Incendii devastatoare în California. Casa lui Gerald Butler făcută scrum

-


Actorul Gerald Butler a rămas fără casă în urma incendiilor de vegetaţie care au cuprins statul american California în ultimele zile. El a publicat imagini pe reţelele de social media, potrivit mirror.co.uk.

Actorul s-a numărat printre cele câteva zeci de mii de persoane care au fost evacuate în siguranţă din calea incendiilor, însă casa sa a fost cuprinsă de flăcări.

Butler s-a întors la locul dezastrului, cu o mască pe faţă, de unde a publicat imagini pe reţelele de social media.

„Vremuri dureroase pentru California. Mă simt inspirat de curajul, spiritul şi sacrificiul de care au dat dovadă pompierii”, a scris acesta.

Pompierii din Los Angeles s-au luptat să controleze incendiile puternice, în care au murit până în prezent 31 de persoane şi care au distrus sute de proprietăţi.

În mai puţin de două zile, peste 250.000 de persoane, inclusiv tot oraşul Malibu, unde locuiesc unele dintre cele mai mari staruri de la Hollywood, au fost evacuate.

Printre celebrităţile care au fost evacuate s-au mai numărat familia Kardashian şi Will Smith împreună cu soţia şi copiii

„Nimeni nu merită o pierdere atât de oribilă”, i-au tansmis fanii pe Facebook.

Incendiul a izbucnit pe 8 noiembrie în partea de nord a statului California și s-a soldat cu 29 de morţi.

Citește și: Firea vrea să-l doboare pe Dragnea cu citate din Octavian Paler


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.