A început “epurarea” inspectorilor şcolari

-


Ministerul Educaţiei Naţionale a început să îi schimbe din funcţii pe inspectorii şcolari, care au primit calificativul nesatisfăcător în urma evaluării anuale, deşi aceştia au fost numiţi prin concurs.

Surse din cadrul inspectoratelor şcolare au declarat la postul Realitatea tv, că  inspectorii care nu au fost puși de ministrul Educației au primit calificativul nesatisfăcător la evaluarea anuală, iar documente trimise de aceștia la ministerul Educaţiei  ar fi fost înlocuite de către comisia de evaluare.

“Vineri seara, după ora 8, mai precis 20:39 de minute un formular care este intitulat fișă de evaluare și care nu respectă prevederile ordinului privind evaluarea anuală a inspectorilor școlari generali și generali adjuncți. Analizând această fișă, am constatat că nu-mi aparține, Ministerul Educației ar fi trebuit să îmi transmită o copie a fișei mele depuse la 31 august 2017”, a declarat un inspector şcolar, la postul Realitatea tv.

Potrivit metodologiei emise de către oficialii de la Minister, inspectorii școlari care primesc calificativul nesatisfăcător își vor pierde practic mandatul.

“Au primit calificativ nesatisfăcător în primul rând cei care au dat în judecată ministerul și care au câștigat în primă fază, șase inspectori școlari generali, adjuncții de asemenea au primit calificativ de nesatisfăcător, cei 13 care au fost demiși în vară”, a adăugat inspectorul, vizat de schimbarea ordonată de ministrul Educaţiei.

Din comisia de evaluare a inspectorilor școlari de la nivelul Ministerului Educației a făcut parte și Carmen Simuț, membră a Corpului de control al instituției.

În toamnă, treisprezece inspectori  şcolari numiți prin concurs au fost destituiţi din funcţii de către fostul ministru al Educaţiei, Liviu Pop sub pretextul că s-au găsit nereguli în contractele de management.

Mai puteţi citi şi: România şi “gazul unguresc” din Marea Neagră

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.