Intervenția Rusiei în Franța – Cui prodest?

-


Au apărut în presa din România tot soiul de speculații privind implicarea Rusiei în evenimentele recente din Franța. Evident, Moscova reprezintă un pericol pentru noi, însă nu printr-o vânătoare absurdă de vrăjitoare și o isterie generală putem să-i deslușim acțiunile și astfel să o combatem. Să fim deci raționali.

Desigur, o mare parte dintre „analiștii” care vorbesc despre aceste lucruri știu că este la modă prinderea la orice colț a Rusiei și lovirea ei. Este, într-adevăr, și acesta un mod de a-ți câștiga banii. Acestă „afacere” însă se poate întoarce rapid împotriva României, stârnind în rândul populației panică și resemnare în fața unui dușman ce pare omniprezent și omnipotent, capabil să interfereze în politica oricărui stat de pe glob. Ei bine, lucrurile nu stau chiar așa. Forța Rusiei este într-adevăr mare, iar abilitățile serviciilor ei de informații sunt de netăgăduit, însă orice putere, știm bine, are o limită.

Și, bineînțeles, ar mai fi de spus că printre „liderii de opinie” menționați mai sus sunt și dintre aceia ce cred că prin direcția condeiului lor, reușesc să și-i facă degrabă prieteni pe americani. Aceștia ar trebui însă să țină seama că americanii nu doar că sunt cunoscuți ca un popor pragmatic, dar au și tendința de a-și face pe termen lung prieteni care să le semene. Iacă-tă deci un alt motiv pentru a ne păstra mintea limpede.

Firește, nu pot încheia această paranteză fără a menționa și cunoscutul caz al jurnalistului antisovietic Richard Sorge, atașat de presă al Germaniei naziste în Japonia. Care s-a dovedit la final a fi spion sovietic. Iar când a avertizat Kremlinul, înaintea Bătăliei de la Moscova, că japonezii nu vor ataca Uniunea Sovietică în Est, permițându-le astfel rușilor să-și deplaseze trupele din Siberia în apropierea capitalei, s-a dovedit a fi și unul dintre cei mai mari spioni din întreaga istorie a civilizației umane. Și vai, vai, vai, ce mai turuia și scria mai toată ziua „jurnalistul” Sorge împotriva Moscovei, articolele lui stârnind, desigur, zâmbete mefistofelice în sediul GRU, servicul de informații militare al URSS. Avertisment: cel mai probabil, aceleași tipuri de zâmbete sunt afișate și astăzi la Moscova, fie la GRU, fie la SVR, vis-a-vis de activitatea unor jurnaliști și analiști români (ba chiar și politicieni), de profesie rusofobi. Cine nu învață din istorie, va face greșeala să o repete!

Revenind la subiectul principal al acestui articol, întrebarea cea mai importantă este „Cui prodest?”. Cui folosește actuala stare de fapt din Franța, care tinde de altfel să se extindă în întreagă Uniune Europeană? Rusiei, în niciun caz. Să ne explicăm.

Apariția bruscă a unui „coridor” SUA care să înceapă din Estonia și să se termine în Bulgaria, separând practic Rusia de Europa de Vest cea degrabă plătitoare de minereuri siberiene de tot soiul, ar fi un coșmar pentru Moscova.

În primul rând, este Franța sau Uniunea Europeană o amenințare directă pentru Rusia? Dorește Parisul sau Bruxelles-ul să atace Rusia ca să-i stăpânească imensele ei zăcăminte de orice? Binențeles că da: orice stat visează să posede resursele Rusiei. Poate însă cineva să facă acest lucru? Binențeles că nu: rachetele nucleare ale Kremlinului țin azi la distanță pe oricine. În plus, pentru Franța și UE mai există și experiența nefastă a trecutului: atât Napoleon, cât și Hitler și-au frânt colții în Rusia. De ce ar dori deci Moscova să intevină pentru a destabiliza Franța și Uniunea Europeană?

Un răspuns la prima mână ar fi că Rusia este interesată să creeze o stare de tensiune în UE, în ceața căreia să lucreze liniștită la anexarea unei noi părți din Ucraina. Lucrurile însă nu sunt atât de simple. Desigur că nimeni nu pune la îndoială importanța pentru Moscova a părții de est a Ucrainei, însă în această ipoteză este lăsat deoparte un actor important: SUA. Dacă Rusia va face greșeala de a se bucura de un succes imediat (anexarea părții de est a Ucrainei) pe fondul tensiunilor din Europa de Vest, pur și simplu va pierde teribil din punct de vedere strategic: toate statele din partea de est a Europei, de la Marea Baltică la Marea Neagră, își vor accelera brusc legăturile cu SUA în detrimentul celor cu o Uniune Europeană ce dovedește că are probleme prea mari pentru a le putea apăra de Moscova. Or apariția bruscă a unui „coridor” SUA care să înceapă din Estonia și să se termine în Bulgaria, separând practic Rusia de Europa de Vest cea degrabă plătitoare de minereuri siberiene de tot soiul, ar fi un coșmar pentru Moscova. Unde mai pui că cel mai puternic stat din această nouă „coaliție” americană  – și deci cel care ar da „tonul” – ar fi Polonia, dușmanul de secole a Rusiei.

Desigur, pentru un ochi avizat, o apropiere de SUA a statelor amintite mai sus este vizibilă și în prezent, aceasta fiind, de altfel, miza reală a Inițiativei celor Trei Mări, formată din  Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Lituania, Letonia, Estonia, Austria, Slovenia, Croația, România și Bulgaria. Bine, bine, vor zice mulți, atunci ce anume l-ar mai opri pe Putin să înșface o parte din Ucraina dacă până la urmă această apropiere a statelor est-europene față de SUA se va întâmpla oricum la un moment dat?

Răspunsul vine din sfera banilor: sancțiunile internaționale ce au venit pentru Rusia la pachet cu anexarea Crimeei au făcut din această acțiune a Moscovei aproape o victorie à la Pirus. Rusia nu se simte azi deloc bine din punct de vedere economic și încearcă să-și ascundă această slăbiciune prin zăngănitul puternic al armelor.

Viața în interiorul Rusiei însă se deteriorează vizibil, încrederea populației în Putin a scăzut la un minim istoric, rușii de rând încep să mârâie… Iar Moscova știe că SUA abia așteaptă o nouă aventură militară din partea ei pentru a-i administra un alt set de sancțiuni economice și mai usturătoare, poate chiar fatale pentru regimul lui Putin.

Așadar, de ce ar fi interesată Rusia de tensiuni în Franța și Uniunea Europeană?

Haideți să recunoaștem că Rusia era foarte mulțumită de o Uniune Europeană liniștită așa cum a existat ea până recent, strâns legată în jurul Franței și Germaniei, o Uniune în care bănuții cei mulți curgeau veseli și degrabă în visteria Moscovei, de pe urma conductelor de gaze ce alimentau întreaga Europă. Ba ar fi curs și mai abitir odată cu finalizarea North Stream 2. Așadar, make business, not war.

Închei cu o pastilă de râs: teoriile unora conform cărora rușii sunt implicați în revoltele din Franța deoarece pe o stradă din Paris doi indivizi s-au fotografiat cu un steag rusesc sunt atât de întemeiate ca acelea în care doi unguri, dacă le-ar fi trecut prin cap să-și fâlfăie stindardul pe Champs-Élysées, ar fi dat de înțeles că nu mai vor Ardealul, ci Saint-Tropez-ul. Bine că lui Putin nu i-a trecut prin cap să-și trimită la Paris agenții cu legitimații!

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.