Copil-hărțuitor vs. copil-victimă: cum trebuie tratate cazurile de bullying din școli

-


Anul 2017 a fost primul an în care abuzul emoțional a fost principala formă de abuz asupra copilului, potrivit Asociației Telefonul Copilului. Monica Bolocan, psiholog clinician și educațional, practician acreditat TRIPLE P, a vorbit pentru Jurnalistii.ro despre profilul copilului-hărțuitor și a explicat de ce un altfel de copil are nevoie de ajutor atât din partea părinților, cât și din partea cadrului didactic. De asemenea, psihologul a vorbit despre modificările emoționale sau de comportament care ar trebui să ne pună pe gânduri la un copil mai ales atunci când există suspiciuni că este ținta unui copil-hărțuitor. Despre pericolul hărțuirii constante a unui copil, despre cum ajunge un copil să practice bullying-ul, dar și alte informații despre acest fenomen îngrijorător puteți citi în interviul de mai jos.

Monica Bolocan, psiholog clinician și educațional, practician acreditat TRIPLE P

Jurnalistii.ro: Cazurile de părinți care „își fac dreptate” vin să confirme faptul că fenomenul de bullying este foarte prezent și în creștere în școlile românești. Începe chiar de la grădiniță. Se poate vorbi despre o generație de copii răi?

Monica Bolocan: Copiii mici nu pot fi răi, ei doar reflectă valorile lumii în care trăiesc. Pot fi, în schimb, mimetici, pentru că fac exact ceea ce văd la părințîi lor și la alte persoane semnificative din viața lor. Pe măsură ce cresc, copiii internalizează principiile de viață ale mediului în care trăiesc. Dacă sunt înconjurați de invidie, răutate, ură, dispreț, egoism, critică excesivă etc. vor ajunge, la rândul lor, să fie ghidați în viață de astfel de principii. Toți copiii sunt expuși unor modele de comportament negative, care includ agresivitatea verbală și fizică. Le văd pe stradă, la televizor, la grădiniță sau la școală. V-ați întrebat vreodată de ce nu toți copiii vorbesc urât sau sunt agresivi cu ceilalți? Ce îi face pe unii să nu imite acest tip de comportament și să îl respingă în mod natural, în timp ce alții îl reflectă imediat și necondiționat?

„Pe măsură ce cresc, copiii internalizează principiile de viață ale mediului în care trăiesc. Dacă sunt înconjurați de invidie, răutate, ură, dispreț, egoism, critică excesivă etc. vor ajunge, la rândul lor, să fie ghidați în viață de astfel de principii.”

Ce anume din cadrul familial face ca un copil să hărțuiască alți copii la școală sau la grădiniță?

Este deja bine-cunoscut că un copil agresat – fie chiar și numai emoțional, nu neaparat fizic – va deveni la rândul său agresor la un moment dat. El acumulează frustrări și simte nevoia să le consume într-un mod similar. Aceasta, în plus față de tendința naturală de a imita, de a face exact ce fac și părinții săi care îi oferă acest model – agresivitatea verbală sau fizică, pentru a-și rezolva conflictele. Sunt însă și aspecte mult mai subtile ale comportamentului părinților care îi fac pe copii să devină agresori la grădiniță sau școală. Un sistem conflictual de relații între membrii familiei sau între aceștia și cei din jurul lor (prieteni, rude, cunoștințe, colegi de serviciu etc), neglijarea emoțională a copilului în familie, tensiuni mascate, falsitatea emoțiilor, minciuna, promovarea unui model de viață bazat pe invidie, răutate, critică, egoism, dispreț față de cei aflați în inferioritate, lipsa de empatie față de oamenii aflați în suferință sau într-o situație dificilă, dorința de a ieși în evidență cu orice preț – toate acestea transmit copilului mesajul că relațiile între oameni sunt bazate pe emoții negative, pe lipsa de încredere reciprocă și pe dispreț față de cei “mai slabi”. Să ne imaginăm că un copil își aude zilnic părinții comentând negativ (“pe la spate”) la adresa cunoscuților, în timp ce în relația directă cu aceștia sunt foarte “prietenoși” și apreciativi. Ce să înțeleagă? Că avem două fețe? Că este normal să fii fals în relațiile cu ceilalți? Își va forma, la rândul său, un “Eu” fals, o identitate duplicitară, o sursă importantă pentru nefericirea personală care se va reflecta negativ în relațiile sale cu ceilalți. În plus, promovarea directă sau indirectă de către părinți a mesajelor de tipul “trebuie să fii cel mai puternic, să știi să dai din coate, să calci peste ceilalți ca să reușești în viață” contribuie la construirea unui sistem personal de valori în care bullying-ul este un comportament “normal” care îți netezește calea spre succesul personal, orice ar însemna acest succes.”

„Să ne imaginăm că un copil își aude zilnic părinții comentând negativ (“pe la spate”) la adresa cunoscuților, în timp ce în relația directă cu aceștia sunt foarte “prietenoși” și apreciativi. Ce să înțeleagă? Că avem două fețe? Că este normal să fii fals în relațiile cu ceilalți? Își va forma, la rândul său, un “Eu” fals, o identitate duplicitară, o sursă importantă pentru nefericirea personală care se va reflecta negativ în relațiile sale cu ceilalți.”

Ce manifestări „nevinovate” ale bullying-ului ar trebui să-i pună în alertă pe părinți, dar mai ales pe cadrele didactice care de cele mai multe ori sunt martore ale acestor manifestări?

Bullying-ul nu se rezumă la agresarea verbală sau fizică a altui copil. Acestea sunt comportamente manifeste ușor de observat. Sunt aspecte mult mai subtile ale hărțuirii care trebuie imediat corectate atunci când apar: bârfa, minciuna, izolarea emoțională a altui copil, manipularea, incitarea unor copii împotriva altora folosind minciuna și manipularea – toate acestea pot face mult mai mult rău decât agresivitatea directă. Pentru a fi considerate hărțuire, aceste comportamente trebuie să se producă repetat și să aibă o intenționalitate evidentă. Atenție însă! A devenit mai frecventă hărțuirea în mediul virtual decât cea directă, mult mai nocivă și cu consecințe greu de anticipat. Postarea unui comentariu răutăcios la adresa altuia sau a unor imagini compromițătoare are un efect devastator asupra victimei.

„Sunt aspecte mult mai subtile ale hărțuirii care trebuie imediat corectate atunci când apar: bârfa, minciuna, izolarea emoțională a altui copil, manipularea, incitarea unor copii împotriva altora folosind minciuna și manipularea – toate acestea pot face mult mai mult rău decât agresivitatea directă.”

Cum ne dăm seama, ca părinți, că ceva rău se întâmplă cu copilul la școală/grădiniță?

În primul rând, este important de știut că există categorii de copii care pot fi mai ușor victime ale bullying-ului: cei timizi, retrași, sau cei mai slabi constituțional (micuți, slăbuți, fragili) sau cei cu diferite tipuri de deficiențe fizice sau dizabilități. De obicei, copiii-agresori își aleg ținte mai “slabe” decât ei. E mai ușor să umileșți pe cineva care are o dizabilitate, sau care nu are puterea să ți se opună. Refuzul copilului agresat de a mai merge la grădiniță sau școală, modificarea pattern-ului său de alimentație sau somn, labilitatea sa emoțională crescută, nervozitatea și irascibilitatea acestuia sau accentuarea tendinței de retragere, de izolare – orice modificare emoțională sau de comportament trebuie să ne pună pe gânduri. Nu toți copiii spun adulților că sunt hărțuiți la grădiniță sau școală. Unii se rușinează, se tem, sau pur și simplu nu conștientizează că sunt victime ale hărțuirii.

„Refuzul copilului agresat de a mai merge la grădiniță sau școală, modificarea pattern-ului său de alimentație sau somn, labilitatea sa emoțională crescută, nervozitatea și irascibilitatea acestuia sau accentuarea tendinței de retragere, de izolare – orice modificare emoțională sau de comportament trebuie să ne pună pe gânduri.”

Ce se poate întâmpla dacă un copil hărțuit nu primește ajutor de la părinți, profesori, psiholog?

Hărțuirea constantă a unui copil duce la scăderea stimei de sine, anxietate, depresie. În funcție de temperamentul copilului și de propriile vulnerabilități și predispoziții, acesta fie se retrage, se izolează, fie devine la rândul său agresor sau se angajează în alte comportamente antisociale. Nu de puține ori se poate ajunge – în special în adolescență – la suicid.

Bullying = poate fi asociat cu termenii de intimidare, terorizare, brutalizare. Bullying-ul nu presupune existența unui conflict bazat pe o problemă reală, ci pe dorința unor persoane de a-și câștiga puterea și autoritatea, punându-i pe alții într-o lumină proastă.

Cum poate fi oprit un copil aflat în postura de agresor (pentru că și el, sigur, încearcă să compenseze prin atacurile lui ceva ce îl nemulțumește inconștient)?

Orice comportament de tip bullying trebuie penalizat pe loc și este nevoie de implicarea imediată și fermă a tuturor factorilor: părinți, cadre didactice.

Dar, în plus față de reacția imediată, este extrem de important să înțelegem corect sursa acestui comportament. Este vorba de modele de comportament copiate? Este o incapacitate personală a copilului de a empatiza emoțional cu ceilalți? Acest copil este la rândul său victima a altora? Are propriile frustrări pe care nu știe cum să și le rezolve? Vrea să obțină “admirația” celorlalți și nu știe cum? Consilierea psihologică atât a copilului, cât și a părinților este esențială pentru a-i face pe toți să conștientizeze problema și să ia măsurile corecte. În plus, copilul trebuie ajutat să își înțeleagă “victima” și să empatizeze cu aceasta, să își dezvolte mecanisme de relaționare sănătoase. Este însă inutil ca un copil-hărțuitor să fie penalizat la școală în timp ce părinții nu iau nicio măsură acasă. Sau invers. Cadrele didactice ar trebui să le reamintească periodic copiilor care sunt regulile de comportament la școală și să se aplice fără ezitare sancțiunile prevăzute de regulamentele școlare. Mai mult, este esențială psihoeducația despre bullying în școli prin organizarea de sesiuni periodice de informare a tuturor celor implicați: copii, părinți, cadre didactice.

„În plus, copilul trebuie ajutat să își înțeleagă “victima” și să empatizeze cu aceasta, să își dezvolte mecanisme de relaționare sănătoase. Este însă inutil ca un copil-hărțuitor să fie penalizat la școală în timp ce părinții nu iau nicio măsură acasă. Sau invers.”

 

Monica Bolocan poate fi găsită și aici www.psiholog-pentru-copii.ro

Mai puteți citi și: 

Interviu cu psihologul Mihai Copăceanu despre cum protejăm copiii de pedofili


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *