Bugetul Bureştiului, supraestimat de Firea în scop electoral? Deaconescu: „Vor fi bani pentru bâlciuri şi sinecuri!”

-


Bugetul Municipiului Bucureşti pentru 2020 a fost adoptat de majoritatea PSD-ALDE-PMP fără a se ţine cont că este unul al subdezvoltării în contextul în care veniturile au fost supraestimate din pix. În ciuda acestor deficienţe majore, bugetul va constitui un element fundamental în campania electorală a Gabrielei Firea în războiul politic şi de imagine pe care îl poartă în ultimele luni cu premierul Ludovic Orban şi cu miniştrii liberali. De asemenea, bugetul este nerealist si nu va permite realizarea investiţiilor de care au nevoie bucureştenii.

 

În acest sens, consilierul general al PNL, Cătălin Deaconescu susţine că bugetul Capitalei pe 2020 adoptat vineri de majoritatea PSD-ALDE-PMP este pentru al treilea an consecutiv supraestimat la capitolul venituri de primarul Gabriela Firea „pentru a-i încăpea toate promisiunile făcute fără acoperire”.

„Pentru al treilea an consecutiv, doamna Gabriela Firea supraestimează veniturile din bugetul bucureştenilor, pentru a-i ”încăpea” toate promisiunile făcute fără acoperire. Rezultatul final este previzibil: plăți restante, diminuări de alocări din ”pix”, încă un an în care bucureștenii nu vor avea parte de progrese semnificative în domenii de interes: infrastructură, mobilitate, combaterea poluării! Vor fi însă bani pentru sinecuri și bâlciuri! 25 % bani pentru investiţii şi 75% bani pentru cheltuieli de funcţionare. Prin această propunere, conștientă că în câteva luni va pleca de la Primărie, doamna Firea lasă moștenire viitorului primar general un măr otrăvit: visteria municipiului goală și sume imense la capitolul plăți restante!”, a declarat, pentru Jurnaliştii.ro, Cătălin Deaconescu, consilier general al PNL.

În schimb, primarul general, Gabriela Firea, a declarat, vineri, că suma alocată de Guvern pentru bugetul municipiului Bucureşti nu are cum să acopere toate nevoile şi complexitatea problemelor din Capitală.

„Am încercat, deşi suma e mică, să o distribuim ca să nu fie sincope în principalele domenii.  Cea mai mare sumă – peste 500 milioane de euro – este pentru fluidizarea traficului”, a adăugat Gabriela Firea în şedinţa CGMB de vineri, pe a cărei ordine de zi  s-a  regăsist proiectul de hotărâre privind bugetul general centralizat propriu al municipiului Bucureşti pe 2020.

Potrivit acesteia,  în proiectul de buget pentru servicii publice – termoficare, iluminat, apă, canal – sunt prevăzuţi peste 200 milioane de euro, pentru sănătate – peste 100 milioane de euro, în domeniul protecţiei sociale – peste 100 milioane de euro, pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic – 45 milioane de euro.

„S-a vorbit foarte mult de când sunt primar că se organizează evenimente. Nu sunt mai multe decât în marile oraşe conduse de primari parte a unui partid guvernământ care au dreptul să organizeze. Numai la Bucureşti nu avem voie să organizăm nimic”, a subliniat Gabriela Firea, precizând că sunt 28 de instituţii culturale în Bucureşti.

PNL- Bucureşti nu girează aranjamentele pentru clientela PSD şi risipa banului public

 

De asemenea, PNL Bucureşti a anunţat că nu votează bugetul Capitalei în şedinţa de Consiliu General de vineri şi nu girează „aranjamentele pentru clientela PSD şi risipa de bani publici”.

„Nu putem vota un buget nerealist, cu venituri supraestimate. Se vede cu ochiul liber că proiectul de buget propus de PSD/G. Firea urmăreşte ca banii bucureştenilor să fie acordaţi, discreţionar, companiilor municipale pe care le considerăm ilegale. Altele sunt priorităţile Bucureştiului”, se arată în textul comunicatului de presă, emis de PNL Bucureşti.

De asemenea, liberalii organizaţiei din Bucureşti afirmă că, dintr-un buget general estimat la circa 10 miliarde de lei, aproximativ 1,94 miliarde sunt alocaţi cheltuielilor de personal, din care 1,1 miliarde merg înspre companiile municipale şi alte investiţii finanţate din venituri proprii.

„Alocarea a 20% din bugetul Capitalei pentru cheltuieli de personal demonstrează că PSD îşi protejează grupurile de interese şi urmăreşte exclusiv folosirea banilor publici în scop de câştig electoral. De exemplu, instituţii precum Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie primeşte 60 milioane lei, Clubul Sportiv Municipal – 50 milioane, Proedus – 43 milioane lei, dar şi cluburile pentru seniori şi tineri – 50 milioane. Sume mai mari decât cele destinate consolidării clădirilor cu risc seismic – 173 milioane”, arată PNL Bucureşti.

Nicuşor Dan: ”Bugetul Primăriei Capitalei pe 2020 nu are nicio legătură cu realitatea”

 

Candidatul independent la Primăria Capitalei susţinut de USR, Nicuşor Dan, a declarat, vineri, că bugetul Primăriei Municipiului Bucureşti pe 2020 „nu are nicio legătură cu realitatea”, în condiţiile în care veniturile estimate – 7,2 miliarde de lei – sunt, ca şi în anii precedenţi, supraevaluate cu aproximativ 75%.

”Bugetul Primăriei Capitalei pe 2020 nu are nicio legătură cu realitatea. Veniturile estimate, 7,2 miliarde lei, sunt, ca şi în anii precedenţi, supraevaluate cu aproximativ 75%. În aceste condiţii, bugetul aprobat nu merită comentat, neavând nicio valoare practică. Managerul unei companii private care estimează venituri de 7 miliarde lei şi încasează 4 miliarde lei este automat demis, în orice ţară şi în orice companie. Acesta ar trebui să fie şi mesajul bucureştenilor pentru actualul primar”, arată Nicuşor Dan.

Potrivit acestuia, întrebarea importantă pentru administraţia Capitalei este cât sunt plăţile restante neintroduse în execuţia bugetară.

„Spre exemplu, la rectificarea bugetară din decembrie 2019 se estima subvenţia pentru STB (n.r. – Societatea de Transport Bucureşti) la peste un miliard de lei, iar în execuţia bugetară la sfârşit de 2019 plăţile făcute au fost de doar 650 milioane lei. Plăţi restante importante sunt şi faţă de ELCEN. În estimarea mea, plăţile restante sunt între 1 miliard şi 2 miliarde lei, adică între 25% şi 50% din bugetul real”, a adăugat Nicuşor Dan.

Citeşte şi:

Emoţii pentru medicul Mircea Beuran. Tribunalul Bucureşti judecă mandatul de arestare preventivă a DNA

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.