Încă un record pentru PacMan la categoria WBA welter

-


Boxerul filipinez Manny Pacquiao, în vârstă de aproape 41 de ani, a devenit noul rege al categoriei WBA la categoria welter, după ce l-a învins pe campionul en titre, Keith Thurman, cu o decizie partajată, după meciul disputat, sâmbătă seara, la Las Vegas.

 

Doi arbitri judecători l-au dat învingător pe filipinez (115-112), iar al treilea l-a văzut învingător pe american (114-113). Pacquiao devine la 40 de ani şi 7 luni cel mai vârstnic campion mondial din istoria categoriei welter. Astfel, la 24 de ani după prima sa luptă, Pacquiao a realizat a 62-a sa victorie din palmaresul care mai cuprinde şapte înfrângeri şi două egaluri.

”Pac Man” este în momentul de faţă singurul boxer din lume care a deţinut centura mondială la opt categorii diferite. Thurman, 30 ani, a suferit prima sa înfrângere din carieră faţă de 29 victorii.

Pacquiao l-a trimis la podea din prima repriză pe Thurman, dar spre final meciul s-a echilibrat şi americanul a câştigat câteva reprize. Filipinezul a anunţat că va reveni în ţara sa pentru a-şi relua îndatoririle de senator, înainte de a decide următoarea sa apariţie în ring: ”Cred că voi lupta din nou anul viitor”.

Citeşte şi:

BRD Bucharest Open. Patricia Ţig şi perechea Cristian-Ruse, în finale cu titlul pe masă

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.