O nouă descoperire astronomică schimbă harta Căii Lactee

-


O nouă structură descoperită în Calea Lactee, unde se aprind noi stele din care face parte şi Centura lui Orion, ar putea schimba definitiv harta Căii Lactee, potrivit Live Science.

Constelaţia Centura lui Orion este doar o mică parte din cea mai mare structură detectată până în prezent în Calea Lactee – un flux de gaze cosmice din care apar noi stele ce a primit numele de „Valul Radcliffe” („The Radcliffe Wave”). Întinzându-se pe nu mai puţin de 9.000 de ani lumină (adică aproximativ 9% din diametrul Căii Lactee), acest „val” de gaze cosmice şi stele tinere începe din apropiere de Orion, într-o zonă aflată la 500 de ani lumină sub planul discului galactic.

De asemenea, valul urcă prin constelaţiile Taurus şi Perseus până aproape de constelaţia Cepheus, la o distanţă de aproximativ 500 de ani lumină deasupra centrului Căii Lactee. Întreaga structură, care are o grosime de aproximativ 400 de ani lumină, include aproximativ 800 de milioane de stele şi este o prolifică maternitate stelară.

„Ceea ce am observat este cea mai mare structură coerentă din gaze cosmice din galaxia noastră. Soarele se află la doar 500 de ani lumină distanţă de acest val. A fost mereu drept în faţa ochilor noştri şi totuşi nu am putut-o vedea până acum”, a declarat unul dintre autorii noului studiu, Joao Alves, profesor de astrofizică la Universitatea din Viena.

Acesta împreună cu o echipă internaţională de astrofizicieni au detectat Valul Radcliffe (denumit după Institutul Radcliffe pentru Studii Avansate din cadrul Universităţii Harvard), în timp ce lucrau la o hartă 3D a Căii Lactee folosind datele adunate de satelitul Gaia, aparţinând Agenţiei Spaţiale Europene (ESA). Ei au remarcat existenţa unei aglomerări ciudate, cu aspect ondulat, de gaze şi stele în jurul lui Orion, în direcţia obiectului denumit Centura lui Gould, ce a fost descoperit în urmă cu peste un secol.

Timp de un secol astronomii au crezut că Centura lui Gould este o simplă structură circulară formată din gaze, în care se aprind noi stele, iar Soarele este poziţionat în apropierea centrului acestei structuri. Odată ce au început să analizeze datele culese de Gaia, cercetătorii au înţeles că nu este vorba despre aşa ceva. Mai degrabă, Centura lui Gould pare să fie doar o parte a Valului Radcliffe, care nu formează un inel în jurul Sistemului Solar ci se propagă spre acesta şi dinspre acesta sub forma unui uriaş val.

„Nu ştim ce se află la originea acestei forme similare unei unde care se propagă în apă, ca şi când ceva foarte masiv a aterizat în galaxia noastră”, a adăugat Joao Alves.

Studii anterioare asupra Centurii Gould sugerau acelaşi lucru. Poate că o aglomerare uriaşă de materie întunecată s-a ciocnit de acest nor de gaze cosmice în urmă cu milioane de ani, modificând amprenta gravitaţională a galaxiei şi împrăştiind stelele din apropiere după modelul pe care-l putem vedea în prezent, susţinea un studiu publicat în 2009 în revista Monthly Notices of the Royal Astronomical Society.

„Ceea ce ştim este că Soarele interacţionează cu această structură”, susţine Joao Alves. Potrivit cercetătorilor, datele privind viteza de deplasare a stelelor indică faptul că sistemul solar a trecut prin Valul Radcliffe în urmă cu aproximativ 13 milioane de ani, iar peste încă 13 milioane de ani va străbate din nou această structură galactică.

Citeşte şi:

O gaură neagră din Calea Lactee stârnește lumea științifică. Schimbă toate teoriile existente


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.