Din rău în mai rău. Transporturile au ajuns pe mâna Rovanei Plumb

-


Polivalenta Rovana Plumb este, începând de luni, ministru interimar la Transporturi după ce Klaus Iohannis l-a refuzat pe trezorierul PSD Mircea Drăghici. Ea ajunge ca, în numai șase ani, să dețină cinci portofolii de ministru pentru care nu are nicio minimă pregătire. Cât timp va asigura interimatul, cel mai probabil proiectele ministerului vor fi în stand by și asta în ciuda faptului că nu avem autostrăzi moderne decât pe hârtie, iar călătoria cu trenul este o adevărată sursă de stres din cauza infrastructurii învechite. În plus, feroviarii tot așteaptă de anul trecut ca ministerul Transporturilor să aibă un ministru cu drepturi depline astfel încât Parlamentul să le adopte Statutul care ar reglementa vârsta de pensionare.

Anul trecut, în România, s-au dat în folosință 58 de kilometri de autostradă, deși s-au promis 100, iar anul acesta s-a vehiculat cifra de 118 km. Greu de crezut că se va și întâmpla acest lucru, însă proaspătul ministru, interimar ce-i drept, are misiunea de a demara toate acțiunile necesare pentru ca și țara noastră să aibă autostrăzi ca restul europenilor.

Rovana Plumb a condus, interimar, inclusiv ministerul Educației, după demisia lui Valentin Popa, unde era să facă o boacăna mai mare decât Casa Poporului. Concret, pe când era interimar, ministerul Educației a modificat pe ascuns tipul de subiecte de la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Ulterior, s-a decis amânarea cu un an a testelor grilă care se doreau introduse din mers.

Cine este Rovana Plumb

Rovana Plumb a început să muncească ca inginer la fabrică de cosmetice Miraj București în anul 1984. După Revoluție, ajunge director comercial al fabricii. Apoi, după ce fabrică s-a transformat în Gerovital Cosmetice SA, Rovana Plumb a condus-o din poziția de președinte, director general.

În 1994, pe când avea 34 de ani, Plumb a intrat oficial în politică, devenind membru al PDSR (actualul PSD), pe vremea când partidul era condus de Oliviu Gherman. După 7 ani, primește o funcție de demnitar în Guvern. În perioada 2001 – 2004, în Guvernul Năstase, Rovana Plumb a fost președinta Protecției Consumatorului, cu rang de secretar de stat.

Potrivit HotNews.ro, Năstase a luat-o și trezorier al campaniei lui electorale din anul 2004, pentru prezidențiale.

Portofoliile de ministru: 

-mai 2012 – martie 2014: ministru al Mediului și schimbărilor climatice

– martie 2014 – noiembrie 2015: ministru al Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice

– februarie 2017 – prezent: ministru delegat pentru Fonduri Europene

– octombrie – noiembrie 2018: ministru interimar al Educației.

– ianuarie 2019: propusă ministru interimar al Transporturilor.

Numele Rovanei Plumb apărea și în dosarul „Belina”, fiind acuzată de complicitate la abuz în serviciu, dar Camera Deputaților a respins cererea DNA de urmărire penală prin votul majorității.

Citește și: Sălbaticii viitorului


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.