Documente. Încă un pas spre falimentul CFR Marfă

-


Surse din cadrul CFR au precizat, marţi, pentru Jurnalistii.ro, că a început executarea silită a sediului social al CFR Marfă, aflat în strada Turda nr.98, din Sectorul 1, pentru recuperarea unui prejudiciu în valoare de peste 87 milioane de lei, către debitorul Compania Naţională CFR SA.

 

Licitaţia va avea loc pe 5 iulie, la ora 10.00, la sediul social al executorului judecătoresc, Păun Cătălin Ştefan, şi are un preţ de pornire de peste 15 milioane lei.

Clădirea, care va fi scoasă la licitaţie în urma executării silite, aparţine CFR Marfă şi se compune din: subsol, parter şi nouă etaje. De asemenea, această clădire a fost sediul social al CFR Marfă.

Transportatorul naţional de marfă  a acumulat datorii de 100 de milioane de euro la CFR SA, gestionarul infrastructurii, după ce acum câțiva ani fusese iertat de datorii importante în vederea privatizării sale. Aceasta a eșuat în urma disputelor și bâlbâielilor, iar CFR Marfă riscă dizolvarea.

„Mă preocupă foarte serios faptul că CFR Marfă a acumulat o datorie prea mare, mult prea mare, netolerat de mare la CFR Infrastructură. Eu cred că, dacă ar fi fost vorba de un agent privat, acest lucru nu ar fi ajuns în această situaţie. Sunt preocupat de faptul că o astfel de datorie, de fapt, poate fi tratată şi ca o distorsiune în piaţă, ca un element de concurenţă neloială în raport cu alţi operatori. CFR Infrastructură, dacă şi-ar folosi toţi banii pe care îi are de primit de la CFR Marfă, am avea sute de kilometri pe care restricţiile ar fi ridicate şi nu glumesc când spun că a avea o infrastructură feroviară fără restricţii deja poate fi tratat ca un lucru mai bun decât ceea ce este astăzi”, declara ministrul Transporturilor, Lucian Şova în luna martie.

Foto 1

Foto 2

Foto 3

Foto 4

 

Foto 5

Foto 6

 

Foto 7

 

Foto 8

 

Foto 9

 

 

Foto 10

Foto 11

Citiţi şi:

Nu toţi cfr-iştii vor primi majorări salariale

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.