Cod portocaliu de dictatură

-


Cine cunoaște îndeajuns istoria poate trage concluzia că ne învârtim în cerc. Fiecare generație crede că aceasta este cea care va schimba lumea, însă până la urmă, chiar dacă știința, tehnologia, arta ori chiar moravurile se schimbă, lumea rămâne la fel în esența ei. Există așadar conservatorism în ADN-ul rasei umane, așa cum există și iluzia omului că poate muta norii.

Problema e că există generații și generații. Fiecare crede că poate schimba lumea, însă unele generații nu au noroc, altele își canalizează energiile prea puțin în politică, iar altele pur și simplu nu au energie, deoarece aceasta le-a fost epuizată în războaie sau dezastre.Există însă și generații neastâmpărate, care vor schimbarea repede.

În demersul lor revoluționar acestea au energia și ,,norocul’’ de a săpa până într-acolo încât ajung să lovească în coaja subțire sub care se adăpostește extremismul. Când acest lucru se întâmplă, avem dictaturi. Și războaie.

Asta pentru că trebuie înțeles că Hitler nu a fost adus la puterea doar de efectele Marii Crize. În perioada de după Primul Război Mondial, în Germania domnea o stare de anarhie asemănătoare cu ceea cea semnalată azi prin dărâmatul statuilor, corectitudinea politică, identitatea de gen, șamd. Hitler a mărturisit clar în Mein Kampf că această stare de fapt a fost cea care l-a ,,radicalizat’’, nicidecum mersul economiei Germane, care oricum, mai devreme sau mai târziu, și-ar fi revenit sub brațul organizat al munictorului neamț.

Revenind la vremurile noastre, putem avea certitudinea că timpurile în care mișcările de extremă dreaptă își vor lua revanșa sunt aproape, putând discuta despre un interval de timp cuprins între câțiva ani și câteva luni – că tot suntem în 2020, anul tuturor nenorocirilor.

De altfel, de pretutindeni sosesc vești despre acapararea puterii de organizații și lideri de dreapta. Astăzi, de exemplu, preşedintele în exerciţiu al Poloniei, Andrzej Duda, s-a clasat pe primul loc în turul întâi al alegerile prezidenţiale care s-au desfășurat duminică în ţară, el obținând 41,8% din voturi, fapt remarcabil pentru un prim tur de scrutin.

De menționat că Andrzej Duda, un conservator convins, compara acum câteva zile ideologia LGBT cu cea comunistă: ,,timp de 40 de ani, generaţia părinţilor mei s-a luptat să elimine ideologia comunistă din şcoli, pentru a nu le fi impusă copiilor. Pentru că tineretul, copiii, soldaţii şi organizaţiile de tineri să nu poată fi îndoctrinate. Ei nu au dus această luptă pentru a apărea o nouă ideologie, şi mai distructivă”.

Desigur, există și posibilitatea ca, prin apariția în conducerea a mai multor state a unor partide moderate de dreapta și, prin acțiunile lor, pericolul declanşării unor dictaturi să fie ceva mai scăzut. Așadar nu vorbim despre un cod roșu, ci despre unul… portocaliu.

Ceea ce ne-ar putea interesa însă mai mult pe noi este vârsta celor care se înregimentează în mișcările de extremiste, mai ales de stînga, care astăzi formează generația care ,,vrea să schimbe lumea’’. Nu este niciun secret că vom vorbi în aceste cazuri de tineri cu vîrste cuprinse între 16 și 24 de ani. Este o vârstă critică deseori folosită de marii dictatori ai umanității, fiind suficient să amintim tinerii lui Hitler din anii 1930, care un deceniu mai târziu au dat dovadă de cruzimi de nedescris sau de cei lui Mao Zedung, ce au terorizat China în timpul Revoluției Culturale.

Menționăm și faptul că la această vârstă adolescentul/tânărul devine un combatant politic ideal atât pentru faptul că stăpânește deja o forță fizică care nu îl mai face dependent de ,,cei bătrâni’’, dar și o anumită convingere rebelă conform căreia el știe deja mai bine decât oricine cu ce se mănâncă viața. Astfel, majoritatea răscoalelor și revoluţiilor din ultimii o sută de ani au fost făcute de tineri, îndrumaţi din umbră, mai mereu în defavoarea lor, de politiceni sau cercuri de interese lipsite de scrupule.

Revenind în zona României, observăm că un numeros grup de tineri cu un comportament asemănător cu cel descris mai sus s-a adunat în jurul URS/PLUS.

Având în vedere că defazarea istorică a României presupune și un nivel ridicat al rezistentei la nou la nivel național (fapt uneori benefic) este uşor de dedus că aceasta formațiune politică nu va face mulți purici în politica românească, cu excepția unor lideri care treptat se vor îndrepta spre alte formațiuni politice, după modelului lui Nicușor Dan, sustinut de PNL.

Lipsa de viitor a USR/PLUS este de altfel cu atât mai mare cu cât celălalt lider al acestei alianțe, personaj care îl concurează pe Barna la nivelul lipsei de carismă, se mândrește cu sprijinul pe care îl are din partea lui Macron, adică din partea celui mai nepopular președinte din ultimii 100 de ani ai Franței.

Ce să-i faci? Cine se aseamănă, se adună!

Citește și:

Estul, noul vest al Europei


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.