Pacepa – erou sau trădător? Interviu cu istoricul Ion Constantin (I)

-


Istoricul Ion Constantin a declarat, într-un interviu acordat Jurnalistii.ro, că generalul Ion Mihai Pacepa a trădat Departamentul de Informaţii Externe (DIE) pentru CIA, din cauză că ar fi căzut în dizgraţia fostului dictator Nicolae Ceauşescu, şi nu pentru că ar fi fost un disident în interiorul regimului comunist. Fuga lui Pacepa în SUA a fost o lovitură adusă României Socialiste şi, implicit, serviciilor noastre de informaţii, care, potrivit lui Constantin, a fost comparabilă cu pagubele produse de seismul din 4 martie 1977.

Despre trecutul de agent KGB al lui Pacepa, precum şi despre acţiunile de dezinformare pe care acesta le-a efectuat la ordinul CIA împotriva regimului lui Nicolae Ceauşescu, în perioada 1980-1989, puteţi citi pe larg, în interviu acordat Jurnalistii.ro de istoricul Ion Constantin, cercetător principal la Institutul Naţional pentru Studiului Totalitarismului (INST) din cadrul Academiei Române, și autor al lucrării „Cazul Ryszard Kuklinski, Un Pacepa al Poloniei?”.

Jurnalistii.ro: Anul acesta, pe 28 iulie, se vor împlini 40 de ani de când adjunctul șefului DIE, general Ion Mihai Pacepa a fugit din România în SUA. Aș vrea să îmi punctați cauzele care au stat la baza defectării acestuia – a trădat la ordinul KGB-ului sau din cauza sistemului?

Foto: istoricul Ion Constantin (arhiva personală)

Ion Constantin: Referitor la cauzele care au stat la baza trădării generalului Ion Mihai Pacepa, lucrurile sunt acum clare dacă examinăm documentele publicate în ultima vreme, îndeosebi cele provenind de la fostul DIE (CIE) din structura DSS şi din mărturiile unor foşti ofiţeri din aparatul de informaţii externe și, nu în ultimul rând, recent apărutele „Confesiuni pentru Istorie” ale generalului Iulian N. Vlad în discuțiile cu generalul Aurel I. Rogojan.

Trădarea lui Pacepa s-a produs atunci când acesta a simţit că se află în cădere liberă, mai ales după încercarea eşuată de a-l determina pe şeful statului şi pe soţia acestuia, faţă de care avea un comportament detestabil de slugă obedientă, să aprobe crearea unui organism atotputernic pe lângă Preşedinţia României, care să fie condus de el şi să includă toate serviciile de informaţii şi contraspionaj, precum şi alte instituţii înrudite, ceea ce ar fi făcut din el unul dintre personajele-cheie ale regimului totalitar, aservit cuplului dictatorial. Al doilea semnal, de natură să-l îngrijoreze profund şi chiar să-l panicheze, l-a constituit numirea generalului Alexandru Dănescu, adjunct al ministrului de Interne, în funcţia de şef al DIE.

Lovitura primită era de nesuportat, un adevărat şoc pentru Pacepa, care se considera singurul îndrituit să-i succeadă generalului Nicolae Doicaru, după trecerea acestuia ca ministru al Turismului. Or, preferinţa conducerii superioare pentru un om care până atunci se ocupase numai de sectorul administrativ al MAI îl umilise peste poate, avertizându-l că se află în dizgraţie, situaţie ce-i închidea toate culoarele parvenirii la vârf, anunţând un viitor incert şi chiar sumbru pentru orgoliosul general Pacepa, căruia i se pregătise un post la… pompieri.

Trădarea lui Pacepa s-a produs atunci când acesta a simţit că se află în cădere liberă, mai ales după încercarea eşuată de a-l determina pe şeful statului şi pe soţia acestuia, faţă de care avea un comportament detestabil de slugă obedientă, să aprobe crearea unui organism atotputernic pe lângă Preşedinţia României.

Temându-se de descoperirea unor aspecte tulburi din activitatea şi trecutul său (inclusiv fapte de corupție), asupra cărora se declanşaseră minuţioase investigaţii, Ion Mihai Pacepa a ales calea trădării pentru a scăpa de gravele consecinţe ce-l pândeau. Şi cum se ştia „cu musca pe căciulă” şi era conştient că nu poate scăpa de pedeapsă, a preferat aplicarea proverbului „Fuga-i ruşinoasă, dar e sănătoasă!”.

Acestea sunt motivele reale ale dezertării fostului general Ion Mihai Pacepa şi nu pretinsa luptă împotriva „comunismului” românesc pe care-l cunoştea din interior şi pe care, chipurile, nu-l mai putea suporta. Relevant în această privinţă este ceea ce spunea într-o emisiune televizată Günther Nollau, în acea vreme şeful Bundesamtes für Verfassungsschutz (Bfv), principalul serviciu de contrainformaţii vest-german: „…Cazul Pacepa este emblematic pentru ţările socialiste… Este cunoscut faptul că acesta se afla în graţiile familiei prezidenţiale din România.

De la o vreme, I.M. Pacepa a devenit indezirabil pentru motive mai mult sau mai puţin cunoscute. El se aştepta să fie demis. Noi cunoaştem (Bfv – n.a.) că un demnitar socialist care se bucură de avantaje deosebite, când este schimbat din funcţie, eventual degradat, nu mai are nicio şansă să se mai ridice. Pacepa cunoştea acest lucru şi, ca urmare, a hotărât să schimbe fronturile…”.

Foto: cs.usfca.edu

Motivele invocate de Pacepa, de genul celui că a părăsit ţara din cauză că Nicolae Ceauşescu i-ar fi cerut asasinarea lui Noël Bernard, directorul secţiei române a postului de radio „Europa Liberă”, şi că nu ar fi dorit să fie şi nici nu a fost implicat vreodată în omoruri, s-au dovedit, în timp, a fi pure afirmaţii mincinoase, ele nefiind confirmate în niciun fel de documentele de arhivă aflate acum la dispoziţia cercetării istoriografice.

Majoritatea istoricilor și ofiţerilor din serviciile secrete văd „mâna” KGB în „afacerea” Pacepa, considerându-l agent sovietic, trimis în Occident să-l compromită pe Nicolae Ceauşescu, care stătea în „coasta” Moscovei.

De altfel, însuși Pacepa a recunoscut cu mândrie, nu numai o dată, că „primea ordine de la KGB” și că „și-a petrecut 27 de ani ca agent KGB”, adică întreaga lui carieră din Securitate (Ioan  Talpeș, Epigoni ai Marelui Hidalgo. Principiul eliminării marginalilor prin asociere și includere în raport de putere, Editura Militară, București, 2016, p. 234). Istoricul american Larry Watts susține că generalul Pacepa ar fi lucrat pentru sovietici chiar și după „defectarea” acestuia și trecerea în slujba serviciilor secrete americane.

Adevărul este că, prin întreaga sa conduită, Pacepa s-a postat pe versantul potrivnic României profunde, în pofida retoricii lui patriotarde de astăzi.

Cât de grave au fost prejudiciile pe care Pacepa le-a adus Securității și, implicit, relațiilor diplomatice dintre Republica Socialistă România și SUA? Poate fi acesta un erou al SUA (implicit al CIA) sau un defector dintr-o țară comunistă?

Pentru spionajul românesc, trădarea lui Pacepa a avut prejudicii uriașe, fiind cea mai mare catastrofă posibilă. Prin efectele deconspirării, cel mai adesea în mod preventiv, toți ofițerii aflați la post în străinătate au fost retrași în țară. O situație de-a dreptul dramatică au avut-o ofițerii deplin conspirați, aşa-numitele fantome ale lui Pacepa, cadre aflate sub acoperire, cu identităţi false în diferite medii occidentale și nu numai, care, fiind deconspirați, au fugit sau, și mai grav, s-au predat pentru a-și salva viața.

Unii specialişti au calculat că pagubele provocate de Pacepa României s-au ridicat la suma de 4 miliarde de dolari, la cursul de acum 3 decenii, fiind comparabile cu daunele materiale ale seismului de la 4 martie 1977. Este vorba, în afară de livrarea unor informaţii economice de valoare, de demolarea structurii de informaţii externe a României, prin deconspirarea agenţilor de informaţii, a legăturilor lor din străinătate, a metodelor, codurilor etc., situaţie care nu a putut fi remediată decât cu mari eforturi şi costuri, în condiţiile în care se ştie că pregatirea şi utilizarea unui agent capabil de informaţii reprezintă una din cele mai scumpe activităţi umane, mai ridicată, de pildă, decât a unui pilot ori chirurg de înaltă calificare.

Unii specialişti au calculat că pagubele provocate de Pacepa României s-au ridicat la suma de 4 miliarde de dolari, la cursul de acum 3 decenii, fiind comparabile cu daunele materiale ale seismului de la 4 martie 1977.

Prejudiciile trădării lui Pacepa au fost, desigur, și pe un plan mai general, național, având în vedere investițiile considerabile făcute pentru pregătirea unor astfel de cadre, dar și efectele negative indirecte înregistrate în domeniul economiei, industriei, prin afectarea agenturii folosite în domeniul TS, dar și a imaginii externe a țării. Serviciul de spionaj românesc de până la evenimentele din decembrie 1989 nu și-a mai revenit, practic, niciodată la nivelul de performanță pe care l-a avut înainte de trădarea lui Ion Mihai Pacepa.

Posibil ca Pacepa să fie considerat erou al SUA și unul dintre cei mai mari „defectori” dintr-o țară comunistă, dar din perspectivă istorică, pentru români, el rămâne un trădător de țară, chiar dacă unul cu „ștaif”, nu unul de „rând”, cum zic unii istorici.

Pe termen mediu și lung, fuga lui Pacepa a avut rolul de a şubrezi puterea comunistă din România. A fost acesta agent dublu al KGB-CIA? Merita acesta să fie reabilitat la începutul anilor 2000 de puterea politică de la București?

Pacepa a început să fie folosit în șubrezirea puterii comuniste din România (în primul rând a imaginii acesteia în lume), la ceva timp de la defectarea sa (aproape un deceniu), când administrația SUA avea interese pentru schimbarea lui N. Ceaușescu, în contextul accederii lui Mihail Gorbaciov la conducerea URSS, a inițierii politicii de „glasnost” și „perestroika”, față de care liderul român se dovedea total opac și nereceptiv.

„Orizonturi Roşii“ s-a dorit un gen de justificare pentru „defectarea“ lui Pacepa în Vest, fiind practic vorba de o încercare palidă de demascare a regimului comunist din România din perioada lui N. Ceaușescu, de punere în relief doar a neajunsurilor ori erorilor inerente ale acestuia, trecând deliberat sub tăcere realizări solid acreditate.

Ori, când dispui de posibilitatea ca sistemul socialist să fie reformat chiar de la vârful acestuia, prin liderul URSS, Gorbaciov, ce rost mai avea să fie sprijinit Ceaușescu în demersurile lui privind opoziția față de Moscova? În acest context, în anul 1987, a apărut cartea „Orizonturi Roșii” (în limbile engleză și franceză), pe care Pacepa, desigur, nu a scris-o singur, ci a fost ajutat, fiind o scriitură tezistă, plină de neadevăruri și exagerări și, care, deci, nu poate servi ca sursă bibliografică serioasă pentru istorici.

„Orizonturi Roşii“ s-a dorit un gen de justificare pentru „defectarea“ lui Pacepa în Vest, fiind practic vorba de o încercare palidă de demascare a regimului comunist din România din perioada lui N. Ceaușescu, de punere în relief doar a neajunsurilor ori erorilor inerente ale acestuia, trecând deliberat sub tăcere realizări solid acreditate, cum sunt industrializarea, urbanizarea, construcţia de locuinţe, învăţământul, reţeaua sanitară, ocrotirea socială şi altele, precum combaterea unor fenomene sociale negative, ca traficul de droguri și persoane, prostituţia, furturile, criminalitatea şi multe altele.

Mulţi oameni care au avut prilejul să parcurgă această carte – dintre care unii specialişti în probleme de informaţii, politică externă şi alte sectoare – au remarcat ca ea are caracterul unui nesfârşit denunţ – o înşiruire de oameni pe care, prin natura activităţii sale, I.M.Pacepa i-a cunoscut, a discutat cu ei, dar în realitate aceştia nu au fost informatori ai Securităţii, aşa cum se sugerează sau se afirmă explicit de autor, ci persoane cu diferite responsabilităţi, pe care le-a întâlnit în cadrul atribuţiilor oficiale.

Multora dintre aceste persoane, miniștri, ambasadori, directori, Pacepa le lipeşte eticheta de ,,ofiţeri de Securitate”, fără însă a veni cu vreo probă de vreun fel în acest sens. Întreaga conduită a lui Pacepa arată că el a acționat ca agent al KGB (inclusiv sub accepția de „agent de influență”), preluat, însă, de CIA, în 1978, ca urmare a „defectării” și folosit, prin „stoarcere” informativă („debriefing”), cât și în acțiuni de propagandă împotriva regimului Ceaușescu, în a doua jumătate a anilor`80.

În niciun caz, Pacepa nu merita să fie reabilitat la începutul anilor 2000 de puterea politică de la București din acea vreme, să i se redea gradul de general și să mai primească și pensie militară de la statul român (pe lângă cea pe care o primește de la statul american).

Nu se poate susține cu probe serioase ipoteza că Pacepa a fost agent CIA înainte de 1978. Dacă ar fi fost așa ceva, ar fi existat un sistem de legătură bine pus la punct și nu ar fi fost preluat, în momentul „defectării”, dintr-o toaletă din apropierea catedralei din Köln, în condițiile cunoscute. O  întrebare firească ar mai fi de ce nu ies la iveală documente care să ateste această colaborare (ca în cazul colonelului polonez Ryszard Kuklinski) dacă ea, într-adevăr, a existat? Nu ar fi fost chiar în interesul lui Pacepa să se producă astfel de dovezi?

În niciun caz, Pacepa nu merita să fie reabilitat la începutul anilor 2000 de puterea politică de la București din acea vreme, să i se redea gradul de general și să mai primească și pensie militară de la statul român (pe lângă cea pe care o primește de la statul american). Aceste decizii, care au fost luate în contextul politic bine cunoscut, sunt discutabile nu doar din punct de vedere moral, ci și din acela al legalității, iar cineva va trebui să dea socoteală de ele în viitor, inclusiv sub aspectul acordării de pensie necuvenită unei persoane care nu mai avea dreptul legal la aceasta.

Pentru istorie, rămâne ca un gest penibil, rușinos faptul că un fost ministru al Justiției, întrebat fiind de jurnaliști cu privire la motivele acordării lui Pacepa pe cale legală, oficială, a acestor recunoașteri și foloase necuvenite, a răspuns că „s-a făcut un act de dreptate”.

Citește și:

Pacepa, spionul anti-comunist care a salvat România? Interviu cu istoricul Ion Constantin (II)

Golani în uniformă

10 românce geniale care au influențat istoria lumii

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.