Greva de la metrou, anulată. Acord între sindicate şi conducere

-


Liderul Sindicatului USLM, Ion Rădoi a declarat, marţi, la postul Digi 24, că s-a ajuns la un acord între sindicate şi conducerea metroului privind majorarea salariilor cu circa 20% şi angajaţii Metrorex renunţă la greva generală.

„Vor primi 20% în plus la salariu, în urma negocierilor”, a anunțat șeful sindicatului angajaților de la metrou, Ion Rădoi, la Digi24.

La rândul său, directorul Metrorex, Dumitru Şodolescu, anunțase în urmă cu câteva ore că se aşteaptă ca sindicaliştii de la metrou să renunţe la greva generală, în urma negocierilor.

Întrebat de jurnalişti de ce crede că sindicaliştii vor renunţa la grevă, Şodolescu a explicat că angajţşii au tot scăzut, de-a lungul rundelor de negocieri, din procentul pe care îl doresc în plus la salarii.

„Dacă la început au fost inflexibili cu acel procent de 42 la sută, ulterior au tot scăzut. Acum au ajuns la 20 la sută”, a adăugat directorul Metrorex.

Angajaţii Metrorex au ameninţat cu grevaa generală pe perioadă nedeterminată, însă acţiunea de protest a fost suspendată temporar. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de salarii, dar şi de lipsa de fonduri pentru piese de schimb şi mentenanţă, de lipsa forţei de muncă, de prostul management al Metrorex.

Vom reveni.


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.