De dragul prezidenţialelor, Tăriceanu ar divorţa de PSD. Remanierea, doar în mintea Vioricăi Dăncilă?

-


Preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a susţinut în cadrul unui interviu acordat Mediafax că se opune remanierii Cabinetului Dăncilă în contextul în care acesta „funcţionează din inerţie şi este nevoie de un gest de forţă”.

„Nu sunt mulţumit cu acest răspuns (n.r. al premierului Viorica Dăncilă, privind remanierea) şi am să vă explic despre ce este vorba pentru că am văzut în ultimele zile şi foarte multe comentarii neavenite, aprecieri că ALDE şantajează premierul sau PSD. Nu poate fi vorba de un astfel de lucru pentru că nu cerem nimic. Nu am cerut posturi guvernamentale, avem. Nu am cerut alte poziţii sau avantaje care să poată să îndreptăţească folosirea acestui termen. Am avut însă o discuţie cu doamna premier în care, bazat pe experienţa mea de premier, i-am recomandat să încerce să gândească o restartare a guvernării, în sensul de a-i da posibilitatea să treacă din această defensivă în care se află Guvernul, şi practic şi coaliţia, de o bună bucată de vreme, într-o situaţie de ofensivă”, a declarat preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Potrivit acestuia, guvernarea trebuie restartată printr-o serie de noi obiective şi o restrcturare din temelii a instituţiilor statului.

„Pentru asta ar fi fost nevoie şi ar fi nevoie de câteva lucruri esenţiale: un program de guvernare regândit pe baza programului de guvernare care a fost votat în Parlament, o asumare a obiectivelor care se pot realiza până la termen, o propunere de noi obiective, o reformă a unor instituţii ale statului şi nu în ultimul rând o restructurare a echipe guvernamentale care să şteargă această impresie de lipsă de competenţă, care trebuie să recunoaştem planează asupra guvernului existent”, a adăugat liderul ALDE, în interviul acordat Mediafax.

Acesta a mai spus că cea mai bună variantă ar fi restructurarea prin Parlament a Cabinetului Dăncilă în contextul unei majorităţi confortabile.

„Dacă vrem nu să ne mulţumim, aşa cum mi se pare mie în cazul PSD că performanţa pe care vor să o atingă -participarea la turul unu al alegerilor şi eventual intrarea în turul doi şi cu siguranţă pierderea alegerilor prezidenţiale – şi vor mai mult decât atât, câştigarea prezidenţialelor, sigur că şi în perspectiva alegerilor care urmează la anul este nevoie de un gest puternic, de forţă, care să arate hotărârea premierului, capacitatea de a fi liderul acestui partid şi de a fi liderul Guvernului, de a impune o linie de guvernare. Senzaţia mea este că în momentul de faţă Guvernul funcţionează, poate nu numai guvernul, instituţiile care ţin de administraţia centrală, funcţionează din inerţie. Nu există o direcţie clară care să se fi dat „, a adăugat Călin Popescu Tăriceanu.

În schimb, vicepreşedintele Pro România, Adrian Ţuţuianu, a declarat, marţi, că ALDE trebuie să decidă ieşirea de la Guvernare pentru a putea exista discuţii despre o eventuală alianţă cu Pro România. În opinia acestuia, dacă ALDE iese de la guvernare, vor fi create condiţiile trecerii unei moţiuni de cenzură.

„Există o formală, nu o hotărâre. Nu există formal nici măcar gândit un proiect. ALDE a propus o alianţă. Pro România s-a declarat un partid social-liberal, numai că lucrurile acestea nu pot fi realizate atât timp cât ALDE este la guvernare şi Pro România este în opoziţie. ALDE trebuie să îşi clarifice situaţia proprie, să decidă ieşirea de la guvernare apoi putem discuta de o eventuală alianţă”, a subliniat liderul ProRomânia.

La rândul său,  premierul Viorica Dăncilă a anunțat, luni, la finalul reuniunii Comitetului Executiv Naţional al PSD, că a avut întâlniri în cadrul coaliţiei în urma cărora s-a decis continuarea guvernării PSD-ALDE și ne-cooptarea Pro România la guvernare.

″În cadrul Comitetului Executiv de astăzi am abordat mai multe puncte importante pentru PSD. Un prim aspect a făcut referire la alianţa PSD-ALDE, la continuarea guvernării. Le-am spus colegilor că am avut întâlniri în coaliţie şi am hotărât continuarea guvernării PSD-ALDE, o guvernare importantă, care mai are multe lucruri de făcut, multe proiecte de implementat pentru români şi care trebuie să asigure stabilitatea României în continuare”, a conchis Viorica Dăncilă.

Citeşte şi:

Tăriceanu, eternul prezidenţiabil arogant

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.