De ce vrea UE să înăsprească condițiile de acordare a cetățeniei în state din Estul Europei

-


Oficialii de la Bruxelles le vor cere statelor membre UE înăsprirea controalelor privind protecția împotriva spălării banilor și a corupției, informează Financial Times.

Concret, statele membre ale UE trebuie să înăsprească controalele de securitate asupra investitorilor care solicită așa numitele „vize de aur”. Oficialii de Bruxelles susțin că prin acordarea acestor vize s-au deschis portițe pentru spălarea banilor, corupție și crimă organizată.

În context, Comisia Europeană va face, miercuri, primele recomandări cu privire la modalitățile de protecție a schemelor de investiții. În prezent, Guvernele mai multor țări oferă drepturi de ședere sau cetățenie deplină în schimbul investițiilor.

Malta, Cipru și Bulgaria sunt singurele țări din UE care „administrează” scheme de vânzare a cetățeniei, în timp ce 20 de state oferă permis de ședere.
Pașapoartele permit accesul persoanelor fără acces la cele mai multe țări din UE.

Bulgaria a declarat marți că intenționează să înceteze „vânzarea” cetățeniei în schimbul investițiilor în țară.

Schimbarea de optică a celor de la Bruxelles a venit în urma unor scandaluri despre spălarea banilor, cum ar fi cazul Danske Bank, în care sucursala estoniană a celui mai mare creditor din Danemarca este suspectată de spălarea a 200 de miliarde de euro, în principal în foste state sovietice.

„Schemele” permit persoanelor fizice bogate să cumpere pașapoarte UE, care au beneficii cum ar fi libera circulație în interiorul blocului.

Citește și: Dramă în fotbal. Un fotbalist, care s-a prăbuşit cu avionul, a presimţit că va muri

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.