Falimentul personal. Unde depunem cererea?

-


Retrospectiv, probabil că legea falimentului personal este legea cea mai așteptată de către debitori fiindcă promitea, și încă promite, o revenire din starea de insolvență, de incapacitate de plată, și oferă, de fapt, o procedură prin care, printr-un plan de reorganizare personală, un debitor persoană fizică își poate plăti anumite datorii, într-un termen dat. Însă ceea ce trebuie să spunem este că termenul MAXIMAL de plata al datoriilor este de 5 ani de zile, în esență acest plan neputând să depășească termenul indicat la art. 25 punctul 5 din legea 151/2015.

Pentru a putea explică de fapt INSOLVENȚA persoanei fizice, trebuie să îi conturăm un schelet și mai ales să explicăm cine, cum și unde și mai presus dacă o anumită persoană fizică poate apela la această lege –

a)Cum îmi dau seama dacă pot apela la legea 151/2015, ce condiții trebuie să îndeplinesc?

Întrebarea probabil că lămurește prin răspuns, o varietate de debitori și asta pentru că cei ce vor dori să apeleze la procedură, vor trebui să urmărească punct cu punct următoarele –

1)    Datoria pe care “trebuie” să o aibă debitorul are o valoare și ea este tradusă prin de 15 ori salariul minim pe economie, astfel tragem concluzia din textul de lege, că dacă valoarea este mai mică, cererea este practic inadmisibilă și nu avem cum să solicităm deschiderea procedurii insolvenței persoanei fizice;

2)    Datoria să aibă o vechime mai mare de 90 de zile, (3 luni);

3)    Debitorul să fie persoană fizică și să nu realizeze venituri din activități de tip economic( asta înseamnă să se încadreze în categoria consumatorilor);

Evident că legea insolvenței s-a gândit și la debitorii care au în spate stări incompatibile cu această lege și trebuie spus că cei condamnați pentru evaziune fiscală ori ATENȚIE – Care au fost concediați cu 2 luni înainte de depunerea cererii ori care fiind apți de muncă, nu au stăruit în găsirea unui loc de muncă.

Notă: desigur că, prima vedere, legea pare funcțională, însă simt deja aici un iz de neconstituționalitate având în vedere multe dintre exprimările total lacunare ale leguitorului cu privire la anumite stări și condițiipe care trebuie să le îndeplinească debitorul

b) Câte tipuri de insolvență există și care este cea mai potrivită unui debitor cu datorii la –banca-ifn-executat silit-plan de plata la recuperatori-datorii din alte împrumuturi?

Nu întâmplător am luat în discuție categoria de debitori împovărați la bănci,inf-uri etc. Să ne aducem aminte, că legea falimentului personal trecea în Parlament, exact în anul 2015, atunci când francul elvețian a “bubuit” iar debitorii au început marea vendetta împotriva băncilor pe tema înghețării cursului valutar.

De asemenea, statistic, cei mai mulți debitori sunt la bănci sau alte instituții asemănătoare, ori legea deși se aplică unei palete largi de debitori, analiză mea se axează pe debitorii persoane fizice, cu specific sau “iz” bancar.

Cronologic, observăm că legea 151/2015 a insolvenței persoanei fizice, ne vorbește despre 3 tipuri de procedura a insolvenței personale –

a)procedura de insolvență pe baza de plan de rambursare a datoriilor;
b) procedura judiciară de insolvență prin lichidare de active;

Din descrierea procedurii, probabil că orice debitor își poate închipui din textul de lege, că punctul a) se referă la indicarea unui plan de rambursare, ce evident că trebuie să fie votat de către creditori și pe un termen de maxim 5 ani de zile datoriile să fie stinse iar procedura stipulată la punctul b) se referă la debitorii care au rămas spre exemplu fără niciun fel de bun în patrimoniu, însă sunt în continuare executați silit pe sume colosale, această procedura din urmă fiind de asemenea indicată pentru ei.

c)Unde depun cererea bazată pe un plan de rambursare?

În cazul procedurii insolvenței pe bază de plan de rambursare, debitorii trebuie să știe că această cerere împreună cu un set de documente și explicații, toate prevăzute în dispozițiile legii 151.2015  art. 13, se depun la comisia de insolvență din circumscripția debitorului.

Notă- în prezent, acest tip de cerere este imposibil de depus, fiindcă fie că vrem să credem sau nu, deși legea a intrat în vigoare deja, NU există asemenea comisii.

Totuși trebuie să spunem că planul de rambursare este admis dacă un procent de 55% dintre creditori sunt de acord cu el reprezentând un minim de 30% din nivelul creanțelor.

d)Unde depun cererea bazată pe lichidarea de active?

Aici lucrurile sunt clare, cererea se depune la instanța de judecată (judecătorie) ori în momentul de față avem instanțe de judecată care ar putea să judece aceste tipuri de cereri de lichidare de active. Practic, dacă un debitor solicită aplicarea acestei proceduri, înseamnă că el va fi lipsit de întreg patrimoniul sau pentru că mai apoi dacă în urmă lichidării bunurilor el mai rămâne cu datorii, acestea vor fi închise prin ștergerea datoriei reziduale, o altă procedură ajutătoare pentru debitorii care vor alege această cale.

Procedura de insolvență reglementează și eliberarea de datoriile reziduale.

Sigur, acest lucru este aplicabil debitorilor ce fie au finalizat de “plata” un plan de rambursare, fie debitorilor care au fost lichidați de toate bunurile.

e) Ce riscuri implică procedura pentru o persoană fizică și ce interdicții?

Riscurile se rezumă la faptul că debitorul nu va mai putea să acceseze credite și de asemenea nu mai poate beneficia de această procedură în următorii 5 ani de zile, însă totuși având în vedere prectica bancară, probabil că acesta va fi înscris inclusiv în biroul de credit.

Ca să putem conchide, dacă procedura insolvenței persoanei fizice este blocată pe partea de rambursare, conform planului de rambursare, cu privire la lichidarea de active, ea poate funcționa, însă și aici trebuie să avem în vedere ce facem cu administratorii de procedură, care încă sunt indisponibili.

Putem spune deci că legea falimentului personal a intrat în insolvență?

Av.drd. Cuculis Adrian


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.