Esplanada din faţa Catedralei Notre-Dame va fi redeschisă publicului

-


Esplanada din faţa Notre-Dame, monumentul simbol al Parisului, care a fost afectat de un incendiu de amploare pe 15 aprilie, ar putea fi redeschisă publicului săptămâna viitoare, susţin reprezentanţii primăriei arondismentului IV, unde se află edificiul, scrie Le Figaro.

O companie desemnată de stat s-a ocupat de curăţarea reziduurilor toxice, iar noi mostre vor fi colectate înainte ca esplanada să fie deschisă publicului, au mai spus reprezentanţii primăriei. De asemenea, un loc de rugăciune va fi instalat în faţa Notre-Dame, după redeschiderea esplanadei, la cererea monseniorului Patrick Chauvet, rectorul lăcaşului de cult.

Catedrala Notre-Dame, care era vizitată anual, în medie, de 12 milioane de persoane, a fost parţial distrusă de un incendiu izbucnit în aprilie.

Pe 11 mai, Adunarea Naţională a Franţei a adoptat un proiect de lege referitor la restaurarea Catedralei Notre-Dame în cinci ani, un termen considerat de unii experţi „ambiţios”.

Până în momentul de faţă, s-au strâns aproximativ un miliard de dolari din donaţii pentru restaurarea Catedralei Note-Dame. Experţii au estimat că restaurarea ar urma să coste între 600 şi 700 de milioane de euro, deşi au existat propuneri ca diferenţa de bani rămasă după restaurare să fie folosită pentru reabilitarea unor biserici şi catedrale aflate în stare de degradare.

Citeşte şi:

Romanul ”1984”, o lectură fascinantă și actuală după 70 de ani

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.