se crează o comunitate solidară și performantă.[…] Cultura noastră funcționează complet diferit. La noi, când cineva se diferenția prin performanță, era mai degrabă pedepsit, nu recompensat. […]’’.

Și, evident, după toate acestea urmează finalul, în care domnul David iarăși nu ne poate încânta: „Nu ne așteptăm că acest profil să se schimbe într-un timp relativ scurt, de 10 ani.”

Citește și:

Președintele Klaus Iohannis a lansat „România educată”. Care este scopul acestui raport

Cum va arăta România peste alți 100 de ani

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.