De ce Mike Pompeo, secretarul de stat al SUA, nu vine și în România

-


Mulți s-au întrebat de ce secretarul de Stat al SUA, Mike Pompeo, nu a inclus și România în recentul său turneu prin Europa. O asemenea întrebare nu poate avea decât un răspuns simplu: fie România se încadrează în eșalonul doi al intereselor americane în Europa Centrală și de Est, fie SUA sunt prea sigure de influența pe care o au la București.

Recenta întâmplare cu întârzierea construcţiei gazoductului Nord Stream 2, vital pentru interesele Rusiei, arată cât se poate de clar influența pe care Washigtonul o are în România. Pentru că bazele „întârzierii” Nord Stream 2 s-au pus în Consiliul UE a cărui președinție o deține Bucureștiul, ce s-a implicat deosebit de activ în promovarea intereselor americane, care, de altfel, coincid și cu interesele Romaniei.

Această luptă energetică în culise la un nivel foarte înalt s-a acutizat în ultimele săptămâni, rușii și nemții (principalii beneficiari ai gazoductului) trimițându-l la începutul lunii la București inclusiv pe Gerhard Schroeder, fostul cancelar al Germaniei, eveniment confirmat de ambasadorul german la București, Cord Meier-Klodt. Vizita a fost deosebit de discretă și nimeni din mass media românească nu a aflat cu cine a vorbit Schroeder la București, deși intențiile sale erau cât se poate de clare.

Această presiune pusă pe guvernul României (cel care deţine președinția Consiliului UE) a fost de altfel sustinută și de telefonul dat recent de Angela Merkel Vioricăi Dăncilă. Oare ce anume l-a determinat brusc pe liderul Germaniei să-l contacteze pe premierul foarte controversat al României? Motivele le bănuim. Ceea ce este însă interesant este faptul că presiunea pusă de Germania și Rusia a fost infinit mai mică decât cea pusă de SUA. Acest amănunt poate ascunde însă înăuntrul său și un lucru mai puțin plăcut publicului român.

În primul rând, pentru a-și asigura interesele energetice în interiorul Consiliului UE, SUA a fost obligată de voie, de nevoie, să colaboreze cu partidul ce susține guvernul României. Cu alte cuvinte, lăsând la o parte și alte mijloace de presiune pe care le deține asupra PSD, americanii au trebuit să consimtă deschiderea unui anumit dialog cu conducerea acestui partid. Adică să discute cu Dragnea. Iar de aici încolo intrăm pe un teren minat de cele mai înfricoşătoare ipoteze.

A obținut Dragnea, în schimbul sprijinirii intereselor SUA în Consiliul Europei, ceva care ar putea fi coșmarul sutelor de mii de protestatari din Piața Victoriei de acum doi ani?

A găsit PSD în această tranzacție un balon de oxigen pentru parazitarea României mulți ani de acum încolo? Viitorul ne va răspunde la toate aceste întrebări! Să revenim însă la ce s-a întâmplat de fapt în aceste zile la Consiliul UE.

După cum se știe, piaţa europeană a gazelor naturale are reguli stricte privind concurenţa şi drepturile consumatorilor. Însă regulile nu sunt valabile şi pentru conductele offshore, cum ar fi Nord Stream 2. În noiembrie 2017, Comisia Europeană a adoptat mai multe amendamente pentru a se asigura că principiile care guvernează piaţa UE şi care privesc transparenţa şi modul în care se stabilesc tarifele se vor aplica şi gazoductelor de „import” din ţările non-UE. Comisia Europeană a vrut astfel să se asigure că toate gazoductele care pleacă şi vin dinspre ţări din afara UE se vor supune unei legislaţii unitare, pentru a întări solidaritatea dintre statele membre UE. 

Ei bine, aceste amendamente nu au ajuns niciodată în discuție și în Consiliul UE, acolo unde s-ar fi decis soarta lor, dintr-un motiv simplu: niciunul dintre statele care au deținut până acum președinția acestui Consiliu nu a fost interesate de așa ceva.

Nu acesta a fost însă și cazul României. Statul român, ca președinte al Consiliului UE, a pus pe agendă propunerea anti-Nord Stream 2 a Comisiei Europene, deși știa că Germania, alături de Franța, Olanda, Austria și alte câteva țări, vor avea suficiente voturi pentru a putea respinge intenţia.

Astfel, la 25 ianuarie, România venea cu propunerea ca toate gazoductele de pe teritoriul Uniunii să ţină de competența legislației europene, inclusiv gazoductul rusesc Nord Stream 2. Printr-un vicleșug avocăţesc de înaltă clasă (România a propus și modificarea definiţiei „interconectorilor” – liniile care conectează sistemele de transport de gaze – pentru a avantaja interesele Franței), s-a reușit atragerea surprinzatoare a Parisului, fapt care ar fi dus la o majoritate de voturi în favoarea propunerilor României. Până la urmă, după o noapte de negocieri de pomină între Franța și Germania, s-a ajuns la un compromis care a salvat proiectul Nord Stream 2. Într-o formă care nu este deloc pe placul Rusiei, deoarece va obliga Gazprom să cedeze administrarea afacerii: distribuția gazului va trebui să fie separată de administrarea conductei, iar minim 10% din capacitatea conductei va fi la dispoziția unor companii terțe, care nu fac parte din operatorii Nord Stream 2.

Iar veștile bune nu se opresc aici pentru România și aliata sa, SUA: ca să grăbească găsirea unui compromis, Germania a promis la sfârșitul săptămânii trecute și deschiderea unui terminal de gaz lichefiat, care va ajuta SUA să-și mărească exporturile acestui combustibil în Europa de Vest, la concurență cu gazul rusesc.

Citește și:

Soros versus Pompeo

Iohannis se implică în cazul Kovesi

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.