Grevă în Sănătate pe 11 mai

-


Sindicaliștii Sanitas au anunțat că vor declanșa greva generală în 11 mai din cauza scăderii salariilor pe fondul modificării regulamentului de sporuri. Pe 26 aprilie va fi un miting, iar pe 7 mai o grevă de avertisment.

 

”În spitalele foarte importante sunt mari probleme. Au scăzut salariile la cei care aveau sporuri de 85% și la cei cu monospecialități, precum și la urgență. Pe data de 26 aprilie estimăm o participare a 10.000 de oameni. Anexa 10 nu rezolva problema, ci scădea sporurile la minimum”, a spus președintele SANITAS, Leonard Bărăscu.

”Din păcate, ducem discuţia la legea salarizării, care se va aplica etapizat până în 2022 şi vorbim că nu pierde nimeni. Această lege a fost creată să aducă câştiguri pentru toată lumea, astăzi vorbim doar că nu sunt pierderi şi vreau să vorbim despre cine şi cât câştigă, asistentul medical, cel pe care doamna ministru al Muncii îl plimbă la televizor că are un venit decent, creşterea salarială nu acoperă nici inflaţia de până în 2022. Să vorbim serios despre legea salarizării, şi nu doar cu exemple care vin în avantajul guvernanţilor.

Sunt multe categorii profesionale care vor pierde. Fac un apel la dna ministru a Muncii să-și asume greșeala la legea salarizării și s-o corecteze. Ideal ar fi fost să se acorde o creștere salarială reală și la toată lumea. Nu e corect să-i spui biologului că va pierde 500 de lei astăzi, dar va câștiga în 2022. La proiectarea legii salarizării nu s-a ținut cont de realitatea sistemului sanitar”, a spus și Iulian Pope, vicepreședinte SANITAS.

Citește și:

Vasilescu recunoaște că Regulamentul de sporuri din Sănătate trebuie revizuit


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.