Din cauza infecțiilor nosocomiale, maternitatea Giulești se va închide

-


După ce 17 bebeluși au fost depistați cu stafilococ auriu, Direcția de Sănătate Publică București a solicitat Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie “Prof. Dr. Panait Sîrbu”  să sisteze internarile începând de vineri. În plus, personalul depistat ca fiind purtător de stafilococ va fi scos din activitate.

 

„Având în vedere situaţia apărută în cadrul unităţii spitaliceşti privind cazurile de infecţii nosocomiale cu Stafilococ Auriu MRSA, precum şi faptul că măsurile instituite nu au avut rezultatele aşteptate, conducerea DSPMB consideră necesare instituirea unor măsuri mai severe de combatere şi limitare a infecţiei cu Stafilococ Auriu MRSA. Astfel, începând cu dată 30.11.2018 se sistează toate internările în unitatea spitalicească”, au transmis, joi seară, reprezentanţii DSP Bucureşti.

Potrivit acestora, pe măsură ce spaţiile vor fi eliberate prin externarea pacienţilor, acestea vor fi închise şi se vor aplica procedurile de curăţenie şi dezinfecţie terminală, urmate de efectuarea probelor de autocontrol.

„Întreg personalul medico-sanitar depistat ca purtător de Stafilococ Auriu MRSA va fi scos din activitate până când va finaliza tratamentul specific şi probele de recontrol ale exudatelor nazale vor fi negative. Se va efectua exudatul nazal pentru întreg personalul unităţii sanitare, precum şi pentru toţi pacienţii internaţi în unitatea sanitară”, a mai transmis DSP Bucureşti.

În cazul rezultatelor pozitive pentru pacienţii internaţi vor fi consemnate în biletul de externare inclusiv în scrisoarea medicală către medicul de familie în vederea instituirii tratamentului adecvat.

Ministerul Sănătăţii a anunţat anterior că, în urma unui control declanşat la Maternitatea Giuleşti  s-a stabilit că 11 din cei 49 de angajaţi testaţi au fost depistaţi ca fiind purtători ai acestei bacterii.

„Există nişte reguli, ei nu trebuie să vină la serviciu, trebuie să se trateze, lucrurile acesta se întâmplă. Am vorbit în nenumărate rânduri că nu ştim să ne spălăm pe mâini, am fost ironizată, normal, dar se pare că avem într-adevăr o problemă”, a declarat ministrul Sorina Pintea, potrivit News.ro.


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.