Document istoric privind denuclearizarea peninsulei coreene semnat de Donald Trump şi Kim Jong Un

-


Preşedintele american, Donald Trump, şi liderul nord-coreean Kim Jong Un au semnat, marţi, la finalul primei runde de negocieri din cadrul summitului de la Singapore un document „cuprinzător” care priveşte denuclearizarea peninsulei coreene.

Conţinutul documentului parafat astăzi de către cei doi lideri nu a fost făcut public, dar jurnaliştii agenţiei Reuters susţin că ar recunoaşte progresul negocierilor cu privire la închiderea programului nuclear nord-coreean.

Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat marţi, în timpul summitului istoric pe care l-a avut cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, în Singapore, că denuclearizarea va începe „foarte repede”, informează AFP.

Trump a declarat că a stabilit „o relaţie foarte specială” cu numărul unu nord-coreean, cei doi lideri semnând un document comun.

La rândul său, liderul nord-coreean a estimat că „a întors pagina trecutului”.

Problema centrală a summitului o constituie denuclearizarea, iar diplomaţii nu păreau să fi reuşit, în ajunul întâlnirii, să reducă decalajul dintre cele două părţi în legătură cu acest subiect. Washingtonul cere o „denuclearizare completă, verificabilă şi ireversibilă” a Coreei de Nord, sau după cum a spus Trump: (Nord-coreenii) „trebuie să se denuclearizeze. Dacă nu se denuclearizează, nu va fi acceptabil”.

În ce-l priveşte, Phenianul a insistat pe angajamentul său faţă de obiectivul „denuclearizării peninsulei coreene” – formulă care lasă loc interpretărilor şi nu se ştie ce concesii ar fi pregătită să ofere Coreea de Nord. Conform estimărilor Seulului, Nordul dispune de 50 de kilograme de plutoniu, adică, susţine presa, suficient pentru a produce zece bombe, şi în plus deţine o capacitate „considerabilă” de a produce arme cu uraniu.

În acest context, preşedintele SUA Donald Trump a declarat marţi că summitul istoric pe care l-a avut cu liderul nord-coreean Kim Jong Un a permis să fie înregistrat un „mare progres”.

„A fost într-adevăr o întrevedere fantastică” care s-a derulat „mai bine decât şi-ar fi putut imagina cineva”, a declarat Donald Trump, pentru presă la finalul dineului de lucru pe care l-a avut cu liderul nord-coreean.

La rândul său, liderul nord-coreean Kim Jong Un a ignorat trei întrebări strigate de reporteri cu privire la denuclearizare.  Astfel, în timp ce mergea cu preşedintele american, Donald Trump, pe o pasarelă în hotelul Capella din Singapore, între întâlniri, Kim a fost întrebat de două ori ”Preşedinte Kim, vreţi denuclearizare?”, dar el nu a răspuns.

A treia întrebare, „Dle Kim, veţi renunţa la armele nucleare”, de asemenea nu a primit răspuns.

Kim i-a ignorat pe reporterii care i-au pus întrebările. Acest lucru s-a întâmplat în timpul aceleiaşi comunicări în care Trump a spus că discuţiile celor doi lideri decurg excelent.

„Mulţi oameni vor crede că aceasta este un fel de fantezie … dintr-un film de science fiction”, i-a spus, în schimb, Kim preşedintelui american, potrivit DPA.

Citeşte şi:

Summit istoric. Trump și Jong Un au avut o primă discuție. Cu ce bucate a fost așteptat liderul american

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.