Implicațiile retragerii armatei SUA din Siria

-


Sfârșitul de an ne pune în situația de a încasa două vești neașteptate din partea Washingtonului. Prima, retragerea militarilor americani din Siria. A doua, demisia lui James Mattis, secretar al apărării al Statelor Unite ale Americii. Să încercăm să le analizăm pe amândouă, cât ne-o permite timpul sfintelor sărbători de Crăciun.

Să începem cu demisia lui Mattis. Astfel, deși pentru cei care au o oarece legătură cu lumea militară, Mattis pare a fi o pierdere irecuperabilă, în realitate lucrurile nu stau chiar așa. Să nu confundăm învățământul militar românesc cu cel american, care într-un an investește într-un student cât investim noi în același interval de timp într-o întreagă companie de studenți militari!

Mattis este, într-adevăr, un produs de top al gândirii militare americane, însă resursele armatei SUA sunt imense. Cu siguranță că Trump, dacă ar fi căutat, ar fi găsit un general priceput și destul de apropiat intereselor sale. Promovarea  „civilului” Patrick M. Shanahan din funcția de secretar adjunct al apărării, în cea de secretar „plin”, ascunde în spatele său ceva mai mult decât așa-zisul interes al lui Trump pentru un om din branșa sa, adică a unui business man (Shanahan a fost membru în consiliul executiv al Boeing).

Numai cine nu cunoaște îmbinarea perfectă de interese dintre mediul militar american și marile corporații constructoare de armamement poate crede că alegerea lui Trump – și mai ales existența lui Shanahan în postul de secretar adjunct al apărării – este o chestiune întâmplătoare. Masterand al formidabilului Massachusetts Institute of Technology, ținând ferm în mâini ambițiosul program al celui mai avansat avion de transport pasageri al începutului de secol XXI (Boeing  787 „Dreamliner”), șef al Boeing Missile Defense Systems și al altor tehnologii militare sensibile, Patrick M. Shanahan nu este deloc un „civil”, ci unul dintre cele mai performante „produse” ale complexului militar-industrial american. Este perfect pregătit pentru noua sa funcție și va face treabă bună.

Revenind la efectele retragerii americane din Siria, trebuie subliniat faptul că în cadrul tradiționalei conferințe de presă susținută de Vladimir Putin la sfârșitul anului, liderul de la Kremlin a salutat retragerea forțelor militare americane, afirmând că: „Statele Unite au adoptat mișcarea corectă prin decizia de a-și retrage contingentul”. Această afirmație a inflamat numeroși analiști care apreciază că acțiunile lui Trump avantajează Rusia. Așa și este, însă numai pe termen scurt.

Rusia de azi nu mai este cea de acum un deceniu, iar prognozele privind viitorul economiei mondiale nu lasă să se întrevadă o revenire a acestui stat. Moscova este slăbită economic, fiind un jucător internațional demn de luat în seamă doar prin resursele sale militare care, fiind alimentate la rândul lor de bani, trebuie să aibă un sfârșit.

Facilitățile navale ale Rusiei din portul sirian de la Tartus, care cândva păreau a fi preludiul unei dominații a marinei ruse în Marea Mediterană apoi, în cele mai exotice vise rusești, al unei dezvoltări a unei Flote Ruse a Oceanului Atlantic, sunt azi doar ceea ce reprezintă: niște facilități ce nu pot permite găzduirea unor nave mai lungi de 100 de metri (până și hulitele fregate românești second-hand au câte 160 de metri fiecare). Odată cu răcirea relațiilor cu ucrainenii (care construiau motoarele ce înzestrau navele ruse), Moscova are astăzi probleme inclusiv cu producția de motoare pentru propriile lor nave.

Fapt ceva mai interesant, prin decizia sa, Trump lovește indirect, dar în mod puternic, Franța. Parisul are forțe speciale în nordul Siriei, desfășurate alături de forțele kurde și arabe și exercită un rol decisiv în regiune prin efectuarea de atacuri aeriene. O aventură militară care are un preț mare și care va avea un preț și mai mare cu cât francezii trebuie să compenseze lipsa prezenței militare americane. Exact ce îi mai lipsea lui Macron în aceste zile ale „vestelor galbene”.

Va ordona și președintele Macron o retragere a trupelor franceze din Siria? Puțin probabil: implicarea pe plan internațional este tot ce i-a mai rămas acum președintelui Franței pentru a-și mai cârpi pe ici pe colo prestigiul său ajuns la cea mai joasă cotă. Desigur, această cârpire trebuie realizată pe baza unor victorii sau avantaje franceze în zonă. Acest lucru este însă improbabil. Siria va reprezenta punctul final al unui tânăr ce nu s-a dovedit apt pentru o funcție atât de mare în statul francez.

Tot din Europa vine și știrea despre cunoscutul politician olandez, Guy Verhofstadt, care a comentat că retragerea americană „este o victorie pentru Rusia, Iran, Turcia, pentru regimul sirian […], lasă europenii vulnerabili….”. Nu putem să nu ne întrebăm: păi dacă europenii se simt atât de vulnerabili, de ce – în locul dolarilor americani – nu investesc ei degrabă miliarde de euro în forțe armate europene trimise în Siria, ba chiar de ce nu grăbesc lucrurile privind formarea așa-zisei armate UE?

Concluzie: Siria nu a fost niciodată o „afacere” americană, iar SUA se întorc azi în timpurile de dinaintea evenimentelor nebunești denumite „Primăvara Arabă”, evenimente care par a fi cea mai actuală transpunere în viața reală a proverbului ,„semeni vânt, culegi furtună”.

Citește și:

De ce în Republica Moldova cel mai popular politician este Putin, nu Iohannis

Cine s-a aflat în spatele protestelor „vestelor galbene”. Noi ipoteze ale Guvernului francez

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.