În ce stare se mai află cei doi baschetbaliști americani înjunghiați de interlopi la Brăila?

-


Darrel Bowie și Joseph McClain, de la ACS Cuza Sport Brăila, au fost înjunghiați, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe o terasă din Brăila, fiind transportați la spital, unde medicii i-au operat de urgență.

 

Cei doi sportivi americani sunt stabili și echilibrați hemodinamic  la Terapie Intensivă. Cel care se află în stare gravă, ar putea fi transferat la București. Politiștii spun că, din primele date, s-ar fi folosit un cuțit, iar acum vizionează imaginile de pe camerele de supraveghere, pentru a vedea câte persoane au fost implicate in conflict.

Oficialii Spitalului Județean Brăila au declarat, pentru News.ro, că sportivii, care au ajuns la spital, aveau multiple plăgi înjunghiate.

”Este vorba despre doi pacienți, unul de 24 de ani, altul de 26 de ani, victimele unor agresiuni. Cel de 26 de ani are plăgi toracice penetrante, cel de 24 de ani multiple plăgi penetrante abdominale și toracice. S-a intervenit chirurgical, acum se află la Terapie Intensivă, echilibrați”, a declarat dr. Alina Neacșu, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Brăila.

Citește și:

România încheie cu două medalii Campionatul Mondial de Canotaj de la Plovdiv

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.