Indolenţă la Spitalul Judeţean din Galaţi. Mii de pacienţi cu cancer, pe drumuri

-


Închiderea Secţiei de Radiologie din cadrul Spitalului Judeţean din Galaţi pentru modernizare a pus pe drumuri mii de bolnavi de cancer care trebuie să facă tratament pe la alte spitale din ţară. De asemenea, conducerea spitalului gălăţean mai susţine că are deficit de personal care nu este acoperit.

Secţia de Radioterapie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Sf. Andrei din Galaţi este închisă de la 1 august pentru lucrări de modernizare şi amplasarea unui acelerator liniar de particule. Lucrările se vor derula pe parcursul a trei luni, iar pacienţii din Galaţi şi din judeţele limitrofe au fost anunţaţi că trebuie să urmeze tratament la alte spitale din ţară.

„Începând cu data de 1.08.2018 Secţia de Radioterapie s-a închis provizoriu ca urmare a lucrărilor de execuţie ce se efectuează în cadrul proiectului extindere şi reamenajare ale secţiei şi pentru aducerea acceleratorului pe fondurile Băncii Mondiale. Pacienţii au fost înştiinţaţi, fiecare a semnat că a fost informat despre această închidere temporară a secţiei. Pacienţii pot urma tratament la unul din următoarele centre: Institutul Regional de Oncologie Iaşi, Institutul de Oncologie Dr. Alexandru Trestioreanu IOB Bucureşti, Spitalul Colţea Bucureşti, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central Dr. Carol Davilla Bucureşti, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, Centrul de Diagnostic şi Tratament Oncologic Braşov şi Institutul Oncologic Cluj-Napoca”, a declarat luni managerul Spitalului Clinic de Urgenţă Sf.Apostol Andrei, Valentina Alina Dobrea.

Pe de altă parte, la Spitalul Judeţean din Galaţi, aproximativ 10.000 de persoane din zona de sud-est a ţării primeau tratament prin radioterapie sau figurau în bazele de date cu afecţiuni oncologice.

La finalul lunii octombrie, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Ap. Andrei din Galaţi va avea o Secţie de Radioterapie dotată la standarde europene. Proiectul are două componente şi presupune ridicarea unei clădiri şi modernizarea spaţiilor existente. Noua construcţie va costa peste 5 milioane de lei, va fi realizată cu fonduri de la Consiliul Judeţean şi va avea camere de iradiere şi comandă, cabinete medicale, lift, sală de recepţie, vestiare, grupuri sanitare şi căi de acces subterane şi supraterane. Cea de-a doua componentă a proiectului este asigurată de Ministerul Sănătăţii, cu bani de la Banca Mondială, şi presupune achiziţionarea unui accelerator liniar de particule şi amenajarea buncărului în care va sta aparatul.

La aceeaşi unitate medicală însă criza de personal se acutizează, fiind nevoie de sute de medici, asistenţi medicali şi alte categorii de personal, în condiţiile în care posturile din organigrama instituţiei sunt acoperite doar pe jumătate. În ultimele luni, la Spitalul Judeţean s-au făcut mai multe anunţuri de angajare, dar la concursuri s-au prezentat foarte puţine persoane.

„Criză de personal este atât la medici, cât şi la cadre medii. La medici avem un grad de ocupare de 63%, la asistenţi medicali 84%, la infirmiere 60%, la îngrijitoare 30%, la ambulanţieri şi personal de deservire 27%, la muncitori 60%. În spital sunt 266 de medici, dar mai avem nevoie de încă 155 de medici”, a adăugat Valentina Alina Dobrea.

Medicii susţin că spitalul gălăţean este ocolit de specialişti deoarece aceştia preferă alte oraşe sau pleacă în străinătate. De aceea, salariaţi unităţii medicale gălăţene sunt nevoiţi să lucreze numeroase ore peste program.

În fiecare an, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Galaţi ajung aproximativ 88.000 de pacienţi, dintre care 39.000 rămân internaţi. Fiind cea mai mare unitate medicală din zonă, la spitalul gălăţean ajung şi mii de pacienţi din judeţele Brăila, Tulcea, Vrancea şi Vaslui.

 

Citeşte şi:

UPDATE. Protest la Spitalul Universitar. Asistenții medicali fac acuzații grave. Ministerul s-a autosesizat

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.