De ce s-a întâlnit directorul SRI cu președintele Serbiei

-


Președintele Serbiei Aleksandar Vucic l-a primit luni pe directorul SRI Eduard Hellvig. Deși nu poate fi trecut cu vederea faptul că mogulul Sebastian Ghiță se află în Serbia, jurnalistul Radu Tudor susține că această vizită are conotații infinit mai ample.

”Președintele a salutat cooperarea dintre serviciile de securitate din Serbia și România, care se reflectă în schimburile de informații și lupta comună împotriva terorismului, crimei organizate și altor riscuri de securitate actuale. Acesta a constatat că există necesitatea consolidării cooperării și prin schimbul de experiență în lupta împotriva criminalității cibernetice și altor abuzuri în domeniul tehnologiei informației. Președintele Vucic a subliniat aportul serviciilor de securitate din Serbia și România în păstrarea păcii și stabilității în regiune”, a comunicat președinția Serbiei într-un comunicat.

Analistul militar Radu Tudor a explicat posibilele motivații din spatele vizitei  directorului SRI în Serbia pe blogul personal. ”Într-o Serbie aflată sub influența masivă a Rusiei, dar cu unele tendințe clare de a deschide cooperări majore cu UE, descinderea lui Hellvig la Belgrad are conotații regionale semnificative. (..)Marile jocuri din Peninsula Balcanică, relația dintre aliații europeni și SUA, infiltrările masive ale Moscovei, dezechilibrele ce pot afecta solidaritatea occidentală – toate sunt provocări majore pentru stabilitatea și securitatea regiunii noastră. În care România e stat UE și NATO, Serbia nici una, nici alta. Nu încape nici o îndoială că Hellvig este emisarul ce aduce informații grele Serbiei. Primirea sa chiar de către președintele statului vecin e una din confirmări. Urmează și altele, cât de curând”, a scris Radu Tudor pe blog.

Citește și:

PSD – geniul războiului economic de gherilă

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.