Hans Klemm: „Păstrarea unei justiţii independente reasigură aliaţii NATO de forţa României”

- 1


Ambasadorul SUA la Bucureşti este de părere că corupţia reprezintă o ameninţare la adresa NATO.

“Corupția este o amenințare non-convențională, iar a clădi o rezistență înseamnă, așadar, menținerea și întărirea unui sistem de justiție capabil să lupte împotriva corupției. Guvernul SUA și-a manifestat îngrijorarea față de propunerile legislative care au fost prezentate de Ministerul Justiției și se află în dezbatere parlamentară. Propriile instituții ale justiției, asociații profesionale, societatea civilă și simpli cetățeni, dar și UE și câteva guverne europene și-au exprimat îngrijorările în legătură cu aceste propuneri. Din punctul nostru de vedere, în ultima decadă și mai mult, România a crescut credibil în lupta sa împotriva corupției, incluzând aici și o justiție independentă. Trebuie să apărăm valorile democratice pe care le împărțim, care înseamnă forța oricărui guvern care caută încrederea cetățenilor săi. Păstrarea unei justiții independente clădită în ultimii 15 ani în România reasigură poporul român și aliații NATO de forța României”, a declarat Hans Klemm, potrivit Agerpres.

 Potrivit acestuia, România trebuie să menţină un sistem capabil să lupte eficient contra corupţiei.

„Guvernul SUA a notat îngrijorarea noastră față de propunerile de aici din România lansate de Ministerul Justiției și dezbătute acum în Parlament. Mai multe instituții din România, asociații profesionale, societatea civilă, Uniunea Europeană și mai multe guverne ale mai multor state membre UE și-au exprimat, de asemenea, îngrijorarea față de aceste draft-uri de legi”, a adăugat Hans Klemm.

El a mai spus că în ultimul deceniu România și-a crescut credibilitatea în lupta împotriva corupției.

Mai puteţi citi şi: Serena Williams, pregătită pentru Openul Australiei

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 1 comment
bookmark icon

One thought on “Hans Klemm: „Păstrarea unei justiţii independente reasigură aliaţii NATO de forţa României”

  • Acest domn cu toate ca i s- a explicat de nenumarate ori fondul legilor justitiei merge in continuare pe linia sa ca si cum ar fi setat. Nu cred ca nu pricepe…sau poate ca da…ori nu vrea si continua in penibilul demers facandu- se de ras complet. E dizgratioasa abordarea acestui asa numit diplomat.

    0

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *