Noua ordine mondială post-pandemie. Alexandru Georgescu: „Coronavirusul doar a accelerat pierderea de prestigiu prin lipsa de performanță în gestionarea crizei”

-


Pandemia de coronavirus a accelerat lupta pentru schimbarea actualei ordini mondiale, cu SUA în prim plan, China în plină expansiune politică, economică şi militară (Asia de Est) şi cu o Uniune Europeană, care încă nu se regăseşte pe deplin, după divorţul amiabil de Regatul Unit al Marii Britanii (Brexit). Marea problemă a noii crize globale pe care o traversăm de la debutul pandemiei este generată şi de schimbarea bruscă a fluxurilor economice care generează o lipsă de încredere în instituţiile statelor lumii. Din această confruntare dură generată de pandemia de COVID-19 se va stabili noua ordine mondială, unde cei mai puternici vor fi şi mai puternici, iar cei mai slabi se vor prăbuşi. Bătălia pe care societatea globală o poartă în aceste luni de pandemie nu este una militară, ci o criză de sănătate şi de politică economică, financiară şi industrială în contextul ultimelor evenimente.

Criza coronavirusului este numai primul pas în prăbuşirea leadership-ului global concomitent cu năruirea pieţelor şi a economiilor statelor lumii. În momentul de faţă, este greu de stabilit parametrii la care va funcţiona „Noua Ordine Mondială”, însă tranziţia către un secol al Asiei este mai mult decât evidentă în contextul declinului Occidentului şi al disensiunilor identitare din Lumea Nouă.

Un prim avertisment a venit în aprilie din partea „părintelui diplomaţiei americane”, Henry Kissinger, într-un articol publicat în cotidianul Wall Street Journal. Acesta a cerut atunci Administraţiei Trump să se implice pentru a menţine ordinea globală liberală la finalul pandemiei de coronavirus întrucât un eşec ar putea aprinde întreaga lume globală.

“Efortul de criză, oricât de vast și necesar, nu trebuie să depășească sarcina urgentă de a lansa o întreprindere paralelă pentru tranziția către ordinea post-coronavirus. Democrațiile lumii trebuie să-și apere și să își susțină valorile iluministe. O retragere globală de la echilibrarea puterii cu legitimitatea va face ca contractul social să se dezintegreze atât pe plan intern, cât și pe plan internațional”, scria fostul diplomat Henry Kissinger.

Mesajul omului care a schimbat mersul Războiului Rece din postura sa de consilier şi secretar de stat în mandatele preşedinţilor Nixon şi Ford, încă mai ridică numeroase semne de întrebare asupra evoluţiilor din cadrul actualului sistem global, bazat pe democraţie, libertatea schimburilor comerciale şi multilateralism, elemente care au asigura prosperitatea lumii euro-atlantice.

În acest context, expertul în politică externă al Fundaţiei EURISC, Alexandru Georgescu, a declarat, pentru Jurnaliştii.ro, că procesul de globalizare se va transforma la finalul pandemiei şi nu se va reduce ca anvergură, iar multe state vor căuta să se plieze pe comportamentul mercantil al Chinei care s-a poziţionat drept apărător al globalizării şi al liberei circulaţii a mărfurilor. De asemenea, acesta a mai că Beijingul duce o politică mixtă în care încurajează comerţul liber din partea partenerilor comerciali în timp ce îşi protejează pieţele şi interesele proprii. Acest lucru duce la situaţia ironică în care pentru China adoptarea de către alte state a poziţiilor acesteia ar fi o reducere intolerabilă a gradului de globalizare al lumii.  Astfel, motivaţia lui Donald Trump în a declanşa şi continua războiul comercial cu China, în cadrul căruia a luat în colimator şi Germania şi Japonia este de a regla dublul standard impus de Beijing şi de alţi mari exportatori globali.

sursa foto: Alexandru Georgescu-Arhiva Personală

„În primul rând, se va accentua diferența dintre retorica și realitatea de free trade. Formula era deja una eufemistică – un comerț cu adevărat liber nu se negociază ani întregi cu acorduri de mii de pagini, chiar dacă, per ansamblu, povara tarifară a scăzut. Ne îndreptăm către europenizarea lumii, crearea formală sau informală de blocuri comerciale care să se reflecte și în ponderea comerțului intra-bloc. Anumite țări cu avantaje comparative în industrii strategice vor avea prestanță și în afara blocului lor, așa cum Germania reprezintă jumătate din exporturile UE către China. Aceste blocuri nu trebuie definite neapărat prin acorduri politice și construcții instituționale. Ele se vor cristaliza prin sfere de influență, prin efectul proiectelor majore de infrastructură care canalizează investiții și comerț și prin racordarea la sisteme și instituții financiare diferite. Multipolaritatea enunțată ca fiind dezirabilă de către China și celelalte țări aflate în ascendență absolută (China, India) dar și relativă (Rusia, Nigeria, Brazilia) nu se referă doar la instrumentele “tăioase” de putere, ci și la aspecte care țin de influența/controlul asupra structurilor fundamentale pe care se bazează funcționarea relativ ordonată și previzibilă a lumii. De aceea vorbim despre Asian Infrastructure Investment Bank, New Development Bank (banca grupului BRICS), Inițiativa Chiang Mai etc ca fiind o alternativă în creștere la eșafodul financiar global vestic conturat după Bretton Woods (Banca Mondială, FMI etc.), deși nevoia globală de finanțare a mai mare decât oferta, așa că inițiativele nu se află încă în competiție directă. Situația este cu atât mai ironică cu cât China și India au fost, spre exemplu, cei mai mari beneficiari ai proiectelor Băncii Mondiale”, a declarat, pentru Jurnaliştii.ro, expertul în politică externă, Alexandru Georgescu.

India şi China, cei mai mari beneficiari ai banilor de la Banca Mondială

Potrivit acestuia, unde se vor crea instituţii noi se va genera o competiţie surdă între state în interiorul celor deja existente.

„Spre exemplu, China și-a mărit prezența în leadershipul comitetelor, subcomitetelor și secretariatelor tehnice din cadrul Organizației Internaționale de Standardizare (ISO). În perioada aceasta de competiție 5G, țările care își vor impune standardele preferate vor avea un avantaj ulterior extraordinar în controlarea și exploatarea rețelelor globale bazate pe tenologiile lor preferate”, a subliniat expertul Fundaţiei EURISC.

Ascendența Chinei va duce automat la sporirea influenței sale în rândul acestor instituții, așa cum lobbyul general ne-vestic a dus, în cele din urmă, la o rearanjare a drepturilor de vot în cadrul Băncii Mondiale care a dus țările vestice în minoritate, deși reprezentau majoritatea surselor de finanțare

În opinia acestuia, conflictul comercial dintre SUA și China, la care UE asistă tăcută și relativ împăciuitoare va prefigura situația zilei de mâine – tranzacționalism în relațiile comerciale, strânsa legătură dintre politicile comerciale, cele tehnologice și cele de securitate, și o preferință crescândă pentru opțiunea așa-zis “naționalistă” în comerțul internațional.

„Coronavirusul accentuează trendul, pentru că problema cu aprovizionarea cu echipamente și medicamente în perioada în care toate țările stopau, reflexiv, aceste fluxuri, este argumentul perfect pentru un protecționism bazat pe menținerea capacității naționale minime în domenii industriale de interes strategic care, în ziua de astăzi, reprezintă aproape toate domeniile. Despărțirea în blocuri în aceste domenii se va face prin parteneriate comprehensive, fie că vorbim de parteneriate pentru tehnică militară inter-operabilă sau pentru infrastructură 5G, cimentate de promisiuni ale unor relații mai strânse pe partea de intelligence, apărare sau domenii economice conexe. Un exemplu în acest sens este cooperare structurată permanentă (PESCO) care, împreună cu Fondul European de Apărare și alte inițiative, caută să creeze o piață europeană a armamentului care, în practică, exclude SUA și favorizează Germania și Franța ca producători cu piață continentală captivă”, a subliniat Alexandru Georgescu.

Domeniul prioritar este cel al tehnologiei informației și al telecomunicațiilor, în care intră atât disputa 5G, cât și domeniile conexe tehnologiilor militare de vârf care vor asigura avantajul viitor al națiunii care posedă aceste capacități.

Acesta a mai spus că America lui Trump se comportă ca o țară care reînvață aritmetica cost-beneficiu și încearcă să se ghideze după un interes care, în varianta sa extremă, devine îngust, parohial și păgubos pe termen lung.

„Întreg procesul prin care trecem este cel de transformare a Americii într-o țară “normală”. În mod tradițional, excepționalismul american s-a referit la provocarea de a fi prima democrație care nu se va autodistruge, însă conceptul a suferit o mutație în direcția destinului manifest de a exporta democrația liberală și valorile sale în toată lumea suportând cu brio costurile aferente. Aici rezidă oportunitatea unor actori revizioniști la adresa echilibrului global, cum ar fi China și Rusia și, în același timp, Germania, al cărei ministru de externe a declarat recent că relațiile cu SUA nu pot reveni la ce au fost nici dacă va pierde Trump alegerile din 2020. Cum aritmetica imperiului american nu mai funcționează din perspectiva  contribuabilului american, forțe critice la adresa NATO și a rolului SUA în lume au intrat în mainstream-ul dezbaterilor publice, chiar dacă ele au fost prezente la cel mai înalt nivel încă de la începuturile Alianței”, a arătat Alexandru Georgescu.

Amenințarea de retragere a 10.000 de soldați americani din Germania, revelațiile din cartea fostului consilier de securitate John Bolton cu privire la flirtarea lui Trump cu ideea ieșirii din NATO, ieșirile lui Trump la adresa membrilor Alianței pe tema bugetelor militare, chiar și pivotul eșuat către Asia al lui Obama, arată o mutație treptată a politicii SUA în contextul unor constrângeri de resurse tot mai stringente”

„Niciunul dintre competitorii SUA nu este gata să preia unilateral cheltuielile Americii cu structura globală creată în ultimele decenii”

Reaşezarea tablei de şah geopolitic ar putea să genereze beneficii consistente Rusiei şi Chinei, însă Alexandru Georgescu este de părere că aceste două puteri nu au capabilităţile necesare ca să preia din mers cheltuielile cu structura globală creat de SUA în ultimele decenii.

„Normal că state cum ar fi Rusia și China se așteaptă să beneficieze cel mai mult din reașezarea tablei de șah, dar acest lucru nu înseamnă că lumea de mâine va semăna cu cea de azi, doar cu mai mulți actori în capul mesei. Motivul este acela că niciunul dintre challengerii Americii nu este gata să preia unilateral cheltuielile Americii cu structura globală creată în ultimele decenii. Puterile noi sunt frugale și tranzacționale; analizează totul în termeni de cost-beneficiu cu o înțelegere clară a distribuției acestora.

Nu par a fi dispuse să se angajeze pe termen nedefinit în finanțări unilaterale directe și indirecte ale unui sistem alternativ, mergând chiar și în pierdere majoră în scopul cimentării influenței lor. Americanii au finanțat nu doar instituțiile comunității internaționale (de la ONU până la FMI), dar au absorbit unilateral costurile securității rutelor comerciale, a productivității zonelor petroliere (inclusiv prin acceptarea exproprierii investiției lor de către saudiți, spre exemplu, când a fost naționalizată Aramco) și, nu în ultimul rând, au devenit treptat o țară cu deficit comercial permanent ca piață de desfacere pentru Europa de Vest în refacere și Asia de Est în ascensiune.

Acest ultim factor este foarte important. Au fost scrise multe cărți pe acest subiect, dar una dintre cele mai accesibile publicului larg este “Minotaurul global” de fostul ministru de finanțe al Greciei, Yanis Varoufakis, care descrie transformarea structurală a SUA pentru a se pune în centrul unui păienjeniș global de finanțe și comerț prin care să își exercite influența”, a subliniat expertul în politică externă al Fundaţiei EURISC.

Așa cum împărații romani ofereau pâine și circ și orice senator avea clientela sa politică, iar regii medievali ai Europei împroprietăreau mânăstiri și finanțau catedrale, cei cu adevărat puternici și-au cimentat mereu statutul prin cheltuieli structurale de care nu beneficiază în mod direct și măsurabil.

În acest context, acesta a mai spus că ultimul spasm cu care s-a confruntat actuala ordine emergentă a fost ieşirea din cadrul sistemului de la Bretton Woods a SUA pentru menţinerea cursului de schimb cu monedele vest-europene.

„Costul acestei manevre care a transformat dolarul în monedă de rezervă și i-a cimentat rolul de hiperputere a fost supraîndatorarea permanentă, dezindustrializarea, exodul de proprietate intelectuală, chiar și cea finanțată de contribuabili și, în cele din urmă, scăderea clasei mijlocii americane. Utimul spasm împotriva acestei ordini emergente, care a durat până în zilele noastre, a fost ieșirea din sistemul Bretton Woods de către Președintele Nixon, tocmai pentru că menținerea cursului de schimb fix cu monedele vest-europene în condițiile dezechilibrelor comerciale era prea oneroasă pentru americani. Momentan, nu avem indicații că Rusia sau China ar avea atitudini similare față de rolul lor global, în timp ce Uniunea Sovietică, cealaltă superputere, se comporta identic ca parte a confruntării ideologice.

Oferim trei exemple în acest sens.

  1. Rusia și-a drămuit bine bugetul intervenției în Siria, urmărind efectul maxim cu efortul și riscul minim. În timp ce costurile americane în Irak și Afganistan, cu rezultate dezamăgitoare, au fost de peste 6 trilioane de dolari, rușii cheltuiseră doar 4,4 miliarde de dolari în Siria până în 2018 și având un scop clar, limitat și măsurabil, supraviețuirea guvernului de la Damasc;
  2. China a investit masiv în Inițiativa Drumul și Centura, dar toate sunt proiecte din care se așteaptă să câștige profit, chiar dacă riscul natural dictează că unele vor eșua (China a iertat deja o serie de împrumuri neperformante acordate unor țări din Africa și America Latină). Companiile americane au câștigat foarte mult din întâietatea Americii în lume, dar acest lucru nu înseamnă că rezultatul s-a văzut în vistieria SUA sau în buzunarul americanului de rând. Profiturile “imperiului” au fost privatizate, iar costurile socializate, de unde aversiunea, atât în segmente ale stângii (evidente în timpul mandatelor lui George W Bush), cât și ale dreptei americane (paleoconservatorii), față de rolul SUA de jandarm mondial și față de cheltuielile semnificative cu aliați (Israel, Egipt, Pakistan, plus beneficiarii indirecți ai cheltuielilor americane din NATO) și instituții internaționale.
  3. Timp de decenii întregi, companiile americane au practicat outsourcing și politica “kimonoului deschis” (vorba jurnalistului Forbes, Eamonn Fingleton, cu privire la poziția Boeing față de furnizorii săi din Japonia), generându-și competitorii de astăzi prin transferuri de tehnologie și de capacitate de producție în schimbul unor profituri pe termen scurt (politică acceptată tacit de autoritățile americane ca un cost al bunei relații cu țări cum ar fi Japonia sau China și a ca parte a pachetului de “prieten al Americii”),  a subliniat Alexandru Georgescu.

Alte țări, inclusiv challengeri la adresa SUA, sunt mult mai atente cu tehnologia lor, cu distribuția capacităților considerate strategice, cu accesul la piețele lor (adesea apărate prin bariere netarifare) și acționeaza concertat pentru a marginaliza rivalii economici din zone considerate strategice (exemplul Germaniei și planurile pentru industria de apărare europeană)”.

„Pax Americana, o soluţie în beneficiul tuturor…”

„Nu doresc să reiese din acest discurs că SUA a fost un bun samaritean al relațiilor internaționale, chiar dacă Pax Americana a fost în beneficiul multora. Doresc să evidențiez faptul că elita americană a acceptat costuri structurale permanente care au vulnerabilizat-o în propria țară ca un preț acceptabil pentru puterea și influența pe care le-a căutat și pe care, de multe ori, le-a folosit în sprijinul unor proiecte utopice (democrație liberală în Afganistan) care au accelerat declinul american și au sporit tensiunile sociale interne. Numai elite ghidate de o viziune ideologică ar accepta aceste costuri, iar cele ale Chinei sunt mult prea pragmatice pentru acest lucru, ceea ce reiese și din declarațiile lor, prin care limitează anvergura intervenționismului chinez la sfera intereselor lor directe”, a adăugat Alexandru Georgescu.

Viitoarea ordine mondială va stârni numeroase incertitudini şi conflicte între statele medii şi mici dacă actualul sistem al relaţiilor internaţionale nu va mai fi unul predictibil. Ordinea care s-ar putea contura după Pax Americana s-ar putea să nu mai suporte existența unor state mici și bogate, cum ar fi Singapore, Brunei și altele. Sau existența statelor care sunt pur și simplu slabe și haotice (a se vedea mișcările Egiptului în Libia).

Pax Americana: deși nu mai este aceeași țară ca la început, ar fi fost de negândit în oricare altă epocă ideea ca un stat slab populat, întins și nedezvoltat ca Arabia Saudită la începuturile sale, stând pe cea mai mare comoară energetică din istoria umanității, să fie lăsat să existe și să îi fie plătit un preț de piață pentru resursele sale, ba chiar să ajungă să exproprieze compania creată de garantul securității sale fără consecințe și apoi să o folosească ca armă politică.

 

Citeşte şi:

Cod portocaliu de dictatură

 

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.