Liviu Dragnea, citat la DNA în dosarul Tel Drum

-


Fostul lider PSD Liviu Dragnea a fost citat vineri de procurorii DNA pentru a fi informat că este inculpat în dosarul Tel Drum unde este acuzat iniţiat un grup infracţional organizat are ca principal scop obţinerea frauduloasă a unor sume importante din contractele finanţate din fonduri publice, prin comiterea unor infracţiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală, spălarea banilor şi folosirea de informaţii care nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la acestea.

„Mâine (nr. vineri) sunt citat la DNA în dosarul cu Tel Drum care brusc, după 3 ani, este pus din nou pe tapet, cu puţin timp înainte de campania electorală. Să se discute despre acest dosar în care – şi dacă mă întrebi de ce sunt acuzat, sincer nu ştiu. Era vorba despre două drumuri făcute cu fonduri europene. Drumurile există. Eu sunt acuzat că în timpul mandatului meu s-au făcut două drumuri importante din judeţul ăla”, a declarat fostul lider PSD, Liviu Dragnea, într-un interviu acordat joi din închisoare fostei sale consiliere Anca Alexandrescu, la postul Realitatea Plus.

În noiembrie 2017, Liviu Dragnea a fost pus sub urmărire penală sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat, folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete şi abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul, într-un dosar în care sunt urmărite penal alte opt persoane, între care reprezentanţi ai firmei Tel Drum.

Potrivit procurorilor DNA, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a iniţiat un grup infracţional organizat care acţionează şi în prezent şi din care au făcut şi fac parte funcţionari ai instituţiilor din administraţia publică şi persoane din mediul de afaceri.

Grupul iniţiat în anul 2001 are ca principal scop obţinerea frauduloasă a unor sume importante din contractele finanţate din fonduri publice, prin comiterea unor infracţiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală, spălarea banilor şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, potrivit DNA.

În schimb, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a precizat în urmă cu doi ani, că Oficiul a recomandat recuperarea fondurilor în acest caz şi începerea acţiunii judiciare. Directorul instituţiei sublinia atunci că este vorba despre un exemplu perfect de colaborare pozitivă cu atorităţile naţionale.

Ştire în curs de actualizare.

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.