Hassan Rohani, în vizită la Bagdad pentru un nou parteneriat strategic cu Irakul

-


Ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, s-a deplasat duminică la Bagdad pentru a pregăti vizita oficială de trei zile pe care urmează să o înceapă luni preşedintele iranian, Hassan Rohani, scrie AFP.

„Am avut o serie de întrevederi foarte bune în perspectiva vizitei preşedintelui Rohani în Irak”, a declarat ministrul iranian într-o conferinţă de presă după întâlnirea cu omologul său irakian, Mohamed Ali Alhakim.

Potrivit acestuia, a discutat cu responsabilii irakieni despre cooperarea dintre cele două ţări „în diverse domenii, în special sănătate şi comerţ”.

Şeful diplomaţiei de la Teheran a mulţumit Irakului pentru că a „refuzat sancţiunile incorecte şi ilegale impuse poporului iranian”, referindu-se la sancţiunile americane.

Iranul suferă din cauza restabilirii sancţiunilor americane consecutive retragerii unilaterale, în 2018, a Statelor Unite din acordul privind sectorul programul nuclear semnat cu trei ani mai devreme.

Beneficiile comerciale şi financiare sperate în urma acestui acord, încheiat între Iran şi marile puteri, nu s-au concretizat. De asemenea, Iranul este al doilea furnizor la Irakului, cu care se învecinează, pentru produsele importate (după Turcia).

Prins între cei doi mari aliaţi ai săi care se duşmănesc reciproc, Teheranul şi Washingtonul, Irakul a obţinut din partea Statelor Unite o exceptare temporară de la intrarea în vigoare a ultimului set de sancţiuni americane împotriva Iranului.

În cursul vizitei sale, preşedintele Hassan Rohani se va întâlni cu premierul irakian, Adel Abdel-Mahdi, preşedintele Barham Salih şi cu marele ayatollah Ali Sistani, o personalitate foarte influentă în politica irakiană, potrivit site-ului guvernului iranian.

Citește și:

Mii de ruși au ieșit în stradă împotriva planului diabolic al lui Putin de a controla internetul. ”Nu unei Cortine de Fier online!”

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.