Final de carieră pentru Mircea Lucescu? Turcii pregătesc o mutare strategică

-


Mircea Lucescu a părăsit luni banca selecţionatei Turciei în urma înţelegerii amiabile cu oficialii Federaţiei turce, scriu jurnaliştii de la Ankara, potrivit gsp.ro.  Acesta va fi înlocuit de Senol Guneș, antrenorul lui Beșiktaș.

 

Antrenorul român și oficialii turci ar fi decis ca naţionala să fie condusă  de un selecționer care să fie sigur că va duce campania de calificare la EURO 2020 la final.

În 17 meciuri pe banca Turciei, Lucescu a avut 4 victorii, 6 egaluri și 7 înfrângeri, preluând naționala în august 2017. De asemenea, acesta a mai spus că nu are ce să îşi reproşeze după experienţa de pe banca naţionalei Turciei şi a îndeplinit obiectivul pentru care a fost adus.

„Obiectivul nostru a fost să schimbăm echipa naţională a Turciei şi cred că procesul de reîntinerire arată că ne-am făcut treaba şi că am ajuns la final de drum. Toata această muncă pe care noi am finalizat-o reprezintă o baza solidă în campania pentru Euro 2020, şi îi va ajuta pe cei din Federaţie şi pe viitorul antrenor.

Rezilierea contractului a fost făcuta de comun acord. Preşedintele Federaţiei şi membrii conducerii m-au sprijinit şi au crezut în mine. Vreau să mulţumesc şi echipei pentru ajutorul dat. Turcia va avea întotdeauna un loc special în inima mea”, a declarat Mircea Lucescu, pentru site-ul oficial al Federaţiei turce de fotbal.

Citeşte şi:

Marius Copil, pe tabloul principal al turneului de la Rotterdam în locul ibericului Roberto Agut

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.