De unde se vor plăti pensiile în decembrie? Semnalul de alarmă al unui liberal cu privire la dimensiunea dezastrului în care PSD-ALDE a aruncat ţara

-


Senatorul liberal Florin Cîţu cere intervenţia de urgență a Curţii de Conturi ca urmare a deciziei Guvernului de a utiliza bani din Fondul de rezervă pentru plata pensiilor, el afirmând că PSD-ALDE calcă în picioare legislaţia din România.

 

„Curtea de Conturi TREBUIE să intervină URGENT! Gruparea organizată şi toxică, PSD+ALDE, calcă în picioare legislaţia din România. Cel mai recent exemplu, plata pensiilor din Fondul de Rezervă la dispoziţia guvernului”, scrie senatorul liberal, care califică gestul drept „o mizerie” şi o dovadă privind „dimensiunea dezastrului în care au aruncat ţara”.

El aminteşte că legea finanţelor publice şi legea responsabilităţii fiscale arată clar că în România data limită până la care se pot face rectificările bugetare este 30 noiembrie, însă „PSD+ALDE ştiu dimensiunea dezastrului şi ştiu că au nevoie să transfere fonduri în decembrie pentru pensii, salarii, primari supăraţi pe Dragnea etc”.

Cîţu afirmă că „la rectificarea bugetară au pus 700 milioane lei în Fondul de Rezervă la dispoziţia guvernului”, fiind vorba despre „150 milioane euro la dispoziţia lui Dragnea pentru o singură lună”.

„Să revenim. Aici începe golănia. După 30 noiembrie banii din FR puteau fi transferaţi doar după cum spune Curtea de Conturi care citează din legea finanţelor publice 500/2002  –  “Conform art. 30 alin.(2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului este destinat pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute ale unor ordonatori principali de credite ai bugetului de stat şi ai bugetelor locale, apărute în timpul exerciţiului bugetar, pentru a asigura funcţionarea coerentă a bugetelor acestor ordonatori şi pentru echilibrarea bugetelor local.” , precizează Cîţu.

El susţine că pentru a putea plăti pensii din aceşti bani Guvernul a introdus în OUG 102/2018 un articol care le permite şi acest lucru. (art 9 ).

„Altfel spus PSD +ALDE şi-a dat dreptul să facă câte rectificări bugetare doreşte în afară legilor care guvernează această ţara. Prima rectificare a fost transferul a 43.236.000 de lei din Fondul de rezervă al guvernului către bugetul de pensii pentru plata pensiilor. La doar câteva zile după rectificarea bugetară. Şi mai urmează. Până la 700 milioane lei mai este loc. Noi toţi respectăm legile, ei nu. Ei s-au obişnuit să nu respecte legile şi nici să nu răspundă pentru asta”, afirmă senatorul PNL.

În opinia sa, rămâne o singură instituţie care trebuie să demonstreze că „nu este aservită lui Dragnea şi găştii lui de infractori”.

„Curtea de Conturi trebuie să intervină URGENT! Dacă este cazul, aşa cum are dreptul, trebuie să facă şi dosar penal. Aceşti oameni trebuie să răspundă pentru că folosesc banii publici în scopuri personale.  Pentru a mă asigura de intervenţia CC, voi face şi o sesizare cu datele pe care le-am prezentat aici. Trebuie să oprim jaful din banii publici al găştii PSD+ALDE!!”, conchide senatorul PNL Florin Cîţu.

Executivul a decis, vineri, suplimentarea bugetului Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale cu suma totală de 43.236.000 lei din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului pentru anul 2018. Banii vor fi folosiţi pentru plata pensiilor, ajutoarelor de bătrâneţe, precum şi pentru achitarea comisionului poştal aferent drepturilor de asigurări şi asistenţă socială.

„S-au înregistrat cheltuieli mai mari decât cele estimate iniţial din cauza faptului că au fost introduse în plată dosare noi de pensionare în număr mai mare decât s-a anticipat, dar şi din cauza creşterii cu 10% a cheltuielilor pentru transmiterea şi achitarea drepturilor finanţate din bugetul asigurărilor sociale de stat la domiciliul beneficiarilor, ca urmare a majorării la 1,1%  a comisionului poştal, conform prevederilor  art. 8 din OUG nr. 102/2018”, a explicat ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, potrivit News.ro.

Citește și: Mizeria umană din spitalele românești. Episodul liftiera miloagă


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.