Economia după pandemie

-


Au apărut numeroase articole privind economia de după pandemie. Din fericire, un ajutor prețios în verificarea tuturor acestor scrieri este istoria. La urma urmei, aceasta nu este decât un șir de nenumărate greșeli ale trecutului, care se repetă mereu cu alți actori? Și, desigur, un oarece sprijin îl mai putem avea și dintr-o analiză a actorilor despre care vorbeam mai sus.

 

De exemplu, profilul bio-psiho-socio-cultural al lui Trump este cu totul diferit de cel al lui Wilhelm al II-lea (deși criticii ar putea să ne asigure că cel puțin stilul de exprimare este o caracteristică a ambelor personaje). Dar să revenim la subiect, adică la o analogie sinceră între trecut și prezent. Din păcate, trebuie să începem prin a afirma că tot ceea ce definește ființa umană astăzi a murit. Idealurile, setea de cunoaștere sau de frumos, reprezintă acum cel mult o preocupare marginală a indivizilor pentru care nu mai contează decât succesul social și financiar.

Nu mai prezintă interes ceea ce gândești, cunoști, ci pur și simplu câți bani faci. Cât de repede îți schimbi telefonul, mașina, hainele sau redecorezi bucătăria. ,,Ni s-a urât cu binele’’, ar spune despre acest lucru bătrânii, știind ei ce știu: și anume că nu trebuie să ieși din tihnă și obicei, dacă ai măcar o bucată de pâine pe masă, ceva lemne ca să faci un foc, și mai ales sănătate.

Ei bine, omul de azi ,,urât cu binele’’ știe că pâinea se face numai la ,,boulangerie’’, iar încălzierea musai prin pardoseală. Iar spre diferență de trecut, când nimănui nu-i păsa că vecinul are ceva mai multe lemne, advertisingul și mai ales noile tehnologii media îți atrag oricând atenția că tu ,,meriți mai mult’’. Da, întotdeauna ,,merită’’ să ai măcar cu o rotație în plus pe minut la mașina de spălat decât cea a vecinului tău.

Astfel ne-am boierit (și este cunoscut faptul că pisicii căreia i se dă zilnic de mâncare își pierde îndemânarea de a vâna șoareci). Apoi ne-am plictisit (pentru că vedeam ce doream pe Netflix). Apoi ne-am blazat (pentru că vocea noastră are pe Facebook aceeași autoritate cu cea a unui laureat Nobel). Apoi am murit.
Și evident că lucrurile ar fi mers din ce în ce mai rău, dacă stăm să ne gândim că după moarte urmează putrefacția, ori acest lucru, transpus în sfera economicului, ar înseamna o supraproducție de mașini de spălat cu o mie, două mii, hai, un miliard măi nenică de rotații pe minut!

Rețineți bine cuvântul ,,supraproducție’’. Pentru că supraproducția a fost cheia Marii Depresiuni din prima parte a secolului trecut. Mașinile de spălat nu aveau atunci foarte multe rotații, abia apăruseră, asa cum apăruse automobilul și alte ,,orășenisme’’ de secol XX. Oamenii au cumpărat multe dintre acestea cu bani, și mai apoi cu bani împrumutați, apoi băncile dorind să ofere și mai mult au început să împrumute bani pentru ceva care pe oameni îi făcea să se simtă și mai importanți (a se citi bogați): acțiuni.

Acțiunile firmelor au devenit astfel pe zi ce trece mai căutate și deci mai valoroase, așadar oamenii (a se citi datornicii) care le-au cumpărat aveau teoretic mai mulți bani, având mai mulți bani au început să se împrumute ca să cumpere și mai multe acțiuni, obiecte, șamd. Totul avea să ia sfârșit, evident, însă amploarea nebuniei a aruncat o întreagă planetă în cea mai cumplită criză financiară din istorie. Asta deși și atunci, și acum, e limpede pentru toată lumea un fapt: oricât ar fi de mare, Pământul este limitat totuși la o circumferință de 40.075 km.

Un loc insuficient pentru ca fiecare dintre noi să aibă insula lui privată, propriul iaht și avion personal. Și cine știe, poate că nu ne-am putea permite nici măcar câte o mașină de spălat performant. Norocul nostru însă (dacă actuala pandemie poate fi numită ,,noroc’’) este că aceasta a venit într-un moment în care omenirea era foarte aproape de o criză asemănătoare celei din 1929.

Asta pentru că este limpede că după Covid-19 mentalitatea de consum se va schimba. Pe nimeni nu mai interesează să aibă o mașină de spălat mai bună decât cea a vecinului, dintr-un motiv simplu: vecinul a ajuns șomer. E cinic, dar real: nu există boom economic fără consum pe măsură, nu există consum exagerat fără lăcomie, ori lăcomia în consumerism este generată de invidie.

Cine mai e însă invidios pe un șomer? Iar când vorbesc despre șomaj, nu glumesc: pandemia a făcut ca SUA să aibă astăzi 25 de milioane de șomeri! Concluzie: e de rău, dar mult mai rău ne-ar fi fost fără rău!

 

Citește și:

Ciolacu l-a reclamat pe Iohannis la CNCD. ”A avut tot mai des accente de intoleranţă, discreditare şi discriminare faţă de membrii PSD”


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.