Germania și „Armata Europeană”

-


Fără îndoială, discursul ținut ieri în limba română de către Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, la ceremonia de deschidere a preşedinţiei Consiliului UE, a fost emoționant.

Până una-alta însă, trebuie să fim raționali: Uniunea Europeană există și este susținută tocmai pentru că există Franța și Germania. Dacă în privința Franței, manifestațiile vestelor galbene ne-au lămurit în ce direcție va merge acest stat în viitor (adică din rău în mai rău), este cazul să ne aplecăm si asupra Germaniei, motorul economic al Uniunii Europene.

Având în vedere evenimentele de la granița statului vecin, Ucraina, cât și actuala situație internațională dificilă, consider că ar fi oportună o analiză a Germaniei din perspectiva militară și de securitate.

Realitățile de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial au oferit Germaniei un rol modest în domeniul militar, aceasta transformând însă rapid această slăbiciune într-un avantaj: și-a permis să investească sumele uriașe de bani pe care ar fi trebuit să le dea armatei în economie, acesta fiind unul dintre secretele refacerii rapide ale Germaniei.

Evident, în această chestiune își are rădăcina și antipatia pe care Trump o are astăzi față de guvernul german: nemții au investit în afaceri zeci de ani în timp ce SUA a trebuit să-i protejeze de sovietici/ruși prin NATO, americanii fiind principalul susținător financiar al acestei organizații.

Mai mult decât atât, nemții nu se sinchisesc și fac astăzi afaceri grele cu Rusia, plătind cu bani scumpi gazul ce umple visteria Moscovei. Si ce face Moscova când are bani? Îi investește în armata, firește, și iată că ne aflăm într-un soi de cerc vicios pe care președintele de azi al SUA încearcă să-l taie cu violența cu care se desface nodul gordian.

Trebuie spus însă că deși procentul din PIB acordat armatei a fost mic în perioada postbelică, avântul economiei germane a crescut acest PIB până la a se afla între premianții lumii, iar procentul alocat armatei, deși infim, reprezenta chiar și așa o sumă apreciabilă.

Astfel, în 1989 Germania Federală dispunea de o armată de 500.000 de militari. După unificarea cu Germania de Est, având în vedere că obiectivele Berlinului au fost integrarea spaţiului est german – o operaţie costisitoare şi de foarte lungă durată – precum şi dezvoltarea Uniunii Europene, armata a scăzut sub 200.000 de militari, renunțându-se și la serviciul militar obligatoriu, bugetul acordat apărării menţinandu-se în jur de 1,2% din PIB, aproape de două ori mai mic decât cel cerut statelor NATO, adică 2%.

Iar lucrurile au continuat în acest mod până în anul 2014 când s-a întâmplat criză ucraineană și toate statele NATO, mai cu seama cele din flancul de est, au descoperit brusc cât de lipsite de capabilități militare sunt în faţa Rusiei, decisă politic să-şi marcheze şi protejeze spaţiul de influenţă.

Trebuie însă menționat că pentru Germania, Rusia nu reprezintă o ameninţare echivalentă cu cea resimţită de alte state NATO, în special cele din flancul de est.

Germania consideră, atât la nivelul populaţiei, cât şi al elitelor politice, că deşi securitatea a evoluat negativ pe plan extern, ameninţarea nu vine neapărat din direcţia Moscovei. Și nici nu își vor schimba prea curând nemții opinia în privința Rusiei, atâta vreme cât Gerhard Schröder, fostul cancelar al Germaniei, este membru în consiliul de administraţie al Nord Stream AG și Rosneft, ambele corporații rusești.

Chestiunea e simpla: doar 14% dintre germani apreciază că SUA sunt un partener de încredere, în timp ce de două ori mai mulţi cred că Rusia poate fi un partener politic.

Desigur, ,,momentul 2014’’ a fost unul ceva mai complex, anterior acestuia declanșându-se și accensiunea rapidă a grupării teroriste Statul Islamic, cu ocuparea unor teritorii din Irak şi Siria, ameninţarea teroristă devenind inclusiv pentru Germania o realitate cât se poate de presantă, cu atât mai mult cu cât în acest stat se află o comunitate musulmană importantă.

Totodată, scandalul pornit în jurul imigranților a dus în Germania la apariţia unor partide din partea dreaptă a politicii, cu un mesaj naţionalist, militante în direcţia reîntoarcerii Germaniei la o postură mai ofensivă chiar şi în plan militar.

Aceste partide au fost validate de electorat, obținând rezultate foarte bune la alegerile parlamentare iar această situație a contribuit si ea la schimbarea agendei în domeniul securităţii.

Dezvoltarea viitoarei capacități de apărare a Germaniei tinde însă să vină tot într-un context economic.

Lipsa banilor investiți în armata permit și în ziua de astăzi Germaniei un ritm de creștere susținut al economiei, iar Berlinul, sătul de presiunile SUA, dorește să integreze apărarea sa într-o apărare comună europeană în care cheltuielile să fie împărțite tuturor statelor membre UE.

Acesta este adevărata cheie în care trebuie să citim inițiativa unei ,,Armate Europene”: Germania (și Franța) doresc să fie în fruntea unor organisme militare extrem de puternice, care însă să fie susținute financiar de buzunarele tuturor celor 28 de state ale Uniunii Europene.

Citește și: Discursul lui Donald Tusk pe care românii nu-l vor uita niciodată: „România are puterea de a fascina”

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.