Influenţa propagandei ruse în campania pentru alegerile europarlamentare din România. INTERVIU cu sociologul Nicolae Ţîbrigan

-


Propaganda pro-Kremlin din România abordează o arie vastă de teme, de la narațiuni anti-americane, „România – colonia SUA”, anti-NATO – inutilitatea scutului antirachetă, a bazelor NATO, şi la RO-EXIT – cu discursuri de tip post-colonial și marea conspirație a Occidentului împotriva României pentru a bloca investiţiile şi crea neîncredere în UE şi NATO în rândul populaţiei, a declarat, într-un interviu pentru Jurnaliştii.ro, sociologul Nicolae Ţîbrigan.

sursa foto: Nicolae Ţîbrigan/Arhiva Personală

Jurnaliştii.ro: Care sunt temele propagandei ruse în România și canalele media pe care le utilizează? Ce rol joacă fake news-ul în spălarea creierelor electoratului în preajma unor evenimente importante?

Nicolae Ţîbrigan: Rusia pare să dezvolte tipuri de tematici pentru fiecare țară în parte, iar unele narațiuni sunt „reciclate” chiar la nivel regional (Europa de Est – Statele Baltice, Polonia, România, Bulgaria, Ucraina, R. Moldova), acestea din urmă se referă la tematici mai generale cum ar fi: accentuarea poziției Rusiei ca putere globală, necesitatea unei „lumi multipolare”, pictarea unui Occident decadent din punct de vedere moral și spiritual, scindarea iminentă a Europei etc.

Dacă e să ne referim strict la propaganda pro-Kremlin la noi în țară, vom constata o vastă arie de teme, de la narațiuni anti-americane și „România – colonia SUA”, anti-NATO – inutilitatea scutului antirachetă și a bazelor NATO, la RO-EXIT cu discursuri de tip post-colonial și marea conspirație a Occidentului împotriva României (vezi discursul despre blocarea investițiilor și a dezvoltării portului Constanța pentru a nu periclita, chipurile, portul Hamburg).

Cu alte cuvinte, „occidentalii e de vină”. Luând în considerare faptul că societatea românească nu este vorbitoare de limbă rusă și manifestă respingere și neîncredere față de regimul Putin și establishment-ul militar (nu neapărat în raport cu rușii în general), propaganda pro-Kremlin acționează aici într-un mod insidios, prin ricoșeu. De aceea, și canalele sunt diverse.

Împreună cu colegii de la LARICS lucrăm acum la un raport exhaustiv unde vom demantela rețeaua de influență a Kremlinului în România în baza unei clasificări a acestor canale după câteva criterii: tipul sursei, impact, actori și obiective strategice.

Astfel, am putut identifica purtători de mesaj, unii desprinși și din „Lista lui Dughin” – descoperită de hackerii ruși „Humpty Dumpty – Shaltai Boltai“ și dezvăluită de jurnaliștii ucraineni; iar alții folosiți pe post de „idioți utili” în domeniul „jurnalismului alternativ” promovat de Sputnik.md și alte site-uri afiliate Ambasadei Federației Ruse în România.

Aceste „canale” abundă cu foști politicieni, jurnaliști „reciclați” recent, experți care acționează în favoarea Rusiei fie pentru onorarii, fie din frustrări personale, precum și alți perdanți (reali sau imaginari) ai tranziției post-comuniste și ai europenizării României.

Celălalt nivel de canale media identificate se referă la posturile publice care preiau fără discernământ aproape toate știrile din domeniul militar, acționând de multe ori inconștient drept „purtătoare de cuvânt” ale Ministerului rus al Apărării. De exemplu, goana după rating și accesări pe online, împing principalele posturi de televiziuni să preia orice „petardă” informațională lansată de Moscova despre „armele miraculoase” supersonice sau electronice care, chipurile, ar face inutil scutul antirachetă de la Deveselu.

Astfel de mesaje au efect de a spori neîncrederea populației în capacitățile de apărare a statului și a crea curente care să influențeze decidenții în necesitatea abandonării programelor de modernizare militară în favoarea altor proiecte mai „pacifiste”. La fel se întâmplă și cu declarațiile oficialilor ruși sau a documentarelor ruse preluate și difuzate pentru a crea audiență, fără a exista în cadrul materialului o evaluare a mesajului de către un expert care să-l decripteze publicului, sau măcar a unui comentariu din partea redacției. Din păcate, la acest nivel, destul de popular în rândul populației, dezinformarea și propaganda pro-Kremlin este amplificată și distribuită indiferent de conținutul aberant sau toxic al acestora.

Cel de-al treilea nivel identificat este online aflat în plin avânt, în condițiile în care se intersectează cu celelalte nivele de canale de distribuție. Aici Kremlinul acționează cu resurse interne în baza unei cartografieri a resurselor și opiniilor decidenților și formatorilor de opinie. Sunt utilizate deopotrivă grupuri de discuții (Eco Chamber) de formare a postacilor și trollilor locali pro-Kremlin, pagini virale, site-uri cu „știri alternative” – toate acestea alimentate din segmente de opinie favorabile Rusiei: pacifiști înclinați să evite un conflict, naționaliști, conservatori, unioniști, ortodocși, anti-imigraționiști, islamofobi, xenofobi, legionari, daciști, conspiraționiști etc. care susțin mișcarea anti-Justiție lansată de alianța de guvernare și se opun oferirii unor atribuții mai mari structurilor supranaționale – UE și NATO.

Cel mai grav e că PSD a adoptat modelul toxic al „fermelor de troli” din Rusia pentru a-și spori capitalul electoral, facilitând inconștient penetrarea de către propaganda pro-Kremlin a spațiului informațional din România prin accentuarea clivajelor socio-politice. Ori, campaniile de dezinformare vizează spațiile de dezbatere intensă, de audiență, cu scopul de a dirija discuția publică în sfera de interes strategică. 

Și ultimul nivel este reprezentat de partide, personalități politice, jurnaliști, reprezentanți ai zonei academice și culturale, lideri de asociații care îmbrățișează agenda războiului informațional al Kremlinului, inconștient sau prin finanțări indirecte.

De ce nu are România o strategie de combatere a fake news-ului? Cum putem să ne apărăm în fața unei asemenea amenințări?

Este o bună întrebare. S-ar putea să nu avem un răspuns clar și să o transformăm în sofism. Cum să determini decidenții noștri să elaboreze o strategie de combatere a dezinformării în condițiile în care majoritatea politicienilor utilizează știri false și campanii de dezinformări la adresa oponenților pentru a-și spori popularitatea în rândul electoratului?

De fapt, astăzi vorbim despre o nouă specie de politicieni fake news generator identificați cu ușurință pe la talk show-urile locale, a căror voință politică nu reflectă vreo dorință de a bloca dezinformarea, invitând propaganda pro-Kremlin să opereze în continuare. Din păcate, acest subiect este neglijat cu bună știință de către autoritățile publice din România, sperând poate că „glonțul” ne va trece pe lângă ureche sau că suntem imuni la propaganda Kremlinului. Dimpotrivă.

În primul rând, ar trebui să ne uităm la Statele Baltice și Ucraina, unde autoritățile publice, în frunte cu guvernele lor, conștientizează pericolele asociate campaniilor de manipulare pe online și chiar offline, ceea ce le permite să ia măsuri de contracarare, adesea în colaborare cu societatea civilă și partenerii externi.

Astfel, serviciile lor de informații publică analize de risc, iar agențiile guvernamentale în parteneriat cu societatea civilă editează manuale și ghiduri de bune practici în combaterea dezinformărilor și propagandei pro-Kremlin. Același lucru îl putem face și în România, în condițiile în care ne putem uni eforturile pentru a crea platforme de colaborare și schimb de experiență între instituțiile guvernamentale, presă și experții din domeniu.

Această formulă trilaterală de colaborare pot oferi guvernului și administrației prezidențiale rapoarte de early warning și propuneri de politici publice care să sporească reziliența publicului în fața agresiunilor informaționale din exterior și interior. De exemplu, alegerile recente din Letonia și Estonia au evidențiat o colaborare de succes public-privat în a presa rețelele de socializare pentru a transparentiza încasările și plătitorii pe timpul campaniei electorale.

Mai mult, pe site-ul Fundației Alliance of Democracies fondată de fostul secretar general NATO, Anders Fogh Rasmussen, fusese lansat recent un aganjament public – The Pledge for Election Integrity unde candidații la alegerile europene pot semna că nu vor fabrica, utiliza, sau distribui date sau materiale false pentru dezinformare și propagandă în campania alegerilor europene.

Aici, vedem un exemplu clar cum lumea civilizată din America de Nord și UE dorește să protejeze alegerile europene de minciună, de manipulare și dezinformare, în timp ce guvernarea clientelară din România menține același nivel al falselor teme și narațiuni. Pare mai degrabă un cerc vicios din care se poate ieși prin voință și consecvență.

La fel, în România, CSAT poate desemna o instituție integratoare a acțiunii de combatere a războiului informațional, capabilă să coaguleze eforturile tuturor celorlalți actori instituționali, să stabilească direcțiile de comunicare strategică (diplomație publică) și să funcționeze ca o platformă de colaborare cu societatea civilă și mediul academic în vederea sporirii nivelului de expertiză și îmbunătățirii instrumentelor de analiză. Dar pentru asta e nevoie de voință politică pe care, din păcate, n-am sesizat-o la niciun actor politic, indiferent de spectrul politic. Repet, putem reuși doar dacă avem voință politică.

Dincolo de acest ideal-tip, actualul regim politic se sprijină mai mult pe manipulare și fake-news pentru a guverna. Iar lupta anti-Justiție declanșată de alianța de la guvernare nu face altceva decât să stimuleze corupția, iar aceasta vulnerabilizează și mai mult România în fața propagandei și dezinformării pro-Kremlin. Pentru strategii ruși, informația este și o armă și e folosită în paralel cu exportul de corupție sau „influența malignă” a Moscovei în întreaga regiune a Europei de Est.

Cum va influența campania pentru alegerile europarlamentare Federația Rusă? Ce risc există pentru electoratul captiv și slab educat?

În primul rând, nu trebuie să vedem sursa campaniei de propagandă pro-Kremlin ca pe un monolit, ci mai degrabă ca pe un sistem descentralizat și neordonat. De fapt, este vorba despre un „sistem” (sau „sistema” în limba rusă) care acționează ca o rețea diversă care acționează autonom, după o direcție generală stabilită.

Astfel, aceste cercuri acționează și gravitează în jurul președintelui Putin, dar nu-l implică direct în decizii, pentru a-i oferi aparența de „neimplicare” – adică o distanță față de operațiunile concrete, care pot fi puse oricând în sarcina altcuiva atunci când ceva iese prost, cum a fost și în cazul celor doi „turiști” din GRU trimiși să-l otrăvească pe fostul agent Skripal la Salisbury.

Asta înseamnă că principalele instituții/organizații, prin intermediul cărora Kremlinul își rostogolește campaniile de propagandă și măsurile active, sunt asistate și de o serie de „fabrici de troli”, grupări para-statale de hackeri, formatori de opinie, jurnaliști, experți, actori, firme controlate de demnitari ai regimului putinist sau chiar apropiați ai lor etc. Toate aceste entități operează în zona gri a economiei și domeniului de afaceri, suprapunându-se chiar peste crima organizată și stat, mai ales că granița între ele nu este întotdeauna clară. Așa cum am mai spus, nu vom putea identifica o coordonare directă, ci uneori chiar o concurență și conflicte mocnite.

Nu avem de unde ști ce direcție din cadrul administrației lui Putin, Ministerul de externe rus, sau din serviciile secrete se ocupă de războiul informațional împotriva României, cert că acestea concurează unul cu altul în atingerea obiectivelor strategice în zonă, sau chiar se subminează și încurcă unul pe altul în acțiuni externe, mizând pe tactici și actori diferiți în aceeași țară.

Astfel, vedem că în domeniul militar sunt utilizate anumite canale din presa locală, în sfera academică și culturală se implică Ambasada Rusiei în parteneriat cu MAE rus, care deazvoltă parteneriate cu o rețea de „idioți utili” din diverse asociații obscure, unele afiliate universităților, cum ar fi Centrul de Politică Externă și Studii de Securitate (CPESS) sau Vostok Grup de la Cluj-Napoca; iar la nivelul mediului de afaceri Camera de Cooperare Economică și Culturală Româno-Rusă se dezvoltă de ceva timp propria rețea de oameni de afaceri locali și antreprenori ruși privați, conectați cu cercurile oligarhice și abonați la contracte cu statul rus.

Toate aceste acțiuni maligne pot fi de tip economic, cultural, academic, propagandistic etc., cu o idependență operațională clară, dar sub umbrela direcțională a Kremlinului. Aceste „măsuri active” implică riscuri majore pentru publicurile – țintă, în contextul alegerilor europene din 26 mai 2019, mai ales că avem de-a face cu un sistem bine înzestrat cu resurse.

Linia propagandei pro-Kremlin în România este destul de clară: alimentarea discursului naționalist-populist, pe alocuri cinic, a electoratului, diseminând și neîncrederea acestuia în instituțiile democratice. Designerii propagandei și a dezinformării de la Kremlin reușesc să activeze segmentul perdanților, a conspiraționiștilor, structurilor de stânga/dreapta anti-capitaliste, și chiar tineri cu viziuni anti-sistem cu scopul de a-i angrena în orb pentru a-și atinge obiectivul general: destructurarea întregii Uniuni Europene. Să nu nefacem iluzii că Rusia își dorește doar un dialog fair play cu Bruxellesul.

În România, am mai constat și câteva subiecte cu impact emoțional de care a început să se agațe propaganda pro-Kremlin. În general, sunt exploatate dispute care nu fac o conexiune imediată cu Rusia, dar așa se promovează aparent dezinteresat lideri sau personaje politice euro-sceptice. Este de ajuns să deschidem pentru câteva minute site-ul de propagandă Sputnik pentru a-i trece în revistă. Trebuie să ne așteptăm la încercarea Kremlinului de a adânci clivajele etnice din zona Transilvaniei în urma vizitei Papei Francisc de a vizita pe 1 iunie localitatea Șumuleu-Ciuc, unde foști PRM-iști tună și fulgeră pe social media că acolo, chipurile, s-ar declara „autonomia teritorială a Ardealului și anexarea acestuia de Ungaria”.

E un scenariu desprins parcă din „noroiul minții”, dar patriotarzii noștri le-au oferit strategilor de la Kremlin toate ingredientele necesare unei campanii digitale de propagandă: sensibilizare contextuală mesaj percutant și conținut emoțional. Acum Kremlinul lucrează pentru a amplifica mesajul pe canalele de distribuire așteptând mobilizarea off-line a publicului-țintă – un fenomen extrem de periculos.

Desigur că nu vor lipsi constantele agendei Putin fixate în 2013: „statul paralel” coordonat de Occident, valori culturale, stat de rangul doi, dublele standarde în UE – „food scare”, riscul prezenței militare a NATO în România, monopolul UE și blocarea dezvoltării portului Constanța – disputa cu Olanda despre „spațiul” (sic!)  Schengen.

Evident, toate aceste subiecte-fanion folosite pentru a testa periodic tema RO-EXIT, lansată de Sputnik.md prin vocea unui fost ofițer cu probleme penale al serviciului secret domestic, dar „redescoperit” acum pe post de „sursă extrem de credibilă” de către diverse canale de propagandă.

Cum diferă funcționarea propagandei ruse în statele din Estul Europei?

Din acest punct de vedere, propaganda pro-Kremlin în Europa de Est este eterogenă, fragmentată lingvistic, religios, cu o scală de valori și mituri naționale diferite. Asta deoarece fiecare stat în parte din regiune dispune de propriile caracteristici, deși au și elemente comune, cum ar fi cazul României și Republicii Moldova.

Din această cauză, vom descoperi și raportări destul de diferite despre marile evenimente din istoria modernă (Al Doilea Război Mondial, expansiunea Rusiei, prăbușirea URSS etc.) inclusiv diferențe în ceea ce privește trecutul comunist. Toate aceste caracteristici modelează receptarea de către public a campaniilor de propagandă și dezinformare, cum ar fi cazul României și Poloniei, unde societate manifestă reticență și neîncredere deschisă față de Moscova, și de aceea propaganda acesteia este insidioasă (indirectă și subtilă), spre deosebire de Ungaria sau Bulgaria, unde aceste atitudini sunt mult mai estompate.

Totuși, există și campanii testate de strategii ruși la nivel regional: cazurile de viol semnalate în presa națională/locală în contextul inaugurării unei baze NATO în statele membre din regiune, sau a vizitei unui oficial de rang înalt al Alianței

În afară de aceste componente structurale, există și evoluții politice și sociale de conjunctură care sporește permeabilitatea la manipulare politică a societății. Aici vorbim de probleme majore ale mass-media (lipsa bazelor economice solide) și deriva surselor clasice (televiziunea, radioul) în favoarea surselor online.

Astfel, am putea corela pozitiv gradul clientelizării și politizării presei naționale din regiune cu permeabilitatea spațiului informațional în fața propagandei și dezinfomărilor lansate de Kremlin în regiunea Europei de Est. Practic, calitatea scăzută a actului jurnalistic național și propaganda cu fake news sunt de fapt două fețe ale aceleiași monede: regim politic bazat pe clientelism.

Citeşte şi:

Reiwa – era cosmică a Japoniei?

Cum lucrează propaganda rusă în România

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.