UPDATE. Explozie lângă aeroportul din Bologna. Cel puţin 55 de răniţi

-


UPDATE 16.00: Cel puțin 55 de oameni au fost răniți şi unul decedat, scrie Corriere della Sera. Poliția a anunțat că a închis traficul pe autostrada respectivă și în zona Borgo Panigale de la marginea Bolognei.

Imaginile postate pe rețelele sociale au arătat o imensă minge de foc și o coloană de fum care s-a înălțat de la locul incidentului.

O cisternă a explodat în aceste momente lângă aeroportul din Bologna, după ce s-ar fi tamponat cu un TIR.

Jurnalistul american Joe Kelley a scris pe Twitter că explozia a izbucnit la un camion care transporta mașini sau camionete, după care autoturismul a fost cuprins de flăcări.

Pe rețelele de socializare au apărut imagini în jurul orei locale 12.52, în care se poate observa fum care se ridică în aer, scrie Express.

Potrivit poliției, citată de RT și de The Sun, este vorba despre un accident care a avut loc pe o autostradă în apropiere de aeroportul din Bologna. Pompierii se află la locul incidentului, la fel și echipaje de ambulanță și un elicopter al poliției.

Luni dimineaţă, un alt accident s-a produs la periferia oraşului Padova, informează publicaţia Corriere del Veneto. O autoutilitară a intrat în coliziune cu un TIR, pe Autostrada A4, între Grisignano şi Padova, în zona Villafranca Padovana. Cele două vehicule au luat foc în urma accidentului, soldat cu doi morţi.

Ştire în curs de actualizare.


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.