Decizia luată de Johnson&Johnson după ce s-a aflat că ştia de zeci de ani că pudra de talc pentru copii conţine azbest cancerigen

-


După ce în urma unui articol publicat vineri de Reuters s-a aflat că Johnson&Johnson ştia de zeci de ani că pudra de talc pentru copii conţine azbest cancerigen, compania a anunţat luni un program de răscumparare de acţiuni în valoare de până la 5 miliarde de dolari. Compania a pierdut în urma acestui scandal 40 de miliarde de dolari din capitalizarea de piaţă a companiei, transmite Reuters.

J&J nu a spus FDA că cel puțin trei teste efectuate de trei laboratoare diferite, din 1972 până în 1975, au găsit azbest în talc, într-unul din cazuri la niveluri raportate ca fiind „destul de ridicate”.

În prezent, compania este implicată în câteva mii de procese sub acuzația că produsele conțin substanțe cancerigene.

Jurnaliștii de la Reuters au examinat mai multe documente, printre care depoziții și mărturii, și au observat că, din 1971 și până la începutul anilor 2000, testele la talcul brut și pulberi ale companiei au ieșit uneori pozitive pentru cantități mici de azbest. Directori ai companiei, oameni de știință, medici și avocați ar fi fost preocupați de modul de abordare al acestei probleme, dar nu au dezvăluit autorităților de reglementare sau publicului acest lucru.

Organizația Mondială a Sănătății și alte autorități nu au identificat încă un nivel sigur al expunerii la azbest, potrivit Reuters. În timp ce majoritatea oamenilor expuși nu dezvoltă niciodată cancer, pentru unii, chiar și cantități mici de azbest sunt suficiente pentru a li se declanșa boala ani mai târziu.

Începând cu 2012 până în prezent, J&J a pierdut deja câteva procese răsunătoare, în urmă cărora a trebuit să achite mai multe milioane de dolari. Pe lângă diverse tipuri de cancer, cele mai multe acuzații au fost făcute de femei care susțin că s-au îmbolnăvit de cancer ovarian, în urmă utilizării pudrei de talc a companiei drept antiperspirant sau deodorant.

De la 1 ianuarie 2005, ca urmare a unei directive a Comisiei Europene, a fost interzisă total utilizarea şi comercializarea produselor care conţin azbest. Expunerea la azbest creşte riscul apariţiei cancerului pulmonar, dar și al cancerului căilor respiratorii superioare, al esofagului şi al rinichiului.

Azbestul este şi rămâne în prezent principalul agent cancerigen la locul de muncă în cele mai multe ţări ale lumii.

În România, printr-o Hotărâre de Guvern din 15 aprilie 2006, azbestul a fost scos în afara legii. Există însă HG nr. 734/2006 a Guvernului Tăriceanu, prin care se prelungeşte folosirea azbestului. Concret, produsele care conţin azbest şi care au fost instalate sau se aflau în funcţiune înainte de data de 1 ianuarie 2005 pot fi utilizate până la încheierea ciclului de viaţă al acestora.

Citește și: Riscurile şi beneficiile consumului unei delicatese tradiţionale de Crăciun


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.